# Emilian Dragnea: ”Am auzit tot felul de voci care spuneau că, la câte probleme avem, mai bine s-ar desființa prefecturile”
# Emanuel Soare: ”Județul Argeș ar putea să producă mai multă bunăstare pentru cetățeni”
Săptămâna trecută am stat de vorbă cu alți doi foști prefecți de Argeș. Emilian Dragnea și Emanuel Soare – doi profesioniști care au condus Instituția Prefectului în vremuri provocatoarea pentru societate.
Emilian Dragnea a ocupat funcția de prefect al Argeșului timp de doi ani și jumătate. Și-a încheiat activitatea în octombrie 2019, după mulți ani în slujba argeșenilor pe care i-a slujit prin prisma activității pe care a desfășurat-o în mai multe funcții publice. Deși s-a retras din activitatea profesională, a rămas membru al Partidului Social Democrat, fără a ocupa vreo funcție în organizație.
# Cu ce vă ocupați acum?
– De cinci ani sunt pensionar și am preocupări specifice vârstei.
# Revenind la administrație, cum vi se pare actuala conducere a Prefecturii Argeș?
– Conducerea Prefecturii Argeș este la fel cum se arată coaliția de guvernare. Unii sunt mai vizibili, alții mai puțin… după cum s-au înțeles. Este îmbucurător faptul că s-au reluat ședințele Colegiului Prefectural, pentru că primarii și șefii de deconcentrate au nevoie să își spună problemele.
# V-ar plăcea să fiți prefect astăzi, având în vedere provocările pe care le traversează societatea?
– Nuuu.
# De ce?
– Ai fost o dată, ai văzut despre ce e vorba, ai căutat să faci tot ce ai putut, după cum a fost politica Guvernului și după cum ai avut capacitatea. Mi-a ajuns…
# Ce ați schimba la activitatea prefectului?
– În această activitate trebuie să te adaptezi legislației. Am auzit tot felul de voci care spuneau că, la câte probleme avem (că tot suntem cu deficitul în gură…), mai bine s-ar desființa prefecturile. E o aiureală completă! Eu cunosc foarte bine legislația. Instituția Prefectului este prevăzută în Constituția României.
# Prefect apolitic sau prefect politic, cum este mai bine?
– Pentru că în România modelul de administrație este ca modelul francez în mare parte, cel mai bun lucru ar fi ca prefectul să stea departe de influența politică și să fie un înalt funcționar public, care să reprezinte Guvernul în teritoriu.
# Ați mai accepta o funcție publică?
– Nu, categoric nu! Am destule motive. Astăzi simt că oamenii tot așteaptă binele, dar binele se îndepărtează. Admir curajul și responsabilitatea unor colegi care ocupă funcții publice. Problema este delicată în principal în ceea ce privește respectul de care se bucură autoritățile statului în societatea de astăzi.
# Mai activați în vreun partid politic?
– Sunt afiliat PSD-ului, nu îmi îndepărtătez colegii pentru că nici colegii nu m-au îndepărtat. Dar nu am funcții în partid. Este vremea unei alte generații, să își spună ideile, să fie competitivi.
# Cum vedeți Argeșul, astăzi?
– Din punct de vedere al administrației și al realizărilor edilitare și de transport, lucrurile sunt mult mai bune decât acum cinci – șase ani. S-au făcut investiții importante care nu sunt ușor de făcut, niciodată nu s-au făcut ușor. Se simte un plus de interes.
# Ce părere aveți despre Guvern și despre premierul Ilie Bolojan?
– Ce să spun? Încep cu un ”Offf”. Problema pe care o resimt ca și foarte mulți este că s-a trecut repede de la niște idei și dorințe la faptele reale. Au promis una și acum văd cruda realitate. Dar nu îmi spuneți mie că nu știau la ce să se aștepte. Și vedeți, deși iau măsuri dure, nu au efectele scontate.
# De ce se întâmplă acest lucru?
– Pentru că nu au ales cei mai competenți oameni care să sustină niste modele și niște programe cu efect imediat. Ei s-au aliniat unor măsuri pe care țara le-a maai traversat și care nu au avut efectul scontat.
*** *** ***
În anul 2019, Emanuel Soare a intrat în PNL Argeș, adus în partid de liderul organizației, Adrian Miuțescu. Până atunci nu mai făcuse nici politică, nici administrație, dar era deja cunoscut pentru cariera sa academică de la Universitatea din Pitești. Emanuel Soare a fost prefectul județului în pandemie, o perioadă extrem de complicată pentru toată lumea, deci a răspuns multor provocări, însă acum ne-a mărturisit că nu și-ar mai dori să ocupe această funcție. Actualmente conduce Forța Dreptei, filiala Argeș, un partid care-l are lider la centru pe fostul premier, Ludovic Orban.
# Cu ce va ocupați acum, mai predați la Politehnica București?
– Da, predau de 25 de ani la Universitatea din Pitești, acum devenită Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Aceasta este meseria mea de bază și nu voi renunța niciodată la ea. Specializarea și preocupările mele principale sunt în domeniul educației și al formării profesorilor.
# Revenind la administrație, ce părere aveți despre activitatea Prefecturii Argeș?
– În ultimii ani, cred că Instituția Prefectului și-a pierdut din imaginea publică dominantă. Nu am observat vreo activitate care să atragă atenția publică și nici nu am auzit vreo luare de poziție care să conducă la implementare de politici specifice sau care să facă vreo diferență pentru argeșeni. Probabil activitățile curente ocupă toată activitatea noii conduceri, nemaifiind timp pentru inițiative care să rămână în mintea oamenilor.
# Ați fost prefect în pandemie, într-o perioadă sensibilă și complicată, care a fost atunci cea mai mare provocare pentru dvs.?
– Una dintre provocările mari a fost să pun la treabă toate instituțiile publice, în conformitate cu viziunea pe care eu am avut-o despre limitarea efectelor pandemiei și asigurarea sănătății cetățenilor județului. A fost dificil, dar am ajuns exemplu de bune practici la nivel național.
# V-ați dori să fiți prefect astăzi?
– Nu.
# Dacă ați putea, ce ați schimba în activitatea prefectului?
– Cred că prefectul, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, ar trebui să aibă o responsabilitate mai bine definită privind aplicarea programului guvernamental în județ prin gestionarea unui buget public. Ar trebui realizată o reformă administrativă prin care Instituția Prefectului, de exemplu, să preia atribuțiile Consiliului Județean. Acest lucru ar crește șansele implementării politicilor guvernamentale în toată țara, și, desigur, ar reduce foarte mult cheltuielile publice.
# Deci, ideea ar fi să se desființeze Consiliul Județean?
– Da, aceata ar fi ideea. Pe vremuri, prefectul îndeplinea și atribuțiile președintelui CJ. Bine, rămâne doar o idee…
# Prefect apolitic sau prefect politic, cum e mai bine?
– Prefectul trebuie să rămână politic pentru a asigura coerența aplicării politicilor guvernamentale. Este necesară, totuși, o pregătire de specialitate a acestuia, având în vedere că, de multe ori, partidele politice pot recomanda pentru această funcție persoane mai puțin pregătite care să facă față cerințelor.
# Mai activați în zona politică?
– Da, sunt președinte al Partidului Forța Dreptei Argeș, partid care a contribuit la susținerea și alegerea Președintelui României, Nicușor Dan. Am întrat în politică acum cinci ani și am de gând să activez pentru o perioadă îndelungată.
# Cum vedeți Argeșul astăzi?
– Județul Argeș ar putea să producă mai multă bunăstare pentru cetățeni, însă pare că nu dispune de liderii potriviți. Nu mi se pare normal să văd aceleași probleme structurale nerezolvate de atât de mulți ani. În continuare avem probleme cu drumurile, cu turismul, cu industria, cu parcurile industriale, cu urșii, cheltuim prea mult, iar rezultatele nu se văd. Cu excepția câtorva investiții în reabilitări de drumuri sau clădiri, județul nostru rămâne mereu în urmă. Cred că este nevoie de o nouă conducere a instituțiilor publice, la toate nivelurile.
# Ce părere aveți despre Guvern și despre premierul Bolojan?
– Cred că Guvernul încearcă să găsească soluții pentru problemele majore privind deficitul bugetar, cheltuielile publice sau administrația publică, dar, având prea multe partide diferite care îl compun, procesul este unul foarte anevoios. Cred că Premierul Bolojan ar trebui să fie mai hotărât și să convingă toate partidele din coaliția de guvernare să implementeze măsurile de reducere a cheltuielilor, de reformă administrativă și de profesionalizare a funcționarilor publici. Am încredere că prin colaborarea cu Președintele Nicușor Dan se va găsi calea cea bună către reforma de care avem atâta nevoie.
