În luna mai 1939, într-un apartament din Steglitz, cartier al Berlinului, câțiva membri ai conducerii legionare, printre care Horia Sima, Papanace și alții, avându-i ,,inspiratori” direcți pe Himmler și Canaris, hotărăsc ca prim ministrul, unii lideri politici și regele Carol al II-lea să fie asasinați, pe motiv că se împotriveau politicii naziste, la care Garda de Fier aderase. Legat de Armand Călinescu, aveau în vedere și că, fiind prim-ministru, fusese direct responsabil cu reprimarea mișcării legionare și executarea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul acesteia.
În țară, pregătirile în vederea asasinării lui Armand Călinescu erau întreprinse de grupul ,,Ploiești”, format din Cezar Popescu, Ion Moldoveanu, M. Vârfureanu, Nicolau și Sturdza, care dispuneau de arme și muniții. În plus, dețineau informații asupra traseelor pe care circula, de regulă, mașina prim-ministrului, precum și detalii despre programele sale zilnice. Istoricii Petru Ignat și Gheorghe Matei susțin că, totuși, legionarii ar fi preferat săvârșirea atentatului în afara Capitalei, unde aveau mai multe șanse să contracareze măsurile celor care răspundeau de securitatea premierului.
Cum Garda nu uitase experiența ,,nicadorilor”, care-l asasinaseră pe I. Gh. Duca, grupul ,,Ploiești” considera că tot valea Prahovei poate să devină teatrul asasinatului mișelesc și socoteau, ca cel mai bun prilej, trecerea trenului regal spre Castelul Peleș, în care călătoreau Carol al II-lea și membrii guvernului, dintr-o singură lovitură mișcarea legionară ar fi scăpat de mai mulți oameni politici care stăteau în cale. ,,Echipa morții”, de la Ploiești, după ce a făcut recunoașterea traseului, a stabilit locul atentatului, numai că poliția a dat de firele complotului și drama a fost prevenită. Încercările de asasinat, însă, au continuat.
Când Armand Călinescu vine la Ateneu pentru o conferință, în sală, câțiva legionari înarmați, cu mâna pe trăgaci, stăteau în așteptarea momentului prielnic, numai că, după ce descoperă că în asistență sunt mulți agenți de poliție și ai siguranței statului, se tem și renunță.
La scurt vreme, în altă zi, Armand Călinescu cina împreună cu un grup de prieteni la restaurantul ,,Continental”, în vreme ce ,,echipa morții” era împrăștiată printre consumatori. În ultima clipă, teroriștii se răzgândesc din nou.
Altă încercare de asasinat a fost pusă la cale la podul de peste Dâmbovița, peste care trecea prim ministrul în drum spre casă, sub pod fiind amplasată o mare cantitate de explozibil, descoperită, însă, de poliție. Legionarii înregistrează un nou eșec.
Cum timpul trecea și condamnările la moarte, hotărâte la Berlin, nu avuseseră loc, căpeteniile naziste cheamă la ordine legionarii aciuiați acolo, nemaiavând suficientă încredere în ei și, mai ales, timp de așteptare. Venise vremea agresiunii împotriva Poloniei, iar rezistența României se impunea să fie înfrântă.
La București, își face apariția avocatul Miti Dumitrescu, instruit special de gestapo să preia întreaga conducere a operațiunilor, iar al 19 august 1939, însuși Horia Sima trece clandestin granița, să dirijeze din umbră operațiunile grupului terorist.
În ziua când începuse al doilea război mondial, la 1 septembrie 1939, după ce armatele hitleriste invadaseră Polonia, în sediul legației române din Copenhaga se întrunesc M. R. Sturza, ambasadorul, un reprezentant al grupului legionar de la Berlin și ambasadorii Germaniei naziste, alături de al Italiei fasciste, scopul întâlnirii fiind acela al discutării planului asasinării unor oameni politici români, în contextul noilor evenimente. La finalul discuțiilor, Ilie Vlad Sturza, fiul ambasadorului, primește misiunea întoarcerii rapide în țară, să ia legătura cu Horia Sima și Miti Dumitrescu, pentru transmiterea noilor instrucțiuni și urgentarea atentatului împotriva lui Armand Călinescu. Ascunși într-o locuință clandestină, complotiștii din București, la 3 septembrie 1939, schimbau deja discuții cu fiul ambasadorului.
Două săptămâni mai târziu, în fața bisericii Sf. Constantin din Ploiești, amestecați în mulțime, Miti Dumitrescu se întâlnește cu studentul în medicină Cezar Popescu, care-l informează că din ,,echipa morții” mai fac parte fratele său, Traian Popescu, Ion Moldoveanu, Ion .R. Ionescu, Ion Vasiliu, toți din Ploiești, planul de asasinare fiind unul de atac direct cu grenade și pistoale. Miti Dumitrescu hotărăște, în plus, procurarea unei mașini și-i înmânează medicinistului 34000 lei, cu care Traian fratele lui, să cumpere un taxi, de la Breaza.
Între timp, Miti Dumitrescu, într-un tren de noapte, pleacă la o cabană din munți și stă acolo până pe 20 septembrie, când coboară în Bușteni să se întâlnească cu Traian Popescu și Ion Moldoveanu, veniți cu mașina. Toți trei pornesc spre Ploiești, însă nu intră în oraș, de teamă să nu fi fost urmăriți. Petrec toată noaptea în mașină, pe câmp, până în jurul orei 5, când ajung în fața casei lui Cezar Popescu și, în negura dimineții, încarcă grăbiți armele și grenadele ascunse acolo, după care pornesc spre București, din punctele dinainte stabilite, culegând pe Ion Vasiliu și Ion R. Ionescu, care-i așteptau.
Ajunsă în cartierele mărginașe ale Bucureștiului, mașina cu cei șase criminali circulă fără să oprească, până la ora 13, când, la semnul discret al lăcătușului Marin Stănculescu, complice, îmbrăcat într-un trenci ponosit, având sarcina să facă identificarea locului asasinatului, se oprește în capul Str. Făgăraș, unde Str. Virgiliu se unea cu Știrbei Vodă.
La ora 13.35, rulând destul de încet, a apărut limuzina ,,Cadillac” a prim ministrului, care se întorcea acasă de la ședința Statului Major al Armatei. Ori de câte ori se urca, în limuzina asta, Armand Călinescu avea strângere de inimă, după ce o primise în locul ,,Linconului” blindat, pe care Carol al II-lea îl rugase să i-l dea în contextul tot mai deselor zvonului că împotriva regelui erau pregătite atentate. Nu putuse să-l refuze, cu toate că știa de pregătirea unor atentate și împotriva lui.
Îngândurat, pe banca din spate, Armand Călinescu nu observă mașina care-l urmărea. Nici Radu Androne, agentul însărcinat cu paza nu-și dă seama, deși fusese avertizat asupra eventualității unui atentat. ,,Echipa morții” acționează nestingherită: aflat la volan, Miti Dumitrescu accelerează și, la prelungirea străzii Știrbei Vodă (numită atunci bulevardul Kalinderu), ajunge din urmă ,,Cadillacul”, aproape de întretăierea cu bulevardul din apropiere. Dintr-o smucitură de volan, taxiul gardiștilor tamponează puternic, din spate, limuzina, către aripa dreaptă, în momentul când din față apare o căruță, imposibil de evitat, lovită puternic, care se oprește pe partea stângă a străzii, oblic pe direcție de mers.
În busculada produsă, agentul Radu Androne coboară să se îndrepte spre mașina din spate, să-i reproșeze șoferului accidentul, dar, imediat, își dă seama că totul fusese provocat. Încearcă să scoată revolverul. Prea târziu, însă… Lovit de gloanțele trase asupra sa, se încovoaie, prăbușit, fără să poată acționa în apărarea lui Armand Călinescu. Șoferul premierului, speriat de situație, deschide portiera stângă, pus să fugă spre Arenele Venus, numai că Traian Popescu îl observă și descarcă în el mai multe gloanțe.
Între timp, Armand Călinescu încearcă să deschidă portiera din dreapta, dar servieta pe care o ține strâns în mâini îl stingherește mult. Prin ferestrele mașinii, șase pistoale trag furibund și moartea îi survine pe loc. Asasinii deschid portiera mașinii și continuă să tragă în corpul inert, rostogolit la picioarele lor, ciuruindu-l în cap, torace, ficat și plămâni.
La ora 14, Traian Popescu cu asasinii opresc un autoturism și obligă șoferul să-i ducă la Radiodifuziune. Ajunși acolo, forțează intrarea, imobilizează santinelele și pătrund în studioul de emisie, după ce, cu trei gloanțe, lichidează intendentul și, de teama împușcăturilor, o salariată se retrage repede. Martori oculari ai acestui episod halucinant au relatat că asasinii, la intrarea în sală, erau într-o stare ,,vecină cu nebunia, cu ochii ieșiți din orbite, cu vinele de la gât umflate, cu fețele congestionate” și, de microfon, s-a apropiat Traian Popescu, pornit să răcnească cu satisfacție: ,,Primul ministru Armand Călinescu a fost omorât. El a fost executat astăzi de o echipă de legionari…”
La auzul tragediei, autoritățile au declarat doliu național două zile și-au demarat imediat ancheta pentru identificarea și arestarea comandoului legionar. Aflând că de planurile atentatorilor mai știa și fotograful Ovidiu Isaia, în casa acestuia anchetatorii l-au găsit baricadat pe complicele Marin Stănciulescu alături de un anume Paraschivescu. Când au fost descoperiți, amândoi au început să tragă focuri de armă, însă, foarte repede, dându-și seama că nu mai au scăpare, s-au sinucis.
Toți participanții la asasinat au fost prinși și executați în locul unde comiseseră crima. Apoi, au urmat represaliile împotriva grupării legionare, fiind executați 252 de legionari, dintre care 105 membri marcanți și 147 aleși aleatoriu. Regele Carol al II-lea nota: ,,Este o măsură teribilă, de fapt în afara legii, dar care, în urma celor întâmplate, își găsește justificarea, în interesul liniștii țării. Azi nu ne mai putem juca; azi nu ne mai putem târgoveți viitorul, când primejdii așa de acute pândesc țara din înăuntru și din afară. Este o crimă care nu-i doar o crimă, ci un act de trădare în aceste vremuri”.
Odiosul atentat a zguduit întreaga țară cuprinsă de indignare, premierul român bucurându-se de multe aprecieri printre ai săi și prestigiu peste granițe, presa străină scriind că ,,Asasinarea d-lui Călinescu stârnește dezaprobarea întregii lumi civilizate”.
Cum în testamentul său, scris la numai 45 de ani – după ce se simțea amenințat de asasinate – scrisese că: ,,Doresc să fiu înmormântat la Curtea de Argeș, lângă părinții mei, purtat de un car îmbrăcat cu verdeață și tras de 6 boi”, câteva zile de la atentat, pe străzile îndoliate ale orașului se întâmpla aievea, în urma carului mortuar- după cum scria în același testament – mergând ,,delegații satelor din județul Argeș, pentru care am luptat în viață cu drag”.
Depus în cavoul familiei, nu și-a găsit în el ,,lăcașul de veci”: un an mai târziu, în timpul dictaturii legionaro-antonesciene, membrii Gărzii de fier i-au profanat mormântul ca să-i risipească osemintele în patru zări.
Născut la Pitești pe 4 iunie 1893, Armand Călinescu a fost prefect și deputat de Argeș în mai multe rânduri, ministru, după care prim-ministru, despre el regele Carol al II-lea spunând că era cel mai de încredere om al său și ,,Primul sfetnic al Tronului”; din păcate, asasinat la numai 46 de ani. Toată viața purtase monoclu întunecat, după ce își pierduse ochiul într-un accident.
Articol realizat de VICTOR PANDURU
