Reforma administrativă pregătită de Guvern va excepta demiterea viceprimarilor din comunele care au mai puțin de 1500 de locuitori. Se pare că premierul Ilie Bolojan s-a răzgândit în privința viceprimarilor, dar rămâne în picioare decizia de reducere a aproximativ 40.000 de posturi la nivel național din primării, consilii județene, cabinetele miniștrilor și ale secretarilor de stat.
Noi scheme de conducere pentru viceprimari din 2028
Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat că tăierile vor reprezenta circa 20% din numărul actual de posturi ocupate:
”Într-adevăr, estimarea este de minus 40.000 de posturi ocupate, plătite, aici se reduce numărul de posturi pe cabinete, se reduce numărul de posturi de administraţia publică locală, pe primărie sau pe Consiliu Judeţean, în funcţie de localitatea respectivă şi trebuie să mergem mai departe pe eficientizarea administraţiilor, ca să reducem posturile”, a declarat vicepremierul, potrivit Digi24.ro.
În schimb, viceprimarii și consilierii locali își vor păstra posturile până la finalul actualului mandat. Din 2028 însă, lucrurile se vor schimba, iar localitățile mici ar putea să nu mai aibă viceprimari.
„Am eliminat această propunere, viceprimarul rămâne în funcţie, până la sfârşitul mandatului actual şi până la sfârşitul mandatului actual rămâne şi numărul de consilieri, pentru că este imposibil să schimbi în timpul mandatului, dar pentru următorul mandat, peste 3 ani de zile practic, o să avem cu siguranţă şi propunere privind numărul de consilieri care ar urma să fi fi redus în funcţie de numărul de locuitori din acele comune, oraşe.
Şi la fel şi la viceprimari se va lua o decizie finală undeva până la sfârşitul acestui mandat pentru a începe mandatele următoare pe noi scheme de conducere”, a mai spus Tanczos Barna la Digi24.
