Salutăm Școala de Teatru Atelier 22!

Publicat pe : 2 martie 2026

Distribuie știrea

Teatrul Independent din Pitești și-a ridicat cortina, în stagiunea aceasta, la 20 februarie 2026, spre bucuria tuturor, în spațiul oferit de Galeria Ilfoveanu, cu spectacolul ”Petrecerea”.

Este o adaptare după Laura Cunningham, susținută de actrițele de la Școala de Teatru Atelier 22, regia artistică aparținând Luminiței Borta; producția, Sound&Light Design, Gabriel Cazan.

Subiectul pune în lumină un grup feminin simpatic, inteligent, independent, desprins din peisajul secolului XXI.

Patru doamne frumoase, elegante, prietene de douăzeci de ani, având, acum, în jur de patruzeci: Jesse (Magdalena Suseanu), Lisbeth (Leni Dinică), Martha (Lucia Corcodel) și Claire (Sabina Leiber) coboară, din romanul dramatizat în Statele Unite, ”Beautiful Bodies”, de Laura Cunningham, și acționează sub condeiul jucăuș al artistei Luminița Borta.

Deși au caractere diferite, se înțeleg foarte bine, toate fiind supuse unui conflict interior major pentru ele, ceea ce le determină să trăiască într-un cerc, fără soluție de ieșire.

Aniversarea uneia devine prilej de întâlnire, de evocare și de confesiune al unor intimități dezvăluite cu sinceritate.

Detaliile (un cadou, un telefon, un apel) produc reacții inopinate. Totul curge limpede, fără încurcături, fără confuzii. Relația de iubire efemeră devine constantă, în conștiința fiecăreia, prin îngăduităarea nostalgie care transpare.

Și-ar fi dorit o materializare a sentimentului prin căsătorie, dar orgoliul este puternic și cele trei acceptă cu demnitate ideea de singurătate.

Personajele sunt puternice, se încurajează reciproc – Jesse, Lisbeth, Claire – pendulează între speranță și disperare, sunt legate prin firul prieteniei.

Dinamică este Martha, care le coboară în realitate prin replici încărcate de umor.

Ea echilibrează situația, anunță căsătoria ei și le invită la nuntă.

Ideea este că frumusețea vieții se descoperă și în momente critice, că omul nu trebuie să se considere părăsit. Prin unitate, speranță și prietenie, învinge solitudinea. De remarcat naturalețea personajelor în scenă, replicile savuroase, ținuta elegantă a acestora.

Regia, bine pusă la punct de un regizor cu experiență și talentat, subliniază verosimilul.

Luminița Borta pune spectacolul în fața unor probleme cotidiene, dificile dar nu irezolvabile. Depășim situațiile critice prin propria voință.

Felicitări colectivului din Teatrul Independent pentru seriozitatea și pasiunea pentru artă, pentru empatia cu publicul spectator!

Renata Alexe

Pitești, 22 februarie 2026

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE