A început rejudecarea în dosarul „Cheresteaua”

Publicat pe : 7 februarie 2024

Distribuie știrea

 

Ion Andrei, patronul firmei Andris, va fi prezent, din nou, în fața judecătorilor Curții de Apel Pitești. Luni, 5 februarie, s-a desfășurat al doilea termen de judecată de la reluarea procesului. Procesul s-a amânat până la data de 4 martie. La primul termen, ca urmare a admiterii declaraţiei de abţinere colectivă a completului de judecată, cauza a fost repartizată, din nou, aleatoriu.

Amintim că Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus pe 28 noiembrie 2023 admiterea recursului în casație formulat de Ion Andrei, zis „Brânză”, și a dispus casarea, în parte, a hotărârii Curții de Apel Pitești din data de 3 ianuarie 2023 din dosarul „Cheresteaua 1” prin care acesta fusese condamnat la 10 ani de închisoare.

Astfel, după 10 luni petrecute în închisoare, „Brânză” a fost repus în libertate. Cum Instanța Supremă a stabilit rejudecarea cauzei, procesul a fost reluat la Curtea de Apel Pitești. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu prejudiciul din dosar, mai ales că instanța stabilise despăgubiri și confiscări de peste 10 milioane de lei pentru Ion Andrei și firma Andris SRL.

 

Vezi și știrea  Educația a pierdut zeci de mii de posturi, mai mult decât toate primăriile, consiliile județene și instituțiile locale la un loc

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE