Până marți, 11 martie, puteți admira la Biblioteca Județeană Argeș și – pentru că sunt convinsă că veți fi cuceriți – puteți și cumpăra obiecte handmade, cadouri delicate, rafinate, după chipul și asemănarea artistei Rodica Venera Mihalache.
Expoziția, dedicată sărbătorilor renașterii în cuget și în simțire, în anotimp și, mai departe, în iubire, reunește – în vitrine și pe panourile laterale – miniaturi inspirate din natură, impozante coliere croșetate, cercei, brățări, brelocuri din pene viu colorate și din piele pictată cu motive decorative orientale, eșarfe și baticuri de mătase, și ele pictate manual.
De luat în seamă faptul că prețurile sunt tentante: de la 25 de lei – accesoriile, la 40 de lei – eșarfele, în timp ce tablourile de mici dimensiuni costă 80 de lei.
Doamna Rodica Venera Mihalache aparține stirpei rare a artiștilor-înțelepți. După 13 ani, petrecuți în Regatul Marocului, acolo unde a predat, la colegiu, design vestimentar, s-a întors acasă încredințată de următoarele adevăruri: fiecare zi este un dar de la Dumnezeu; în fiecare zi, când se arată lumina pe cer și la culcare, după ce aceeași lumină se va fi stins, întreabă-te ce ai făcut bine și frumos pentru tine și pentru aproapele tău; talentul cultivat e menit să fie împărtășit, fiindcă tot ceea ce dai înseamnă, dincolo de darul, de obiectul în sine, conștientizarea faptului că exiști și că, din locul și de la nivelul la care te afli, ești părtaș la experiența spirituală care este viața noastră.
DENISA POPESCU MARTIN



