Traversăm o perioadă în care putem vorbi de o criză de încredere a primarilor în guvern. Acum se prefigurează o nouă putere la Palatul Victoria, dar experimentele administrative de la centru și jocurile periculoase care s-au purtat în Parlament, i-au făcut pe mulți dintre edilii argeșeni să se declare neîncrezători în deciziile de la București.
Primarul comunei Săpata, Laurențiu Micu, spune (ca mulți alții) că un executiv condus de tehnocrați nu este o soluție pentru România. Vă oferim un interviu cu cărțile pe masă, care reflectă perspectiva unui edil argeșean asupra a ceea ce este azi administrația din România.
# Credeți că Guvernul Tomac va fi votat în Parlament?
– Nu știu negocierile, doar ce-am văzut la televizor. Depinde dacă au ajuns la vreun consens, depinde de ce a spus premierul desemnat că își dorește pentru țară. Nu ni se transmite în teritoriu ce au discutat.
# Credeți că ar fi bine ca acest guvern să înceapă treaba?
– Nu știu care treabă, sunt puțin pesimist. Vine cineva cu 1% să guverneze și se prezintă ca marele tehnocrat, când de fapt este de la PMP. Nu știu… ideea este că lucrurile au mers prost. Guvernarea Bolojan n-a ținut cont de avertizări, suferim în teritoriu și nu noi, primarii, suferă toți oamenii și toate firmele. Zilele trecute discutam cu o cunoștință care are o firmă de termopane și spunea că, anul trecut, până la ora asta avea lucrări efectuate de 50-60.000 de euro, iar anul acesta de doar 15.000 de euro. Dacă s-a făcut bugetul în mai, vă dați seama că noi n-am putut plăti și abia acum începem să plătim și abia acum începem să lucrăm.
Dacă noi dăm ordine de începere ale lucrărilor în urma bugetelor în luna iunie, când mai pot lucra constructorii? Spunea acest om de afaceri că politicul îi distruge…
# Și nu are dreptate?
– Are foarte mare dreptate, așa cum este și cu TVA-ul. Eu sunt curios… Am mărit TVA-ul, dar procentul de colectare e mai bun? Sau doar am mărit suma artificial și tragem pe cei care sunt serioși și plătesc TVA-ul? Cine nu plătește TVA-ul e ajutat să fure mai mult.
În ceea ce privește guvernarea, mă depășește situația… Nu știu ce e mai bine pentru țară în momentul ăsta. Eu cred că pentru țară trebuie un echilibru și trebuie să vină cu propuneri concrete ca lucrurile să meargă.
Mă uit pe exemplu lui Dragnea. Nu că a fost cea mai bună guvernare… Nu sunt analist politic, dar nici n-am dus-o rău ca și administrație locală, chiar dacă nu am beneficiat eu de proiecte, ăsta e nivelul comunei.
Dar atunci când s-au făcut scutiri de taxe. Păi omul ne-a ajutat. Când s-a micșorat TVA-ul, omul simte, nu mai plătește 1 leu și 19 bani pe un cui, plătește 1 leu și 9 bani. Nu contează că s-a mărit TVA-ul cu Bolojan, contează dacă s-a încasat mai mult. E ca și cum eu aș mări impozitele la primărie cu 700% și aș spune că am de încasat 3 milioane de lei, dar în realitate încasez 500 de mii… Și apoi fac credite și intru în datorii, cum face statul român: ”N-avem bani să plătim facturile, facem credite!” Important e să fie bine pentru toată lumea, știți? Nu cred într-un guvern tehnocrat, cum n-am crezut nici înainte în guvernele tehnocrate, pentru că sunt tot persoane politice sau susținute politic din umbră. Într-adevăr, este foarte greu în actuala formulă, fiind PSD-ist nu recomand guvernare curcubeu. Se pun la masă, votează și apoi se ceartă. Multe partide sunt pe interes, votează și în afară se ceartă sau se acuză. Asta n-a făcut decât să scadă toate partidele politice în sondaje. Oamenii zic lucruri, și pe bună dreptate.
# Care a fost cea mai bună guvernare din ultimii 10 ani?
– Guvernarea Ponta și guvernarea Dăncilă, chiar dacă a fost destul de scurtă. Și atunci, Dragnea a vrut să facă unele lucruri și a luat niște măsuri foarte bune, dar atunci când s-a pus cu multinaționalele și cu cei mari, a fost închis.
Azi lucrurile nu merg bine, nu au mers bine. Când cineva vine să țină cu țara, pică! Din afirmația asta, mulți o să zică Georgescu… Părerea mea e că și în Georgescu sunt niște lucruri ascunse.
# De ce credeți că a prins un așa avânt curentul suveranist? Acum șapte-opt ani nu putea să anticipeze nimeni un așa avânt…
– Nu putea nimeni să anticipeze treaba asta, dar din punctul meu de vedere, suveraniști suntem toți cei care dorim binele acestei țări. Un partid nu scade în sondaje și nu pierde electorat decât dacă este la guvernare. Este un lucru real. Când stai doar în opoziție, crești, De ce? Pentru că oamenii sunt sătui de certurile astea, cum vă spunea mai devreme – ne întâlnim în birou, discutăm, negociem sau votăm și apoi nu ne mai convine. Bolojan n-a ținut cont de PSD, dar eu de a doua zi nu îi mai votam nimic.
# Credeți că Bolojan a fost un premier slab?
– Da, sau depinde din ce punct de vedere privim. Cert e că a luat decizii greșite. Poate a vrut binele țării, poate… Asta este situația economică a țării, nu contest, dar nu a luat măsuri corecte sau nu în favoarea cetățeanului de rând. TVA-ul pe cetățeanul de rând l-a afectat, nu?
# Ce credeți că se va întâmpla pe scena politică peste doi ani?
– Nu știu ce se va întâmpla, totul depinde de ce fac ei acum, dar un guvern de tehnocrați nu-i ajută cu nimic pe cei care au fost la guvernare în ultimii 3-4 ani. Este strict părerea mea… Pentru că tu ai arătat acum că n-ai fost în stare să conduci țara cu PNL, cu USR, cu UDMR, cu PSD. Vin niște tehnocrați care nu cred că vor face mare lucru și 2028 vii să-mi spui că tu, PSD-ul ești bun? Păi cu ce ești bun?
# Credeți că PSD-ul a greșit când a votat moțiunea de cenzură alături de AUR?
– Nu cred că a fost o mișcare proastă, pentru că la guvernare au stat la masă șoarecele, câinele și pisica. Nu se vor înțelege niciodată, dar eu sunt curios de un lucru. Au fost proaste măsurile lui Bolojan pentru care a fost demis: majorarea TV-ului, tăierea posturilor de funcționari, dar dacă vine un nou guvern vine și îndreaptă ce a greșit Bolojan, face din nou TVA-ul 19%?
# Eu nu cred…
– Și atunci? Vin și eu, sparg capul cuiva și vine altul și lasă omul cu capul spart. Din punctul meu de vedere, Bolojan a fost demis prea târziu.
