Urșii din Argeș pot dormi liniștiți?!… Mihai Goțiu, senatorul care hiberna în Parlament, ar putea fi noul ministru al Mediului!

Publicat pe : 16 decembrie 2025

Distribuie știrea

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, e cu valizele la ușă, gata să plece din funcție, după un scandal uriaș privind lipsa de apă în județele Dâmbovița și Prahova. Deși își dorește din răsputeri să rămână la butoane, gurile rele spun că președintele României i-a găsit deja un înlocuitor. Și vă spunem cu mâna pe inimă că, dacă s-ar întâmpla cum visează Nicușor, suntem vai de mama noastră. Și ne gândim, în primul rând, la problema urșilor din Argeș, pentru care deja avem prevederi destul de ineficiente, că nu se priceprea Buzoianu cine știe ce, dar cine vine după ea…

”În 16 ani nu vom mai avea urși în România”

Potrivit Puterea.ro, președintele Nicușor Dan i-ar fi sugerat liderului USR, Dominic Fritz, s-o înlocuiască pe Diana Buzoianu cu fostul senator USR de Cluj, activistul de mediu Mihai Goțiu. Acesta s-a remarcat ca senator prin faptul că dormea pe rupte în băncile Senatului.

Ca povestea să fie și mai interesantă, vă spunem că Mihai Goțiu este iubitul Anei Ciceală, candidat SENS la alegerile pentru Primăria Capitalei. Iar Ciceală este o apropiată a liderului de la Cotroceni. Și uite așa ne-am putea trezi că Ministerul Mediului ar putea fi condus de un activist pentru mediu, încă somnoros… probabil.

Și, revenind la urșii din Argeș și din toată țara care au terorizat comunități întregi și chiar au ucis oameni, redăm mai jos o declarație a lui Goțiu în care apără aceste animale sălbatice, după tragedia din Munții Bucegi, când o tânără de 19 ani a fost omorâtă de un urs, chiar anul trecut.

„Ar trebui să facem un calcul, până la urmă. Dacă dorim, într-adevăr, să exterminăm urșii din România, atunci s-o spunem direct și franc, pentru că, dacă vorbim de 500 de urși împușcați pe an, la o populație de 8.000, să zicem, cifra asta avansată de autorități, în 16 ani nu vom mai avea urși în România.

Este o lipsă totală de măsuri pe termen scurt, dar și pe termen mediu și lung și aici mă refer la conservarea habitatelor ursului”, a mai declarat fostul parlamentar clujean.

Ordinul (semnat de fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna și care prevedea împușcarea anuală a 481 de urși, n.red.) n-a fost avizat de Academia Română, al cărei aviz este obligatoriu, care a propus o cotă anuală de 220 de urși, din care 80 cota de intervenție (urși cu potențial periculos), respectiv 140 cota de urși împușcați la întâmplare – adică cei vizați, de fapt, de afacerile vânătorești. Chiar dacă este mai mică per ansamblu, cifra avizată de Academia Română e mai mare în ceea ce privește urșii cu potențial periculos. Faptul că se dorește revenirea la o cifră mai mare de urși vânați pentru bani și una mai mică pentru urși cu potențial periculos arată că Guvernul vrea doar să se folosească de momentul emoțional creat de tragedia morții tinerei turiste pentru a favoriza afacerile vânătorești, nu rezolvarea problemei reale.”, spunea Mihai Goțiu, potrivit Media9.ro.

”În Argeș, populația de urs este de zeci de ori depășită”

Așadar, dacă ajunge USR-istul Mihai Goțiu să conducă Ministerul Mediului va trebui să trăim cu ursul lângă casă, să ni-l facem prieten, ca să nu ne mănânce… Ironia este că mulți activiști pentru mediu protejează mai mult animalele decât viața oamenilor, iar Mihai Goțiu a declarat de fiecare dată în favoarea ursului.

La începutul lunii noiembrie, a apărut o ordonanță care chipurile vrea să aducă puțină liniște în privința urșilor. Primarii din Argeș, cu care am vorbit în repetate rânduri, sunt revoltați de situația în care au ajuns. Ursul a coborât de la munte la deal, dar a ajuns chiar la Budeasa, la câțiva km de Pitești.

Iată ce ne declara, în noiembrie, primarul comunei Vlădești, Leonard Șerban, silvicultor de profesie:

”Este foarte bine că avem această ordonanță, dar ideea este că nu rezolvă problema în județul Argeș. Eu sunt silvicultor și vă explic că ursul se află la capătul de lanț trofic, deci singurul lui dușman este vânătorul. Neavând dușman natural, arealul este foarte aglomerat. Deci trebuie să se umble la cota de recoltă. În Argeș, populația de urs este de zeci de ori depășită. La Vlădești, din ce am discutat cu un paznic vânător, avem 10 exemplare de urși. Noi, primarii, suntem de partea oamenilor.”



Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE