ABUZURI la ANAF?! Inspectorii – trimiși să amendeze firmele. Cine nu își face ”norma” e concediat?!

Publicat pe : 15 octombrie 2025

Distribuie știrea

Ies la iveală presupuse abuzuri grave la care sunt supuși inspectorii ANAF din întrega țară! Federația sindicală „Solidaritatea” transmite premierului Ilie Bolojan și Guvernului că inspectorilor ANAF li se cere imperativ să încalce legile, pentru a da amenzi exemplare și a colecta bani pentru bugetul de stat.

”Se cere și verificarea contractelor de muncă, ceea ce iar este un abuz”

Acum este vizat sectorul HoReCa. Practic, se cer amenzi chiar și acolo unde nu este cazul. Și mai grav este faptul că inspectorii care nu ”aduc” suficienți bani din amenzi sunt amenințați că își vor pierde locul de muncă. Comportamentul abuziv este dictat de șefii ANAF, care le cer inspectorilor să verifice și legalitatea contractelor de muncă, deși această atribuție revine Inspectoratului Teritorial de Muncă.

„Inspecția fiscală are temă de control pe HoReCa și li se cere inspectorilor să ia înregistrările de la camerele video, ceea ce este un abuz. Se cere și verificarea contractelor de muncă, ceea ce iar este un abuz, pentru că se ocupă ITM de acest lucru. Nu e treaba inspecției fiscale. Avem un management absolut neprofesionist. În loc să ne ocupăm de marea evaziune fiscală, se reintroduce un indicator de performanță care ridică ratingul personal și este un abuz. Șefii incită la abuz, printr-un astfel de indicator”, a explicat Dorin Modure, președintele Federației „Solidaritatea”, pentru Jurnalul.ro.

În joc este un indicator de performanță care a mai existat la ANAF în trecut și care avea scopul de a încasa nesimțit bani din amenzi, deși erau cazuri în care nu era necesară sancționarea firmelor controlate. Deci revine dictatura!

„Noi am luptat ani la rând să scoatem acest indicator abuziv și acum vor să-l reintroducă. Se cer pedepse exemplare. La toate acestea se adaugă cerința către inspectorii fiscali de colectare a banilor, abuziv, pentru că Serviciul de colectare se ocupă de asta. Nu te poate obliga un președinte ANAF să încalci Codul de procedură fiscală și să vii cu ordinul de plată în buzunar. Se pune o presiune cum nu am văzut în 25 de ani, de când lucrez aici. Suntem amenințați permanent că se vor face concedieri”, a mai declarat președintele Federației „Solidaritatea”, potrivit sursei citate.


 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE