Unirea Principatelor Române, la 24 ianuarie 1859, deschide o epocă de edificare a României Moderne, domnitorul Cuza declanșând un program de renaștere națională. Într-un interval foarte scurt (1859-1866) se întâmplă lucruri capitale: se naște o nouă țară- România și începe să se schimbe din temelii fața unei civilizații, care a înregistrat de-a lungul secolelor un progres lent din cauza istoriei nefavorabile.
În ceea ce privește sistemul educațional din Țările Române, principala caracteristică a acestuia, până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, era natura religioasă precum şi studiul unor noţiuni de educaţie elementară: scrisul, cititul, operaţiile aritmetice de bază, unele limbi străine, elemente de geografie. Limbile de predare au fost greaca şi slavona, în Ţara Românească şi Moldova, şi latina, în Transilvania. Începutul procesului de construcţie al unor sisteme educaţionale şi de învăţământ naţionale are loc după Revoluţia de la 1821, când s-au dezvoltat diferitele tipuri de instituţii de învăţământ laice: şcoli elementare, gimnazii, colegii, pensioane. După actul Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, începând din anul 1861, a fost introdus alfabetul latin în locul alfabetului chirilic, ceea ce a contribuit la modernizarea instruirii şi a culturii în general.
La 5 decembrie 1864, Alexandru Ioan Cuza promulgă Legea instrucţiunii publice, prima lege modernă a învățământului românesc prin care acesta era organizat în mod unitar. Erau stabiliţi anii de studiu: învăţământul primar, de patru ani, gratuit şi obligatoriu, cel secundar, de şapte ani şi universitar, de trei ani. În ceea ce privește materiile pe care le studiau copiii la școală, aceastea includeau: citire, scriere, catehism, noțiuni de igienă, gramatică, georgrafie, istoria și dreptul administrativ al țării, aritmetică și sistemul legal al măsurilor și greutăților. Printre prevederile moderne ale legii, menite să asigure o egalitate de șanse tuturor copiilor, se numărau: programa unitară pentru școlile elementare din mediul rural și urban, egalitatea și accesul la învățătură pentru toți copiii, indiferent de sex, în cadrul învățământului primar.
Se păstrau însă unele diferențe în ceea ce privește numărul de clase: în mediul urban se studia 3 ani iar în mediul rural se studia 4 ani. Și sistemul de pregătire a cadrelor didactice diferea: institutorii, care urmau să predea în mediul urban, erau pregătiţi în școli elementare urbane, devenite şcoli primare speciale, în timp ce pentru învățătorii din mediul rural era suficient să fie absolvenți ai cursului echivalent şcolii primare rurale. Pentru completarea pregătirii dascălilor rurali, se organizau anual două sesiuni de pregătire, în cadrul cărora se ţineau şi cursuri elementare de pedagogie. O altă diferență a fost aceea că în mediul rural clasele erau mixte, în vreme ce la oraș învățâmântul primar era organizat pe școli de băieți și școli de fete. Legea mai impunea sancțiuni pentru părinții care nu-și trimiteau copiii la învățătură, de la avertisment primit de la învățător și consiliul local, până la amenzi de 20 de parale la oraș și de 10 parale, la sat, pentru fiecare zi în care copilul lipsea de la școală iar în caz de recidivă, amenda se dubla.
Într-o perioadă în care analfabetismul era extrem de ridicat, această reformă a facilitat accesul la educație pentru categorii largi ale populației. Rezultatul imediat a fost formarea unei generații mai bine pregătite, capabile să răspundă cerințelor economiei în expansiune și să participe activ la viața politică și socială. În timpul său se organizează primele gimnazii, la București- Gheorghe Lazăr și apoi Matei Basarab (actualele colegii naționale) și la Craiova, Iași, Bârlad, Botoșani. Un progres semnificativ va înregistra și învățământul de meserii prin reorganizarea Școlii de la Pantelimon, unde avea să se înființeze o secție de silvicultură și o alta de sericicultură. În afară de disciplinele tradiţionale în programele de studiu s-au inclus medicina, fizica, ştiinţele naturii şi matematica. Cuza a organizat şi învăţământul tehnic (ex. Școala de ponți, mine și arhitectură- 1864, Şcoala Naţională de Medicină Veterinară), profesional şi special. Un real progres a fost înregistrat în zona învățământului superior din România, când s-au înființat universitățile din Iași (1860) și București (1864). În urma demersurilor făcute de pictorii Theodor Aman și Ghe. Tattarescu, în anul 1864 se înființează Școala Națională de Arte Frumoase, cu studiu de 5 ani, cu secții de sculptură, pictură, arhitectură, estetică, istorie.
Un lucru este cert: în timpul domniei sale, reformele (fiscală 1861, religioasă 1863, agrară 1864, administrativă, electorală, a justiției din anul 1864, introducerea Codului Civil din 1865, Codul Penal, înființarea Consiliului de Stat și a Armatei naționale), au contribuit la crearea statului român modern. Procesul de modernizare a continuat prin aducerea pe tron a principelui german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a deschis o nouă epocă de dezvoltare și de afirmare în plan extern a țării.
Magdalena Ioniță-Roșoiu, secția Colecții Speciale Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș
