Astăzi, când, după cea mai lungă perioadă de pace a sa – aproape opt decenii – Europa are din nou un război – cel de agresiune al rușilor împotriva ucrainenilor – redescoperirea cifrelor dezastrelor produse de războaie se poate constitui într-un adevărat avertisment dat celor care au convingerea că diferendele lumii se pot soluționa prin conflicte armate și nu pe calea diplomației, uitând că intervențiile frecvente ale zeului Marte, în istoria omenirii, au dus la jalonarea ei cu tragice conflagrații.
Polemologia, știința despre războaie (denumirea derivă din cuvântul grecesc ,,polemos” – război) arată că cele mai multe și sângeroase conflicte militare au avut loc în Europa. O reprezentare grafică a acestora seamănă în mod izbitor cu ,,o diagramă de febră intermitentă”, numai dacă avem în vedere că, între 1200 și 1945, timp de șapte secole ,,cerul continentului nostru n-a fost niciodată complet senin”, numărul total al războaielor acestei perioade europene, după cercetătorii francezi, ridicându-se la 7111.
Între 1200-1337, deși numărul conflictelor a fost destul de mare, dată fiind tehnica înapoiată, virulența lor a rămas redusă, iar media anuală a bătăliilor sau asediilor nu a trecut de 7.
Odată cu războiul de 100 de ani dintre Franța și Anglia, din secolul al XV-lea, în urma căruia francezii au ieșit victorioși și englezii au pierdut întregul teritoriu continental, în afară de strâmtoarea Calais, și în timpul războaielor husite, din perioada 1337-1453, răul războinic s-a agravat, media anuală a bătăliilor urcând la 9, pentru ca, în intervalul 1515-1598, să ajungă la 12. După izbucnirea războiului de 30 de ani, între 1618-1648, purtat sub pretext religios, de Franța, condusă de cardinalul Richelieu, dar care, în realitate, a urmărit și asigurat hegemonia francezilor în Europa, în detrimentul nemților sau habsburgilor austrieci și, în continuare, până la 1659, când se desfășoară războiul franco-spaniol, media anuală a bătăliilor a ajuns la 16. În perioada războaielor Regelui Soare, a luptelor antiotomane, a războiului pentru succesiune la tronul Spaniei și războiul de 7 ani, media anuală a conflictelor a scăzut într-o oscilație între 4,8-10,6.
Războiul de 7 ani, izbucnit în 1756, a avut un rol important în stabilirea geopoliticii Europei, fiind o confruntare între Marea Britanie, Prusia, alături de Portugalia, pe de o parte, și Franța, Austria, Rusia, Suedia, Saxonia și Spania, pe de altă parte, prin care s-a ajuns la reconfigurarea decisivă a sistemului colonial, în urma căruia influența Angliei a crescut, în detrimentul Franței.
Războaiele revoluției franceze de la 1789 și cele napoleoniene, au marcat momente conflictuale de vârf, cele din urmă cuprinzând Europa din Spania până la Moscova, într-o angajare enormă de mase omenești, media anuală a bătăliilor ridicându-se la 47,5.
În perioada 1815 – 1914 (fără a socoti războaiele coloniale), războaiele ruso-turce, războiul Crimeii, războiul franco-prusac, războiul prusaco-austriac, războiul ruso-japonez, duc conflictele la o medie de 5,6 operații pe an, însă, are loc o acumulare amenințătoare a contradicțiilor care au declanșat cele două războaie mondiale.
Istoricul Petre Iacob scrie că ,,războaiele medievale erau de regulă de lungă durată, cu intervale între campanii, operații rare și pierderi mici. Soarta unei campanii sau chiar a unui război întreg era de obicei hotărâtă de una sau două bătălii, în care rolul principal îl aveau combatanții de șoc, cu arma în mână. Începând cu epoca modernă, durata războaielor scade, în schimb intensitatea lor exprimată prin frecvență și mărimea efectivelor militare, precum și prin volumul pierderilor – care rămâne indicatorul esențial -, începe să crească. Populația civilă este din ce în ce mai direct angajată în războaie și, treptat, încep să se estompeze delimitările dintre front și spatele frontului”.
Războaiele au influențat foarte mult dezvoltarea societății, provocând modificări mari în rândul populațiilor, care au dus la schimbarea modului de viață și nivelului de trai, frânarea dezvoltării artelor și culturii, în contextul unor imense pierderi materiale; dar consecințele cele mai grave și imediate, au fost marile pierderi umane.
Cifre legate de acestea circulă încă din antichitate, Titus Liviu și Appianus scriind, spre exemplu, că la 190 î.e.n., în luptele de la Magnesia dintre romani și grecii conduși de Antiochos III, acesta din urmă a pierdut 53.000 luptători, în vreme ce romanii au avut doar vreo 400 de morți.
Plutarh susține că în lupta dintre Mitridate cu o armată de 120.000 luptători și Sylla, care avea doar 16.500, primul a pierdut peste 100.000 oameni, în vreme ce romanii au pierdut doar…12.
În bătălia, din anul 69 î.e.n, de la Triganocerta, dintre romanii lui Lucullus, în număr de 14.000 și cei 250.000 ai regelui Tigranes al Armeniei, împăratul roman a pierdut doar … 5 morți și 100 răniți.
De-a lungul secolelor XVIII-XIX, în cea ce privește pierderile țărilor de pe urma războaielor, pe primul loc se află Franța cu 28,2% din populație, urmată de Rusia cu 21,2% și Austria cu 14,2%.
În secolul XX, Rusia trece pe primul loc cu 24,9%, urmată de Germania cu 19%.
Cel mai mare număr de vieți omenești pierdute, raportate la vreun conflict, s-a înregistrat în timpul războaielor purtate de Napoleon. Împăratul francez nu-și cruța deloc soldații, lăudându-se că ,,poate să-și permită să cheltuiască 30.000 de oameni lunar…” Totalul morților în războaiele acestuia se ridică la 1.200.000 dintre care 900.000 aparțin armatei franceze.
Pierderile pe câmpurile de luptă nu sunt singurele pe timpul războaielor. La ele se adaugă pierderile provocate populațiilor civile, de acțiunile armate. Războaiele au declanșat, de fiecare dată, și epidemii, în timpul cărora, așa cum s-a spus, de multe ori ,,microbii s-au dovedit mai puternici decât armele”. Ciuma, tifosul exantematic, dizenteria și alte boli ,,au făcut ravagii cel puțin tot atât de mari decât praful de pușcă”, determinându-l pe Napoleon să spună că ,,un medic bun face uneori mai mult decât o baterie de artilerie”.
Armatele evului mediu erau însoțite de epidemii ,,ca o umbră macabră”. În a doua jumătate a secolului al X-lea și secolul al XI-lea, germanii, plecați să cucerească Italia, au fost decimați de ciumă, iar la un an, după ce au cucerit Roma (1084), garnizoana lăsată acolo de Henric al IV-lea, a rămas fără niciun soldat. În 1137, armata lui Lothar și, în anul 1167, armata lui Frederic Barbarosa, au fost decimate de aceeași ciumă, iar bolile de stomac, în 1415, au împuținat la un sfert soldații regelui Henric al V-lea al Angliei. O epidemie de tifos exantematic a fost cauza care a dus la moartea a 17.000 de victime, când, în 1486, Ferdinand Catolicul a asediat Granada. Cu toate măsurile sanitare luate, regele suedez Gustav Adolf nu și-a putut apăra armata împotriva epidemiilor, care au bântuit-o și, într-o singură lună, au murit în lupte 1.000 de soldați, în vreme ce, din cauza bolilor …17.000.
În secolul al XVIII-lea, războiul de 7 ani, a dus la moartea a 140.000 militari în operațiuni de război, în vreme ce epidemiile au făcut 350.000 de victime. Războiul nordic dintre ruși și suedezi, pe timpul iernilor grele, a avut 200.000 de morți din cauza scorbutului, în războiul de succesiune la tronul habsburgilor, epidemiile au secerat 300.000 de victime, iar revoluția franceză a înregistrat de pe urma tifosului exantematic și dizenteriei peste 600.000 de morți.
Primul război mondial, 1914-1918, a depășit, prin amploarea sa, toate războaiele precedente. În conflagrație au fost angajate 33 de state, cu un total al efectivelor de 70.000.000 oameni, operațiile militare întinzându-se peste 4 milioane kilometri pătrați. Iscat din ambiția marilor puteri pentru împărțirea sferelor de influență, pentru prima dată, războiul a devenit unul al mașinismului, în care au fost implicate masiv cuceririle tehnice.
Bilanțul acestui război este unul cutremurător: au murit 9,5 milioane de oameni în confruntări armate și 10 milioane de morți în urma epidemiilor sau privațiunilor. În ordinea pierderilor, pe primul loc s-a situat Germania, cu 2.037.000 de morți, urmată de Rusia cu 1.800.000, Franța 1.390.000, Austro-Ungaria 1.100.000, România 800.000, Marea Britanie 700.000, Italia 570.000, Turcia 400.000, Serbia 300.000, SUA 114.000, pierderi sub 100.000 înregistrând Belgia, Grecia, Bulgaria, Canada și alte țări.
La doar două decenii după încheierea primei conflagrații mondiale, Germania a dezlănțuit cel de-al doilea război mondial și, în câțiva ani, numărul statelor aflate în război s-a ridicat la 72, totalul efectivelor militare mobilizate ajungând la 110 milioane de oameni, care luptau terestru, aerian și naval.
Datorită dezvoltării și angajării masive a aviației, blindatelor, transporturilor, telecomunicațiilor, apariției primelor arme reactive, instalațiilor radar, mijloacelor noi de apărare antiaeriană și contra submarinelor, încleștările din timpul celui de-a doilea război mondial au dus la marea mobilitate pentru sporirea efectelor distructive, mai ales după apariția bombei atomice.
Cifra globală a morților în urma operațiunilor militare și genocidului practicat de hitleriști variază între 34-38 milioane, pe primul loc situându-se URSS cu 20 milioane militari și civili uciși, Polonia 6 milioane, Germania 4,5-5 milioane, Japonia 2 milioane, Italia 450000, România 170.000, numai în războiul din vest, după ce a întors armele împotriva Germaniei naziste.
La acest bilanț sumar și poate incomplet, mai trebuie adăugați cei aproape 30 milioane de mutilați militari, bărbați, femei și copii.
Cifrele de mai sus demonstrează, în limbajul sec al cifrelor, tragediile cumplite ale confruntărilor armate, care nu trebuie uitate.
Și, cu toate acestea, ucenici ai războiului le ignoră, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă azi, chiar lângă granița noastră.
Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pornit în 24 februarie 2022, a făcut în rândul soldaților ruși și ucraineni victime de ordinul sutelor de mii pentru fiecare parte, cărora li se adaugă morți din rândul civililor, printre care, chiar nou-născuți și pierderile de vieți omenești continuă, alături de uriașe pierderi materiale, pentru reconstrucția Ucrainei fiind necesare, doar până în prezent, sume de ordinul sutelor de miliarde de euro.
Federația Rusă, în acest război, înregistrează ceva nou: mari daune materiale provocate de sancțiunile economice dictate de organismele internaționale împotriva sa, fiind nevoită să-și treacă întreaga economie pe economia de război, neplătitoare de impozite și taxe la buget.
Se dovedește, din nefericire, că închiderea războaielor între pereții trecutului european nu a avut sorți de izbândă.
Articol realizat de VICTOR PANDURU
