Se schimbă Titularizarea? Profesorii și-ar putea pierde posturile dacă nu fac performanță

Publicat pe : 3 martie 2025

Distribuie știrea

Tot mai multe voci susțin că Titularizarea, examenul în urma căruia profesorii sunt angajați în învățământ, ar trebui să se schimbe din temelii. Săptămâna trecută, Lucian Ciolan, prorector al Universității Politehnica București, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii care au contract pe perioadă nedeterminată ar trebui să își piardă posturile dacă nu predau bine.

Practic, unii profesori titulari nu își mai fac meseria așa cum trebuie, tocmai pentru că nu îi stresează siguranța locului de muncă.

”Sunt niște evaluări care, deocamdată, sunt o glumă”

„Forma actuală de titularizare nu poate să mai rămână în picioare dintr-o sumedenie de motive. Ați auzit câteva dintre ele și la colegii mei. Eu, în general, am o problemă cu datul unor examene în urma cărora devii ceva pentru tot restul vieții. Adică ne uităm și la partea pozitivă, să-i spunem, a titularizării. Tu, dacă ai reușit la examenul de titularizare și devii profesor titular, după aia poți să predai bine sau prost tot pentru restul vieții, pentru că nu mai are nimeni ce să-ți facă.”

„Sunt niște evaluări care, deocamdată, sunt o glumă. Deci, după opinia mea, dacă îți dă cineva posibilitatea unui contract pe durată nedeterminată, trebuie să existe și posibilitatea desfacerii acelui contract pentru lipsă de performanță sau măcar a unor iterații care să-ți atragă atenția că nu faci ce trebuie.

Primești un drept, trebuie să ai și responsabilitate. Mulți, după ce își iau titularizarea, pierd o parte din responsabilitate și nu-și mai fac treaba așa cum ar fi normal să și-o facă”, a declarat Ciolan.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE