Termenul de plată a facturilor şi încadrarea corectă a utilizatorilor la rubrica „restanţieri“

Publicat pe : 21 noiembrie 2011

Distribuie știrea

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti face următoarele precizări cu privire la termenul de plată a facturilor şi încadrarea corectă a utilizatorilor la rubrica „restanţieri“:
– În conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2006, factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se emite cel mai târziu până la data de 15 ale lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată.
– Utilizatorii sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadenţă

de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii şi termenul de scadenţă se înscriu pe factură.
– Termenul de plată a facturii de apă rece şi canal este de 30 zile calendaristice de la scadenţă.
– Noţiunea de „restanţier“ se atribuie oricărei persoane fizice sau juridice care nu respectă termenul legal de plată a unei facturi, respectiv care are un debit mai vechi de 45 de zile.
– În categoria utilizatorilor „rău platnici“ se încadrează oricare persoană fizică sau juridică care dovedeşte rea credinţă în plata facturilor în mod repetat, de exemplu două luni consecutiv, şi care nu plăteşte decât după somaţie.
Notă: Referitor la articolul „Firmele cu ştaif au uitat să plătească apa rece“, publicat în ziarul Ancheta în data de 7 noiembrie 2011, semnalăm că sumele tipărite ca şi restanţe pentru utilizatorii menţionaţi reprezintă şi facturi în termen de plată, nu numai debit mai vechi de 45 de zile.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE