Continuăm serialul intitulat Portrete postume pentru prieteni, purtând semnătura profesorului universitar dr. Petre Popa, inaugurat de publicația noastră, în săptămâna 11-17 ianuarie 2016, atunci când s-au prezentat cititorilor detalii referitoare la juristul Silvestru D. Voinescu (1935-2005), director emblematic al Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș (1964-2004). În etapele următoare, autorul a reevaluat, succesiv, importante figuri publice, din acest areal, precum: biologul Radu Stancu (1937-2008); muzeologul Iulian Ilie-Rizea (1934-1996); istoricul Valeriu-Florin Dobrinescu (1943-2003); universitarul Constantin I. Dumitrescu (1936-1980); inginerul
Ion C.Vasiliu (1936-2000); actorul Constantin Zărnescu (1931-2003); profesorul Ion M. Dinu (1920-2009); inginerul Gheorghe Poțincu (1933-2002); inspectorul școlar Marian Stoica (1937-2012).
După cum s-a prezentat editorial, evocarea unor personalitați, o dată pe lună, prin săptămânalul Atitudine în Argeș, se raportează la trei criterii: ziua lor de naștere, faptele perene, care le definesc activitatea antumă; consemnarea în Enciclopedia Argeșului și Muscelului, postată pe Internet: www.atitudineinarges.ro. Rubrica are caracter deschis, promovează voluntariatul intelectual, nu incumbă conotații politice, finalizare preliminată!!! (20 mai 2018), prin gruparea acestor eseuri, într-un volum, purtând titlul serialului, dedicat evenimentului aniversar: Pitești – 630. Tehnoredactor, inginer dr. Adrian Mestecăneanu. Pentru noiembrie 2016, calendarul sinoptic înscrie, convergent spațiului geografic tradițional și principiilor enunțate, specialiști veritabili, apropiați proiectelor semnatarului paragrafelor următoare, precum: Ion Anton (statistician); Ion Bănuță (scriitor); Toma Biolan (literat); Gelu Bratu (ziarist); Gheorghe Bușu (manager); Ion Cruceană (publicist); Boris Culiceanu (economist); Dumitru-Dem Nicolescu (actor); Emil Răcilă (universitar). Dar, istoricul Petre Popa ne propune evocarea preotului Marin Drăgușin (1929-2014), paroh renumit al Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul Pitești, om de cultură, iconom stavrofor, donator comunitar.
ORIGINAR DE PE VALEA COTMENEI
Personalitatea nominalizată astăzi, Marin N. DRĂGUȘIN (10 noiembrie1929-29 mai 2014), este fiul satului Drăgolești, din comuna Cotmeana, atestată documentar, la 20 mai 1388, localitate reprezentativă pentru geografia județului Argeș. Cu toată certitudinea, efigia așezării natale a înrâurit formarea sa intelectuală, datorită, mai ales, nimbului edificiilor Mănăstirii Cotmeana, finalizate, prin 1387-1388, de voievodul Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Intuiește, încă de pe timpul copilăriei și adolescenței, valoarea acestui ansamblu monahal, în special, vechimea considerabilă a bisericii ortodoxe (plan triconc), imensitatea clopotului de bronz (527 kg), datând din 1385, aflat, acum, în turnul vestic (1857), chintesența cărților ritualice, păstrate peste veacuri: mineie (1776-1780), psaltire (1780), cazanie (1792), penticostar (1800), ochtoih (1811), triod (1816).
După cum ne-a relatat uneori, avea un mare respect pentru învățătorul de la Școala primară Drăgolești (1936-1940), care, o dată pe an, îi conducea pe elevi atât la Mănăstirea Cotmeana, dar și la cealaltă mănăstire, Bascovele, aflată în satul Ursoaia, unde, așezământul principal există de peste trei veacuri. Sărbătorile se venerau, familial, în Biserica Nașterea Maicii Domnului Drăgolești, ridicată, așa cum spune pisania, prin „contribuția în muncă și bani a enoriașilor din Drăgolești, Bunești și Buzoești (1892-1910)”
DINASTIA PREOȚILOR DRĂGUȘIN
Așadar, la 10 noiembrie 2016, Marin N. DRĂGUȘIN ar fi împlinit 87 de ani! Enoriașii parohiei Sfântul Ioan Botezătorul Pitești, al cărui slujitor emblematic este considerat fără ezitare, ori alte cunoștințe din țară, îl onorează pentru noblețea faptelor și continuitatea misiei familiale creștine, dedicate ortodoxismului autohton.
Fondatorul dinastiei preoților Drăgușin, din Cotmeana, este Gheorghe Drăgușin (1871-1936), bunicul ierarhului evocat astăzi. Deși, la decesul acestuia, Marin DRĂGUȘIN avea numai șapte ani, din mărtrisirile sale aflăm că i-a moștenit harul muzicii bizantine, decența profesiei, pasiunea pentru lectură și dialog civic. Asemenea calități s-au cizelat prin influența tatălui său, preotul Nicolae Gh. Drăgușin (1904-1987), căsătorit cu fiica preotului din Ursoaia, Ioan Bălășescu. Părinții, Nicolae și Elena Drăgușin sunt pomeniți pentru stăruința lor privind sporirea influenței școlii și bisericii în existența cotidiană a locuitorilor din Drăgolești, reabilitarea lăcașului de cult, ridicat pe terenul și prin osârdia preotului Gheorghe Drăgușin, evlavia față de ce zece eroi ai satului, căzuți pe câmpurile de luptă, câțiva aparținând familiei lor.
Ulterior, până în zilele noastre, genealogia s-a ramificat, convingător, datorită preocupării fiilor lui Nicolae Gh. Drăgușin, preoții: Marin N. Drăgușin (1929-2014); Constantin N. Drăgușin (1931-2014); Valeriu N. Drăgușin (1942-2001). Surorile lor, Filofteia și Maria, dar și soțiile preotese, le-au fost mereu aproape! Spiritual, dinastia preoților Drăgușin conferă modele, recunoștință, optimism!
PREDESTINAREA CIVITATES DEI
În ceea ce ne privește, atunci când vorbim despre slujitorii creștini, relevăm, mental, definițiile folosite de fundamentalistul Aurellus Augustinus (354-430), pentru motivarea prin opera De Civitates Dei (413), a celor două componente suprapuse existenței perpetue: Civitates Dei și Civitates Terra. Ambele erau translate, spre clarificări sau protejare confesională, atât filosofilor, dar, mai ales preoților din mileniile următoare. Asemenea duplex ideatic a juxapus, fără îndoială … moral dogmatic și conceptul organizării vieții diurne, exprimate, constant, de cărturarul Marin N. Drăgușin.
Sintetizând percepţia noastră asupra Sfinţiei Sale, considerăm că întâiul cuvânt care trebuie comunicat semenilor este predestinarea. Acest laudatio sporeşte starea de spirit invocată. Fiinţa Supremă i-a predestinat preotului Marin DRĂGUȘIN, după opinii convergente, calităţi esenţiale: legătura sufletească, de excepţie, dintre sine şi familie; sinceritatea înnăscută faţă de enoriaşi; echilibrul conlucrării cu superiorii Bisericii Ortodoxe Române; integrarea benefică personală în viaţa Cetăţii. Asemenea principii se vor defini etajat, pornind de la anii grei ai războiului, ca elev, al instituțiilor școlare eclesiastice, dătătoare de speranțe.
La 19 ani (1948), finaliza sub aura Episcopiei Argeşului, transferată în Râmnicu Vâlcea, Seminarul Teologic. A făcut parte, aşadar, din prima generaţie de tineri slujitori ai cultului creştin ortodox, predestinaţi să păstorească după canoanele manageriale impuse de regimul politic postbelic, opozant, decizional privind interferenţa instituţională a bisericii cu statul, nihilist în sensul recunoaşterii greco-catolicismului autohton, supervizor pentru atitudinea indivizilor sau comunităţilor faţa de tradiţiile seculare.
Motivaţiile unor asemenea practici le-a desluşit treptat, comparând, în amfiteatrele Institutului Teologic din Sibiu (1948-1952), deismul cu ateismul. Îşi asuma, astfel, taina disocierii binelui de rău, dorind să înţeleagă intelectual verticalizarea mediului universitar, din debutul unei temporalităţi care urmărea, prevalent, îngustarea bazei sociale a celor ce promovau creaţionismul. Invocând aceeaşi predestinare, se poate spune că studentul Marin DRĂGUȘIN a inspirat combustia emanată prin prelegerile şi confesiile ultimilor mari profesori transilvăneni, clasici în materie, dislocaţi, uneori catastrofal, după 1953, din misia lor didactică şi morală, aspect repercutat asupra formării viitoarelor generaţii de teologi.
Pentru următorii ani (1952-1958), traiectoria predestinării îl conduce, ca diacon, în Protopopiatul Mediaş, receptând, acolo, convulsiile redimensionării cultelor din zonă, specifice unor demografii pluraliste, etnic şi religios, racordate incertitudinii normalităţii. Voinţa divină şi chemarea familială l-au adus, apoi, în reşedinţa Argeşului.
STATORNICIE ȘI DĂRUIRE PASTORALĂ
Un sens major al existenţei pământene a parohului Marin Drăguşin a fost, statornicia. Atare virtute s-a regăsit, concomitent, în exercitarea, stricto senso, a menirii eclesiastice şi exemplaritatea atitudinii civice, ambele calităţi fiind consonante structurii sale interioare. Cea mai plauzibilă fațetă a statorniciei rămâne păstorirea, cu deosebită distincţie, a Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul, din Piteşti, stare de graţie prelungită, virtual, aproape o jumătate de veac (15 august 1963-1 iunie 2006).
Privilegiul de a-l fi cunoscut pe Marin Drăguşin, datează din etapa 1962-1963, când a fost, temporar, preot la Biserica Sfântul Gheorghe Pitești. Studia cărți rare din portofoliul Bibliotecii Regionale Argeș, al cărei director eram. O tempora!
Talentul și statornicia, suprapuse unei voci de excepţie, l-au determinat pe baritonul Marin DRĂGUȘIN să răspundă afirmativ solicitării cunoscutului dirijor, Emanoil Popescu (1926-2007), pentru a face parte din celebrele formaţii corale existente, până în 1990, la Palatul Culturii Piteşti. Descifrarea şi adaptarea celor mai grele partituri, pentru partidele înalte, se vor realiza, mulţi ani, de profesor, împreună cu valorosul său colaborator.
Preotul Marin DRĂGUȘIN, devenit solist al Coralei Dumitru Georgescu-Kiriac, a fost apreciată în mari spectacole din Bucureşti, turnee artistice internaţionale, ori la concursuri republicane, contribuind astfel, la promovarea imaginii municipiului Piteşti. Sfinţia Sa rămâne, totodată, mentorul fondator al Coralei preoţilor din Protopopiatul Piteşti.
Numeroşi locuitori din Piteşti au optat să aparţină Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul pentru motivul subiectiv că, aici, slujea Părintele Drăguşin. Nobleţea diferitelor servicii cultice l-a caracterizat. Valenţe aparte au dobândit, spre exemplu, slujbele ad memoire, întrucât, discursul final conţinea, pe baza cunoaşterii nemijlocite, a persoanelor decedate, idei şi fapte curriculare autentice, fiind excluse improvizaţiile. Bunăoară, cel dedicat profesorului Constantin Fulgeanu (1933-2005), dascăl de excepţie al Colegiului Naţional Ion C. Brătianu, Piteşti, a degajat relevante trimiteri generalizatoare. Adresându-se, celor din familia îndoliată, implora Trinitatea să-i ajute spre a recepta semnificaţia de neegalat a realităţii: Mergeţi, astăzi, spre locul de veci al soţului şi al tatălui dumneavoastră cu toţii, împreună, dar, la întoarcere, veţi fi cu unul mai puţin. Tristeţea momentului să ne conducă, spiritual, spre tărâmul necuprins al Lumii de Dincolo, unde, fiecare va sosi la rândul său! .
Coloane ale înţelepciunii, predestinarea şi statornicia s-au contopit generozității mai puţin specifice în zilele noastre: fraţii Marin, Constantin, Valeriu, Filofteia şi Maria Drăgușin, urmaşii lor, au donat statului proprietăţile moştenite la Cotmeana, pentru înfiinţarea unui azil de bătrâni, menit să găzduiască cincisprezece persoane aflate în dificultate.
IN HONOREM
Ideile din aceste paragrafe transpar inclusiv prin scrierile semnate, ca autor, ori în colaborare, de cel pe care îl evocăm astăzi, preotul-cetățean Marin Drăguşin. În 2002, a finalizat volumul intitulat Amintiri, reflecţii, gânduri, integrate lucrării Trepte spre Cer, dedicate, cu afecţiune, celor trecuţi, din familie, în Nefiinţă. Urmează tomul bibliografic inedit Tărâmul tăcerii.Cimitirul Sfântul Gheorghe din Piteşti (2008), semnat alături de profesoara Silvia Popescu, iniţiatoare inspirată a proiectului, şi istoricul Silviu Buburuzan, finalizată, tipografic, la Iaşi. Specială este, însă, cartea Preotul Marin Drăgușin, la 82 de ani. Pagini de portret, elaborarea aparținând profesoarei Silvia Popescu, Editura Printis, Iași (2009, 2012), unde regăsim texte și fotografii având un pronunțat caracter individualizat, dar, integrate, valoric, evoluției generale a municipiului Pitești.
Faptele parohului Marin Drăguşin, realizate în Viaţa de Aici, calitățile Sfinţiei Sale, modelul civic oferit enoriaşilor, alte criterii esenţiale ne-au determinat să-l integrăm Enciclopediei Argeşului şi Muscelului, II, (2010), operă de anvergură pentru actualitatea culturii româneşti. Suportul prezentării îl constituie sensul extrasului dintr-o scrisoare către Tacitus (55 – 120), renumit istoric al tradiţionalităţii clasice europene, adresată de Plinius cel Tânăr (62 – 113), un alt reper al spiritualităţii universale care, aprecia: Eu îi consider fericiţi pe aceia cărora zeii le-au hărăzit darul fie de a făptui lucruri demne de scris, fie de a scrie lucruri demne de citit, şi nespus de fericiţi pe aceia care au parte de amândouă aceste daruri.Sunt comentarii cu valoare perenă, pliate inclusiv personalităţii preotului Marin Drăguşin.
Piteşti, 1 noiembrie 2016
Prof. univ. dr. PETRE POPA
Pentru luna decembrie 2016: Sava Costache
