Începând de vineri 29 august, angajații din primăriile de orașe și comune din întreaga țară protestează împotriva pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan își asumă răspunderea și care prevede, printre altele, reducerea numărul angajaților din administrația locală. Protestele vor continua pe termen nederminat. În această perioadă, angajații vor fi la muncă, dar vor refuza să lucreze cu publicul și cu entități exterioare instituțiilor.
„Cu o medie a funcționarilor publici de 9,78 / primărie comunală, numărul acestora se va reduce brutal cu încă 25% din ceea ce a mai rămas după reducerea de 10% de anul trecut. În timp ce reducerea personalului în structurile centrale, promisă a fi de 20%, trenează, la nivelul comunelor fiecare al treilea salariat trebuie să plece, deși aceștia sunt cel mai prost plătiți dintre toți bugetarii”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului Angajaților Comunelor și Orașelor din România.
Timp ce aproape două luni, primarii și sindicatele din administrație au stat de vorbă cu premierul Ilie Bolojan și și-au spus nemulțumirile în legătură cu măsurile de austeritate. Dar Bolojan și-a continuat planurile, fără a ține cont de nimic din cele ce s-a discutat.
„După 7 săptămâni de „dialogul surzilor” între primarii comunelor și Sindicatul Național SCOR, pe de o parte, cu premierul Ilie BOLOJAN, pe de altă parte, așa-numitul „Pachet 2” de măsuri privind administrația publică locală a fost astăzi pus pe masă într-o formă care demolează primăriile comunelor și ale orașelor mici. Cu o medie a funcționarilor publici de 9,78 / primărie comunală, numărul acestora se va reduce brutal cu încă 25% din ceea ce a mai rămas după reducerea de 10% de anul trecut. În timp ce reducerea personalului în structurile centrale, promisă a fi de 20%, trenează, la nivelul comunelor fiecare al treilea salariat trebuie să plece, deși aceștia sunt cel mai prost plătiți dintre toți bugetarii”, a transmis SCOR, potrivit ȘtirileproTV.ro.
