Constantin Nicolescu, fostul președinte al PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș, a murit marți, 13 iunie, la vârsta de 78 de ani. A încetat din viață după o lungă suferință cauzată de o boală incurabilă.
„Constantin Nicolescu a făcut parte din istoria administrativă și politică a acestui județ, dar și la nivel național. A fost prefect al județului Argeș, senator în Senatul României și președinte al Consiliului Județean Argeş, dar și președinte al organizației județene a PSD.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
SINCERE CONDOLEANȚE FAMILIEI!”, a transmis Consiliul Județean Argeș.
„A fost un profesionist apreciat în domeniul său de activitate – auto – și un politician respectat. Și-a dedicat întreaga pregătire și experiență profesională și politică județului Argeș, județ pe care l-a reprezentat ca senator și în Parlamentul României. Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente de grea încercare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis echipa PSD Argeș.
