În plenul Camerei Deputaților a trecut legea care reglementează Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viaţă”. Această lege, inițiată de parlamentarii PSD Diana Tușa și Robert Cazanciuc, va reglementa cadrul pentru a construi lifturi, rampe de acces sau platforme elevatoare pentru oamenii care au nevoie de aceste facilități.
Potrivit proiectului de lege, programul creează un cadru juridic dedicat lucrărilor de accesibilizare a clădirilor de locuințe colective existente, vizând în special imobilele cu un regim de înălțime de peste P+3 etaje care nu au fost prevăzute cu lift la momentul construirii.
Măsurile vor putea include instalarea de lifturi, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, montarea de rampe sau platforme elevatoare, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Inițiatorii arată, în expunerea de motive, că proiectul urmărește îmbunătățirea calității vieții pentru persoanele vârstnice, cele cu dizabilități și pentru alte categorii cu mobilitate redusă, care întâmpină dificultăți în accesarea locuințelor situate la etajele superioare ale blocurilor fără lift. Totodată, măsura este menită să contribuie la creșterea gradului de accesibilizare a fondului locativ construit înainte de 1990.
”În primul rând, sunt foarte încântat de acest vot. 273 din 292 arată o susținere pentru un proiect cu o nevoie socială reală. Sunt 3,5 milioane de români care locuiesc astăzi în 88.000 de blocuri fără lift.
Șansele noastre de a obține cel puțin un miliard de euro de la Comisia Europeană sunt extrem de mari, având acest proiect, pentru că arătăm voința de a face ceva. Această problemă a blocurilor vechi nu este doar în România, ci în toată Europa.
Este, practic, un proiect prin care România poate capta finanțare pe viitorul buget european.
Dacă vreți un exemplu de bune practici, sunt două etape ale proiectului: o etapă de proiect-pilot, cu 100 de blocuri, câte două în fiecare județ.
Pentru că principala provocare a proiectului nu a fost una tehnică – cum să construim liftul. Ele se vor construi, de regulă, în exterior, pentru că în interior nu există spațiu, ci una juridică.
Aceste lifturi se vor construi pe terenul din fața blocului, care nu este al blocului, ci al primăriei. Am clarificat acest lucru cu arhitecți, ingineri și juriști. De aici încolo nu rămâne decât să punem în practică proiectul în fiecare județ.
Există, chiar și pe actualul buget european, foarte multe sume rămase necheltuite sau cu risc de necheltuire. Am fost de două ori la Bruxelles, la Comisia Europeană. Nu este niciun fel de problemă. Din contră, ne-au încurajat să avem mai repede cadrul legal și atunci, când avem un risc de nefolosire a banilor, să putem muta fondurile pe acest proiect, unde Comisia va aproba imediat.”, a explicat Robert Cazanciuc.
