Joi, 27.02.2-25, 80 de elevi și 60 de studenți s-au întrecut pe echipe, în cadrul concursului județean anual „Gimnastica Minții”, ediția a XIV-a. Mințile tinere au descuiat probleme de logică și gândire critică: s-au lovit în „pătrate magice”, au urcat nenumărate trepte, în sus și în jos, au aruncat predictiv cu nasturi albi și nasturi verzi, au băut ceai de mentă din bidoane de 3 și 8 litri pentru a obține o măsură de 4 litri, numărând ciori, rândunici și pisici, precum și râme de pescuit roșii și roz, pe lacul cu nuferi care își dublează mărimea în fiecare zi, traversând de pe un mal pe altul un cocoș, o vulpe și un sac de boabe, – acestea fiind doar câteva dintre probele de logică propuse.
Au argumentat la ce e bună matematica în viața de zi cu zi: de la numerele sacre ce apar în Scriptură, la proporția de aur utilizată în arhitectură, de la Paradoxul Sfintei Treimi, la calendarul lunar și cel solar, la fractalii conurilor de brad și folosirea integralei în calculul volumului de trafic rutier, de la transportul optim de căpșuni la șiruri infinite formate din peturi de bere goale – pentru a enumera doar câteva idei din a doua probă de concurs, reprezentată de referatele elevilor și studenților.
S-au schimbat impresii între generații-elevi și studenti, promovând amintiri sau dorințe și vise de cariere pentru meserii de profesor, IT-ist, inginer de autovehicole sau de transport si trafic rutier, chimist sau de energetică nucleară și multe multe altele…
S-au împărțit diplome de „Maeștri și Discipoli ai Gândirii Critice”, precum și de „Cavaleri ai Excelenței în Logică”, printre premianti fiind echipajele «Spritarii», «Beta», «Ultimii Parliti», «Economat», «Alfa», «Cartelele». Totul ESTE parte a Strategiei de Arhitectură Educațională pentru formarea unei culturi a gândirii critice, pentru sănătatea educațională a tinerei noastre generații. Această inițiativă are loc la granița dintre misiunea UPB, angajată în producerea de cunoaștere, și misiunea preuniversitară de stimulare a implicării, pe care o împletim de 14 ani cu acest program sub sigla „Și Mie Îmi Pasă”!
„Distribuția” acestui efort educațional voluntar a fost următoarea: au concurat echipajele de elevi de la Colegiul National “Alexandru Odobescu” Pitești (director, Vorovenci Daniel), prof. coordonatori Marin Veronica și Dumitrașcu Roxana; Liceul Tehnologic”Dimitrie Dima” Pitești (director, Marinescu Vasile), prof. coordonator Marin Ionel; Colegiul Tehnic “Costin D. Nenițescu” Pitești (director, Dobrin Marius), prof.coordonatori Filipcic Iulia și Pleșa Carmen); Colegiul National “Zinca Golescu” (director, Marinescu Silvia), prof.coordonator Ionescu Marin; Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” (președinte, Sima Cristiana, director Țintea-Karaghiaur Roxana, prof.coordonatori Miu Oana și Coman Andreea; Școala Gimnazială “Nicolae Iorga”Pitești (director, Bratu Luminița), prof.coordonator Constantin Coțandra; Școala Gimnazială “Ion Luca Caragiale”Pitesti (director, Mustățea Laurențiu), prof.coordonator Voicu Mihaela; Scoala Gimnaziala “Ion Pillat”Pitesti (director, Pahonțu Alina), prof.coordonatori Nicolae Carmen si Haller Daniela. Latura preuniversitară s-a desfășurat cu sprijinul ISJA, al profesorilor Dumitru Tudosoiu, Inspector Școlar General și Minerva Elena Rizea, Inspector pentru activități extrașcolare.
De asemenea, printre profesorii care au pregătit cu grijă și pasiune terenul pentru Gimnastica Minții din partea UPB-Centrul Universitar Pitești se numară Prorector Coordonator Cristian NEGRESCU, prorectorul Tudor PETRESCU , împreună cu decanii Rizea Alin, Fleancu Leonard, prodecanii Boroiu Andrei Alexandru, Miroiu Maria, șefii de departamente Bădărău-Șuster Helene, Doru Constantin, Sorin Fianu, profesorii coordonatori Popa Claudia, Baldea Monica, Stan Petre, Balcau Costel, Tudose Cristina, Georgescu Raluca, cu sprijinul membrilor echipei de organizare și coordonare, profesorii Marin Veronica si Nistor Gheorghe.
Ne dorim ca pasiunea științifică pentru căutare și descoperire să devină o provocare comună pentru tinerii care ne urmează! Să își dezvolte o gândire integrată, fără bariere, prin învățare continuă și accesibilă, ca parte dintr-o cultură ce promovează starea de bine educațională, mentală și socială – pentru că Și Mie Îmi Pasă!
Lector univ. dr. Nistor Gheorghe
