Sute de colindători vor concerta în centrul orașului Mioveni și la catedrală

Publicat pe : 21 decembrie 2023

Distribuie știrea

 

Dintre toate obiceiurile românești, cel care a ajuns să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul, iar în orașul Mioveni tradiția se păstrează în fiecare an.

Astfel, sâmbătă, 23 decembrie, de la ora 17.00, sute de colindători din Mioveni, însoțiți de preoții slujitori de la bisericile din oraș, vor pleca la colindat pentru a vesti bucuria Nașterii Domnului. Aceștia vor pleca de la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” și vor parcurge Bulevardul Central al orașului în sunetul înălțător al colindelor tradiționale.

 

Vezi și știrea  ATELIERELE DE VARĂ ALE MUZEULUI NAȚIONAL “BRĂTIANU”

După ce vor face un scurt popas muzical pe platoul din centrul civic, toți cei prezenți vor merge în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde vor susține un concert de colinde. Minunatele colinde autentice românești reprezintă o jertfă rostită și o neîncetată propovăduire vie a adevărului evanghelic pe care poporul român îl păstrează ca pe un odor de mult preț.

 

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE