La Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, sunt organizate două expoziții inedite și de interes pentru publicul larg.
Prima expoziție, intitulată ”Ziua Internațională a Muzicii”, îl omagiază pe marele nostru compozitor român, Ciprian Porumbescu (14 octombrie 1853 – 6 iunie 1883), anul acesta împlinindu-se 170 de ani de la naștere și 140 de la moartea sa, în contextul în care România a declarat în mod oficial 2023 ca fiind Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu.
În vitrinele din holul central al instituției sunt expuse cărți și partituri, cu și despre muzicieni, compozitori și interpreți celebri, cu evidențierea activității lui Ciprian Porumbescu. Compozitor, violonist, teolog și mare patriot, Ciprian Porumbescu rămâne în istoria muzicii româ¬nești pentru muzicalitatea aparte a lucrărilor sale ce au ca teme folclorul autentic românesc, precum și tematici patriotice. Este recunoscut pentru opera care l-a consacrat, ”Balada pentru vioară și orchestră”, dar și pentru ”Crai nou” – prima operetă scrisă de un compozitor român. De asemenea, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic ”Pe-al nostru steag e scris Unire” şi imnul ”Trei culori”.
Expoziția este realizată de bibliotecara Sabina Dumitru, putând fi vizitată zilnic în perioada 2-14 octombrie.
Cea de-a doua expoziție, denumită ”Curiozități interbelice”, poate fi vizionată zilnic, în holul de la etajul al II-lea al Bibliotecii Județene Argeș, începând cu data de 2 octombrie și până la sfârșitul anului.
Sunt expuse facsimile publicate în ”Realitatea ilustrată” din perioada 1929-1932, revistă ce aparține fondului secției Presă și Legislație. Expoziția este realizată de bibliotecara Nina Nedelcu.
ADRIAN COMAN
