Românii care se află în situații vulnerabile vor primi un ajutor financiar pentru a-și achita facturile la energie până la finalul lui 2026. La acest moment, peste 710.000 de persoane se află deja în această situație.
„Continuăm acordarea voucherelor de energie. Peste 710.000 de români primesc deja acest sprijin, iar măsura merge mai departe până la finalul lui 2026. Cei care au nevoie şi îndeplinesc condiţiile pot depune în continuare cereri pentru a beneficia de acest ajutor. Într-o perioadă grea, trebuie să-i sprijinim cât mai mult pe cei vulnerabili.
Sprijinul acordat prin OUG nr. 35/2025 pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică continuă până la finalul anului 2026, oferind stabilitate şi predictibilitate pentru persoanele şi familiile cu venituri reduse.
Până în prezent, în aplicaţia EPIDS au fost înregistrate un număr total de 1.016.852 cereri pentru acordarea tichetului electronic de energie, dintre care 724.847 au fost declarate eligibile, în conformitate cu condiţiile de eligibilitate prevăzute de OUG nr. 35/2025. Datele evidenţiază interesul constant pentru această măsură de sprijin şi necesitatea menţinerii protecţiei acordate gospodăriilor vulnerabile.
Sprijinul constă în acordarea unui tichet electronic de energie în valoare de 50 lei lunar, sumă care poate fi utilizată exclusiv pentru plata facturilor de energie electrică aferente locului de consum declarat”, a transmis ministrul Muncii, Florin Manole.
