SALONUL de C*ARTE LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ
Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu” Argeş găzduieşte timp de trei zile, începând de miercuri, 18 octombrie și până vineri, 20 octombrie,…
Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu” Argeş găzduieşte timp de trei zile, începând de miercuri, 18 octombrie și până vineri, 20 octombrie,…
Festivalul Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, ajuns la a VII-a ediție, va avea loc anul acesta duminică, 29…
# Vor fi prezente și mai multe supraviețuitoare ale detenției politice Pe 21 octombrie, între orele 18:00-21:00, se va…
Filarmonica Pitești a pus în vânzare de vineri, 6 octombrie, bilete la concertul „Voltaj Simfonic”, susținut de orchestra simfonică…
Miercuri, 25 octombrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, în comuna Budeasa se va continua tradiția Focului lui…
Pe 4 octombrie 2023 se stingea din viaţă, la Nucşoara, viteaza Elisabeta Rizea. După o viaţă de grele încercări,…
ROLAND DUMITRU La Primărie va candida, Simte că i-a sosit clipa, Mă vrea el în echipa sa… De…
Ediția a doua a târgului de meșteșuguri și produse tradiționale – ROD CU SPOR a fost o reușită. 80 de…
La Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, sunt organizate două expoziții inedite și de interes pentru publicul larg. Prima expoziție, intitulată…
Laleaua de Aur – o tradiție a Piteștiului uitată – fuzionează cu cel mai prolific organizator de concursuri de…
# Catalogați, în documentele otomane oficiale, drept ,,pirați tâlhari”, în realitate haiducii de pe Dunăre erau adevărați luptători împotriva…
Joi, 28 septembrie, la ora 12:00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, s-a desfășurat cea…
Miercurea trecută, poeta Ana Blandiana a participat la expoziția aniversară a Memorialului Sighet, “Trei decenii de memorie”, care s-a…
# Pe 6 octombrie va avea loc spectacolul „Trei tenori argeșeni” Sinagoga din Pitești – un spațiu public special,…
Haideți la Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale – ROD CU SPOR, ediția a II-a, la Muzeul Golești…
Revista Cafeneaua literară a acordat marți, 19 septembrie, premiile literare ale anului 2023, următorilor scriitori, care au contribuit…
În 1973 la Arhivele Statului Pitești, a fost descoperit un document care a produs multă emoție arhivarilor de acolo.…
Joi, 21 septembrie, la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, a fost vernisată expoziția de pictură și fotografie intitulată ”Lumea…
Un număr de 150 de capodopere ale artei românești moderne și contemporane din patrimoniul Muzeului Județean Argeș vor reveni…
Miercurea trecută, scriitoarea Doina Ruști, un exemplu de cum să te repliezi la vreme de năpastă culturală, a…
Filmul Experimentul Pitești, care vorbește despre unul dintre cele mai îngrozitoare experimente de reeducare prin tortură impuse de regimul comunist,…
Colaboratoarea noastră, Liliana FINTA, și-a lansat prima ei carte, O cale către Noi, săptămâna trecută, în cadrul emisiunii Alături…
# Platoul Făget, intrarea liberă! Pe 22 și 23 Septembrie, simte vibrația muzicii la CFMOTO DAY – ADVENTURE FEST,…
Revista Cafeneaua literară, editată de Centrul Cultural Pitești, care apare sub egida Consiliului Local Pitești şi a Primăriei municipiului…

Cursul valutar nu este disponibil momentan.
Pitești
Ceață
Precipitații: 0.1 mm
Ceață
Fără precipitații
Sursă: Open-Meteo