# Acesta dorește să scape de condamnarea la 3 ani de închisoare și de suma uriașă confiscată
Printr-o sentință pronunțată la începutul verii, de magistrații Tribunalului Argeș, fostul primar al orașului Mioveni, Ion Georgescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de trafic de influență. Această condamnare vine după ce, în 2023, edilul a fost prins în flagrant în timp ce returna 10.000 de euro pe care i-ar fi primit ca șpagă, pentru a facilita angajarea unei doctorițe la spitalul municipal. Ion Georgescu nu a făcut angajarea, iar cel care îi dăduse banii l-a denunțat. Instanța a mai decis ulterior confiscarea a aproape 600.000 de lei de la inculpat, pentru că fostul edil nu putea justifica averea dobândită în ultimii ani. Hotărârea nu este definitivă. Și urmează o săptămână de foc, în care s-ar putea stabili cum au stat, de fapt, lucrurile!
Iată ce au hotărât judecătorii Tribunalului Argeș
”…Condamnă pe inculpatul Georgescu Ion, la 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa în penitenciar… Deduce din durata pedepsei principale stabilită pentru inculpat perioadele în care acesta s-a aflat sub măsuri preventive privative de libertate, respectiv reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu, respectiv de la 05.10.2023 şi până la 09.04.2024, inclusiv. … Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe perioada de 5 (cinci) ani, drepturi a căror exercitare îi va fi interzisă cu titlu de pedeapsă accesorie …
…Dispune confiscarea specială de la inculpatul Georgescu Ion a sumei de 597.579 lei. … Menţine măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat în oraşul Mioveni, str. Vasile Costescu, nr. 32, jud. Argeş, măsură instituită prin ordonanţa din data de 20.11.2023 întocmită în dosarul de urmărire penală nr. 52/P/2023 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti, până la concurența sumei de 616.579 lei.
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de procuror privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 10.000 de euro ridicată de la martorul Nicolae Valerică”
Săptămâna aceasta se poate lua decizia finală
Așa cum era de așteptat, fostul primar din Mioveni, Ion Georgescu, a contestat decizia primei instanțe. Cauza se judecă acum la Curtea de Apel Pitești și are termen luni, 15 iunie. Dată la care s-ar putea chiar obține o decizie! Mulți așteaptă cu interes acest deznodământ.
Oricum, ar fi trist să asistăm la condamnarea primului edil care, după Revoluție, a avut curajul să construiască un spital în România.
