Spitalul Orasenesc Mioveni are un nou medic specialist!

Publicat pe : 11 martie 2026

Distribuie știrea

Activitatea medicală din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni se consolidează prin alăturarea unui nou specialist în domeniul gastroenterologiei, dr. Bogdan-Eugen Gheorghe.

Dr. Bogdan-Eugen Gheorghe este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, unde a obținut titlul de doctor-medic în anul 2020.

Programul de rezidențiat în gastroenterologie a fost efectuat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, fiind finalizat la sfârșitul anului 2025.

În perioada de formare profesională, a desfășurat activitate clinică și de endoscopie digestivă, dobândind competențe în diagnosticul și tratamentul patologiei gastroenterologice.

De asemenea, a efectuat, timp de 18 luni, stagii de pregătire în Franța (Lyon și Le Mans), în servicii de hepato-gastroenterologie, unde a participat la proceduri de endoscopie diagnostică și terapeutică, precum și la managementul cazurilor complexe.

Pregătirea profesională a fost completată prin cursuri postuniversitare de endoscopie digestivă în cadrul Institutului Clinic Fundeni, precum și prin participarea la programe internaționale de formare, inclusiv un stagiu recent în Elveția, axat pe endoscopie avansată și explorări funcționale digestive.

Conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni susține constant dezvoltarea echipei medicale și extinderea serviciilor oferite pacienților, în vederea asigurării unui act medical de calitate și a creșterii accesului la servicii medicale specializate.

Consultațiile se efectuează pe bază de programare și bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un medic specialist. Programări: 0372.791.212; 0730.013.974.


Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE