Viitorul educației în Uniunea Europeană

Publicat pe : 9 februarie 2015

Distribuie știrea

În data de 2 februarie, Europe Direct Argeș a organizat o activitate de informare și formare cu privire la oportunități europene existente pentru dezvoltarea sistemului educațional.  Acțiunea s-a adresat reprezentanţilor instituțiilor de învățământ (grădinițe, școli și licee argeșene) și organizaţiilor nonguvernamentale, care au fost dornici a afla cum să gestioneze proiecte de succes finanțate prin fonduri europene.

În cadrul evenimentului, au avut loc prezentări ale unor structuri ce pot ajuta cadrele didactice să se informeze în acest sens, dar a avut loc și o sesiune de formare intitulată ”E+ pentru viitorul educației europene”.
Au fost reliefate activitatea Departamentului de Proiecte Educaționale Europene din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș și a centrului de informare Europe Direct din cadrul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș.
În partea a doua a evenimentului, a urmat sesiunea de formare ”E+ pentru viitorul educației europene”, unde participanții au primit informații cu privire la elaborarea unui Plan de Dezvoltare Europeană, analiza nevoilor, conturarea obiectivelor și scopului unui proiect.
Pe parcursul a 8 ore, aceștia au învățat cum să gestioneze situațiile de risc în cadrul implementării unui proiect european, s-au familiarizat cu structura formularelor de candidatură, dar au aflat și diferite ”tips and tricks” pentru o aplicație de succes în vederea obținerii unor finanțări europene.
Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Argeș și a fost realizat în colaborare cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.
Ionela Panait

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE