Nicolae Mecu este istoric literar, editor și critic, membru al Uniunii Scriitorilor, filiala București. La origine și prin „reconvertire”, el este însă argeșean-muscelean pur sânge. Iar în 1965 absolvea Școala Normală „Carol I” din Câmpulung.
CÂNTECUL PROMOȚIEI ‘65
Noi ne-am născut când șuierau obuze
Sau când, căzute, tot mai fumegau,
Și pe când zorii unei ere-obtuze
Dezastrul înăuntru îl mutau.
Noi l-am văzut pe Stalin ‘nalt cât blocul
Pe Ana și pe Dej așijderea,
Timpul mânjind cu mutra lor, și locul,
Și zidu-n care poza atârna.
Noi am văzut cum bătătura plină
În doar câteva ceasuri ne-o goleau
Și cândîn noaptea neagră și haină
Sinistre dube-n porți ni se opreau.
Noi am văzut părintele cum pleacă
De lângă noi, dus între patru puști,
Lăsându-ne în casa cea săracă,
Sărmane păsări părăsite-n cuști.
Noi am primit și pâineape cartelă,
Iar când „dușmani de clasă”deveneam,
Mâncam doar mămăliga paralelă
ȘI-adesea galbeni precum ea eram.
Am tremurat că bursa ni se taie,
Că ne-ntorceam la vaci dac-o pierdeam
Și am vibrat ca iarba după ploaie
Când bani de-o „eugenie” aveam.
Noi am trecut tăcuți prin toate-aceste,
Dar n-am fost înrăiți de răul lor.
Căci am sorbit lumina de pe creste
Și aurul crescând în Athanor.
Am îmbrăcat costum de uniformă,
ȘI totuși nu ne-am uniformizat.
Noi am muncit urmând un plan și-o normă,
Dar nimeni dintre noi nu s-a normat.
Strigat-am și lozinci umilitoare,
În genii prefăcând pe repetenți,
Dar mintea noastră n-a rămas datoare,
Nu s-a spălat cu-asemeni detergenți.
De ce? – se-ntreabă firea mea bătrână –
S-a petrecut acest miraculos?
Răspunsul este prea la îndemână,
Ca să mai caut vreunul firoscos.
Am stat ca brazii-n mijlocul furtunii
Fiindc-am școlit sub deal de Câmpulung,
Iar meșterii care-au crescut alumnii
N-au fost din ceata celor ce se frâng.
Cum niște sfinți prelinși în vreun zid
De Suceviță ori de Voroneț,
Ei s-au topit în noi adânc și-avid,
Lăsându-ne metalul lor de preț.
Iar azi, când crugul vieții ni se-nclină,
Curândul ceas când îi vom revedea
Ne-nvăluie ca o Lumină lină.
Nicolae Mecu
