”Nu îmi voi schimba convingerile în funcție de direcția în care bate vântul politic. Iar cine își dorește atât de mult cu PSD… e liber să se ducă la PSD” – ne-a spus senatorul argeșean, Mihai Coteț, într-un interviu cu cărțile pe masă. Omul care a spus cu subiect și predicat că îl susține pe liderul Ilie Bolojan și în timpul guvernării, dar și acum, când partidul a trecut în opoziție, ar putea fi noul președinte al PNL Argeș, dacă Bolojan o înlătură pe Alina Gorghiu de la conducerea organizației. Și cum Gorghiu este de luni bune un ghimpe în coasta șefului de partid, o schimbare de putere la Argeș nu ar fi deloc surprinzătoare.
Mihai Coteț face politică folosind experiența sa din mediul privat și susține că tocmai din acest motiv înțelege acțiunile și potențialul lui Ilie Bolojan. După ani mulți de vorbe și demagogie, PNL-ul are oameni care gândesc pragmatic și urmăresc rezultate, nu cifre.
# La aproape doi ani de când ați devenit senator la primul mandat, care este cea mai mare neîmplinire, dar și cea mai mare realizare ale dvs.?
– Am intrat în Parlament la primul mandat cu convingerea că urmează patru ani în care vom putea construi, reforma și pune în practică proiecte importante pentru România. Cea mai mare neîmplinire este că o bună parte din acest timp și din energia care ar fi trebuit dedicate reformelor au fost consumate în crize și conflicte politice.
În loc să ne concentrăm pe schimbările de care România are nevoie, am ajuns să negociem permanent cu un partener de guvernare care se opunea tocmai reformelor asumate. În loc să existe continuitate și responsabilitate, PSD a ales să provoace căderea Guvernului. Și este frustrant să constați că, în loc să-ți poți face treaba, trebuie să consumi timp și energie pentru a împiedica blocarea ei. Uneori, ai senzația că trebuie să stai mai mult de pază la reforme decât să lucrezi la ele.
În privința realizărilor, alegerea mea ca vicepreședinte al Senatului a fost, fără îndoială, un moment important. Dar nu privesc această funcție ca pe o realizare personală, ci prin prisma oportunităților pe care le poate crea pentru Argeș.
Această responsabilitate mi-a oferit posibilitatea de a construi relații instituționale și de a intra în dialog cu ambasadori, reprezentanți ai mediului de afaceri, investitori și factori de decizie, inclusiv la nivel internațional. Am încercat să folosesc fiecare asemenea întâlnire pentru a vorbi despre potențialul economic al Argeșului și despre nevoia județului de a atrage investiții noi.
Din această preocupare s-a născut și Argeș Invest, o inițiativă prin care am adus la Pitești reprezentanți ai mediului de afaceri și parteneri interesați de oportunitățile economice ale județului. Este un demers prin care încercăm să transformăm contactele și dialogul instituțional în proiecte concrete.
Pentru mine, aceasta este adevărata miză a unei funcții publice: nu câtă vizibilitate îți aduce ție, ci câtă vizibilitate și câte oportunități poți aduce comunității pe care o reprezinți.
Dacă la finalul mandatului Argeșul va avea mai multe uși deschise către investiții și dezvoltare economică, voi considera că am folosit această responsabilitate așa cum trebuie.
# PNL este în Opoziție, situație care, pentru o parte dintre liberali, nu este opțiunea corectă. Care este opinia dvs. – Bolojan a luat o decizie avantajoasă pentru partid atunci când a decis că nu mai vrea la guvernare?
– Cred că întrebarea corectă nu este dacă decizia a fost avantajoasă pentru PNL, ci dacă a fost necesară. Iar răspunsul meu este că da.
Ilie Bolojan și-a asumat conducerea Guvernului într-un moment extrem de dificil, când România avea nevoie de măsuri nepopulare, dar necesare pentru corectarea dezechilibrelor bugetare. PSD a intrat în această formulă de guvernare declarând că a înțeles gravitatea situației și că stabilitatea țării trebuie să primeze. Numai că, pe parcurs, a devenit tot mai evident că înțelegeam lucruri diferite prin stabilitate.
Nu poți să fii partener de guvernare și, în același timp, să te comporți permanent ca principalul adversar al propriului Guvern. Nu poți să votezi măsuri în ședințele de coaliție și să le contești apoi în spațiul public, doar pentru a încasa beneficiile electorale ale opoziției. Iar când ajungi să provoci căderea Guvernului din care faci parte, este limpede că parteneriatul politic nu mai funcționează.
În aceste condiții, continuarea guvernării alături de PSD ar fi însemnat să acceptăm aceleași blocaje, aceleași compromisuri și aceeași lipsă de predictibilitate. Ilie Bolojan a ales să nu mai gireze această situație.
Sigur că există liberali care ar fi preferat rămânerea la guvernare. Este o discuție legitimă într-un partid democratic. Dar eu cred că participarea la guvernare nu poate deveni un scop în sine, indiferent de condiții și de prețul compromisurilor.
PNL a ales să susțină învestirea noului Guvern pentru a evita prelungirea crizei politice, fără să intre în componența lui. Este o diferență între a acționa responsabil pentru stabilitatea țării și a accepta să fii parte a unei guvernări în care nu mai poți pune în practică politicile pe care le consideri necesare.
Cât despre avantajul electoral, acesta se va vedea în timp. Dar dacă rămânerea la putere presupune să renunți la motivele pentru care ai cerut puterea, atunci ce anume mai câștigi?
# În PNL Argeș, șefa Alina Gorghiu s-a exprimat deja împotriva lui Ilie Bolojan. Ce urmează în organizația județeană?
– Eu cred în direcția pe care Ilie Bolojan a imprimat-o PNL și în principiile după care a încercat să guverneze: responsabilitate, reformă, respect pentru banul public și curajul de a lua decizii necesare, chiar și atunci când nu sunt populare. Nu este o chestiune de simpatie față de un lider, ci de convingere. Este genul de politică în care mă regăsesc și pe care consider că trebuie să îl susținem.
Cred că discuția trebuie să fie despre direcția în care vrem să mergem, nu despre cine se poziționează de partea cui.
În ceea ce privește PNL Argeș, eu îmi doresc o organizație puternică, preocupată de proiecte și de problemele reale ale județului. Și cred că tocmai aici trebuie să se vadă filosofia politică despre care vorbim: mai puține calcule de partid și mai multă preocupare pentru rezultate.
Nu știu dacă viitorul PNL Argeș va fi decis de dezbaterile despre Ilie Bolojan. Dar știu că eu nu îmi voi schimba convingerile în funcție de direcția în care bate vântul politic. Iar cine își dorește atât de mult cu PSD, în ciuda tuturor experiențelor, în ciuda faptului că alături de PSD chiar nu mai poți construi absolut nimic sănătos pentru România, atunci… e liber să se ducă la PSD.
# Simțiți tensiuni în PNL Argeș la adresa dvs.?
– Nu cred că orice diferență de opinie trebuie interpretată ca o tensiune personală. Am propriile convingeri politice, mi le exprim deschis și îmi asum faptul că nu întotdeauna coincid cu ale tuturor colegilor.
Sigur că asemenea poziționări pot genera nemulțumiri. Dar nu cred că rolul meu este să evit orice dezacord pentru a păstra aparența unei unanimități. Prefer o discuție sinceră, chiar și în contradictoriu, unei armonii de fațadă.
În același timp, nu am intenția să transform diferențele politice în conflicte personale. Am intrat în politică pentru a construi, nu pentru a-mi consuma energia în dispute interne. Iar dacă există colegi care au ceva să-mi reproșeze, cred că cel mai firesc este să discutăm direct.
# La alegerile parlamentare din 2024, organizația PNL Argeș avea o echipă unitară, sau cel puțin așa părea. Între timp, din afară se văd două tabere – Alina Gorgiu și Mihai Coteț. Care este diferența dintre cele două viziuni politice?
– Nu știu dacă este corect să vorbim despre două tabere. Pot însă să vă spun foarte clar care este viziunea mea politică și de ce susțin direcția reprezentată de Ilie Bolojan.
Vin din mediul privat, unde rezultatele contează mai mult decât declarațiile, iar responsabilitatea pentru deciziile pe care le iei nu poate fi transferată la nesfârșit altcuiva. Cred că și în politică trebuie să funcționeze aceleași principii: eficiență, responsabilitate, reforme reale și respect pentru banul public.
Cred într-un PNL care își asumă aceste principii inclusiv atunci când aplicarea lor presupune costuri politice. Într-un partid în care funcțiile sunt mijloace prin care poți face lucruri pentru oameni, nu obiective în sine. Și într-o organizație județeană în care energia este investită în proiecte pentru Argeș, nu în calcule de putere.
Nu consider că este rolul meu să definesc viziunea politică a Alinei Gorghiu. Este un politician cu experiență, care își poate explica singură opțiunile.
Pentru mine, întrebarea importantă nu este cine de partea cui se află în PNL Argeș, ci ce fel de politică vrem să facem și ce rezultate putem pune în fața argeșenilor.
# Dacă Ilie Bolojan va decide dizolvarea conducerii PNL Argeș, veți candida pentru funcția de președinte al organizației?
– Aș putea să vă dau un răspuns politicianist, să vă spun că este prematur, deși, da, este prematur și nu obișnuiesc să mă pronunț pe ipoteze.
Dacă această ipoteză se va concretiza, poziția pe care o ocup în partid și responsabilitățile pe care mi le-am asumat mă vor obliga să iau în calcul, cu toată seriozitatea, o candidatură.
Nu este vorba despre o competiție personală cu Alina Gorghiu și nici despre dorința de a ocupa o funcție. Este vorba despre o viziune politică în care cred și pe care mi-am asumat-o public.
Dacă susțin că PNL Argeș are nevoie de o anumită direcție, trebuie să fiu pregătit și să îmi asum responsabilitatea de a o pune în practică. Altfel, aș face exact ceea ce le reproșez altora: aș vorbi despre schimbare, dar n-aș face nimic ca să îmi asum această schimbare.
