Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în ședința de Guvern de săptămâna trecută că la programul Rabla va creşte valoarea ecotichetului pentru maşinile electrice la aproximativ 7.500 de euro. De asemenea, la Casa Verde Plus, programul va fi extins prin panouri fotovoltaice cu baterii de stocare şi pompe de căldură.
„La Rabla, creștem valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice la circa 7.500 de euro. Iar la Casa Verde Plus, extindem programul de panouri fotovoltaice cu baterii de stocare și pompe de căldură. Alte zeci de mii de români își vor putea reduce astfel facturile la energie.”, a declarat Marcel Ciolacu., potrivit presei centrale.
