În perioada 11 – 31 martie 2025, Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” Argeș, propune o nouă expoziție de interes pentru publicul larg, intitulată generic ”PERSONALITĂȚILE LUNII MARTIE”.
Expoziția de carte organizată în vitrinele din holul central al instituției, include cărți – care se regăsesc în fondul de documente al Bibliotecii, despre viața și opera a doi scriitori români, omagiați în luna martie, CONSTANTIN CHIRIȚĂ (n. 12 martie 1925 – d. 14 noiembrie 1991) – prilejuită de împlinirea a 100 ani de la nașterea sa, și ION BARBU (n. 18 martie 1895 – d. 11 august 1961) – prilejuită de împlinirea a 130 de ani de la nașterea sa.
CONSTANTIN CHIRIȚĂ s-a născut în data de 12 martie 1925, în comuna Ibănești, județul Vaslui, într-o familie de învățători – Ion Chiriță și Clara Chiriță (Mironescu), fiind unul dintre prozatorii-emblemă ai epocii comuniste. Aventurile înviate de el în literatura pentru copii și tineret pot fi savurate și astăzi drept delicii literare.
Clasele gimnaziale și primele două clase liceale le-a absolvit la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, iar ultimele două la București. A urmat ”Politehnica” din București, dar nu a finalizat studiile, alegând să se dedice literaturii și jurnalismului. Ulterior, de la 19 ani, a fost redactor la ziarul Scînteia și a lucrat pe șantierul de la Bumbești-Livezeni, experiența muncitorească animându-i scrierile. Debutează ca scriitor în 1949 (”Matei Ion a cucerit viața” – nuvele), scrierile sale inițiale fiind în parte creații în stilul realismului socialist (singurul gen literar admis atunci). De-a lungul vieții a fost redactor al unor reviste literare, scriind cu precădere în ”Luceafărul” și ”Sportul literar”, și colaborator al altor reviste sociale și politice din țară. S-a remarcat ca romancier (”Întâlnirea”, ”Pasiuni”, ”Livada”, ”Trilogia în alb” etc.), scenarist și dramaturg (”Adâncimi”), dar a fost și un eseist virtuoz. Cele mai populare scrieri ale sale – și cu siguranță unele dintre cele mai vândute și iubite romane din literatura română – sunt romanele din seria ”Cireșarii”, o serie dedicată în special tinerilor. Un idealist principial, Constantin Chiriță a lăsat ceva din ideologia, caracteristicile și valorile vremii să pătrundă într-o parte dintre romanele și personajele sale, dar a reușit să păstreze multe scrieri și eroi departe de orice notă politică.
Astfel, ”Cireșarii” rămâne un exemplu uimitor de maxim succes în epocă, în ciuda faptului că textul și personajele sunt complet apolitice (nu au opinii politizate, nu știm nici măcar dacă fac parte din organizațiile vremii pentru tineret etc.), caracterul naiv, sincer, altruist și atemporal al eroilor fiind, probabil, una dintre cheile succesului întins peste decenii. Constantin Chiriță a fost recompensat în două rânduri de Uniunea Scriitorilor, prima oară în 1971 (Premiul pentru proză), pentru ediția rescrisă a romanului de factură realist-socialistă ”Întâlnirea” (două volume) și a doua oară în 1974 (Premiul pentru dramaturgie), după publicarea dramei în trei acte ”Adâncimi”.
În 1988, Constantin Chiriță a părăsit România aflată în pragul colapsului comunist și s-a stabilit în patria lui Hermann Hesse, la Bonn-Königswinter, Germania. S-a stins din viață trei ani mai târziu, la vârsta de 66 de ani, în iureșul „democrațiilor-perestroikă”, fiind (re)adus în țară și înmormântat discret pe Valea Prahovei, la Poiana Țapului. Constantin Chiriţă a fost căsătorit cu scriitoarea germană, originară din Timişoara, Gertrud Gregor, împreună cu care a avut trei copii, Victor, Diana și Adrian.
”Fiind un pasionat cititor al literaturii de aventuri pentru tineret, nutream de multă vreme ambiția să pot scrie o replică românească la Tom Sawyer sau la Cărarea pierdută.” (Constantin Chiriță)
ION BARBU a fost cunoscut și sub numele de Dan Barbilian și a fost unul dintre cei mai cunoscuți și importanți poeți români interbelici. Poe, eseist și traducător român, a avut o carieră strălucită și în matematică și a fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai modernismului.
Ion Barbu s-a născut la data de 18 martie 1895, la Câmpulung Muscel, Regatul României. A fost unicul fiu al magistratului Constantin Barbilian și al Smarandei Barbu, născută Șoiculescu, fiică de procuror. Studiile elementare și gimnaziale le-a făcut la Câmpulung, Daminești, Stâlpeni și Pitești, iar liceul, la București. Încă din vremea liceului a avut aptitudini de matematician, atunci când publica remarcabile contribuții la revista „Gazeta” matematică. Însă, în tot acest timp, Ion Barbu își dezvolta și pasiunea pentru poezie. Între anii 1914 și 1921 a studiat matematica la Facultatea de Științe din București, dar studiile i-au fost întrerupte de perioada în care satisfăcea serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. Și-a continuat ulterior studiile și a susținut teza de doctorat în 1929. În 1942 a fost numit profesor titular de algebră la Facultatea de Științe din București, acolo unde a publicat și diferite articole în reviste matematice.
În anul 1919, Dan Barbilian a început colaborarea la revista literară „Sburătorul” și a adoptat, la sugestia lui Eugen Lovinescu, pseudonimul bunicului său, Ion Barbu. În perioada liceului l-a cunoscut și pe Tudor Vianu, cu care a creat una dintre cele mai lungi și frumoase legături literare. Debutul artistic al său a fost în urma unui pariu cu Tudor Vianu. În vreme ce erau plecați într-o excursie la Giurgiu, Dan Barbilian i-a promis lui Tudor Vianu că îi va scrie un caiet de poezii. Din acest pariu, el își descoperă talentul și iubirea față de poezie. Ion Barbu spunea că poezia și geometria sunt complementare în viața lui. „Acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă un orizont spre cunoaștere și imaginație”. Una dintre cele mai cunoscute poezii ale autorului, „După melci”, apare în anul 1921 în revista „Viața Românească”. Capodopera poetului rămâne „Riga Crypto și lapona Enigel”, o baladă închipuită de Ion Barbu. Operele scrise în această perioadă au un caracter narativ, deoarece ele prezintă adevărate povești. Alți reprezentanți ai modernismului sunt Tudor Arghezi și Lucian Blaga. Ion Barbu moare la data de 11 august 1961, la Spitalul Vasile Roaită din București, bolnav de cancer la ficat. A doua zi, salcia din fața casei, cântată de poet ca un copac sfânt, se prăbușește la o furtună. Acolo, la rădăcina salciei, Ion Barbu își îngropase câinii credincioși.
”Poezia este o prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei.” (Ion Barbu)
Expoziția este realizată de doamna bibliotecar Sabina DUMITRU.
ADRIAN-NICOLAE COMAN
