Sunt dintre noi ce-aşteaptă Învierea
Că nici nu ştim cine e viu sau mort,
Nu poţi să n-ai de Biblie părerea
Că în credinţă-i singurul suport.
N-avem pe Fiul Omului la masă,
Nu-i mulţumim lui Dumnezeu mâncând
Şi se întâmplă trist în câte-o casă,
Să fie unul decât altul mai flămând.
A fost astfel de masă creştinească,
Iisus ştia care-i va fi urmarea,
El a plecat pe toţi să ne iubească
Și să primim prin fapte îndurarea.
Că noi vorbim mereu de Înviere,
Dar asta-nseamnă moartea unor miei
Şi-atunci Iisus trei zile numai, piere,
De tot ce facem noi ca şi mişei.
A DOUA ZI DE PAȘTE
Nu este doar o zi a învierii,
Nu poți muri și asta este bine,
Așa cum iarna își păstrează lerii,
Nu poți muri, în spate ai destine.
Ești Fiul singur spre a fi iubire,
Trimis de Tată ne-ai iubit pe toți,
Prezența Ta ne-a dus la nemurire,
Nu mai conta că suntem buni sau hoți.
În suflet se aude o strigare,
Din tot ce-ai vrut, nu toate-am îndreptat
Și am în noapte Luna, ziua Soare,
Dar poate mi le-ai dat nemeritat.
Să strig nu am spre cine, să mă ierte,
Iertarea mea-i lumina lumânării,
Nici nu mai are cine să mă certe,
Aș vrea să fiu o stea în fundul zării.
În crucea mea nu poate întra cuiul,
Doamne, acum, mi-e tare dor de Tine,
Așa cum cloșca dacă-și pierde puiul,
Mi-e tare dor și să nu uiți de mine.
Constantin Mîndruță
