# ”Trebuie să investim puțin în calitatea umană și în ceea ce înseamnă, de fapt, umanitatea”
Octavian Sachelarie, fost director al Bibliotecii Județene, este o personalitate care a marcat Argeșul, un om de elită care a îmbinat cu succes experiența administrativă cu dragostea pentru litere și educație. Într-o epocă a vitezei și a tehnologiei, dialogul cu un veritabil om de cultură este o necesitate. O spunem cu subiect și predicat, într-o lume tot mai profană, care are nevoie să coboare în suflet pentru a continua să construiască.
”Cititul și cartea trebuie învățate. O să ai viciul acesta al lecturii – vorba lui Eliade – toată viața”
Profesorul Octavian Sachelarie este un mentor al comunității argeșene care și-a dedicat cariera conservării memoriei culturale. Nu uită de unde a plecat și nici pe oamenii care i-au călăuzit pașii în lumea fascinantă, dar foarte provocatoare, în care a activat.
Deși a ieșit la pensie, continuă să scrie și să fie prezent în viața cetății, aducând plus valoare într-un județ care trebuie să respire frumos. Am vorbit despre soarta bibliotecilor în era digitală, despre cărți și cititori, dar și despre minusurile care au adus prejudicii serioase în educație, cu urmări profunde în viața culturală.
# Cu ce vă ocupați în prezent?
– Eu mi-am făcut un plan B, știi că, de obicei, când se iese la pensie, începi să te simți inutil, unii fac depresii. La mine a fost foarte ușor pentru că, în sfârșit, sunt și eu liber să scriu cât aș vrea. Știți foarte bine că am scos un volum. Al doilea volum este deja gata, să vedem unde-l public; citesc, am un proiect la Filarmonica din Pitești care este foarte interesant și care mie îmi place, e vorba de ”Dialogurile Filarmonicii Pitești”, plus nepoțelul pe care-l am și care îmi bucură viața.
# Care este cea mai importantă acțiune pe care ați desfășurat-o în perioada în care ați condus Biblioteca Județeana Argeș?
– Au fost atâtea… Și am avut șansa să cunosc niște oameni uriași. Am crescut în umbra unor oameni extraordinari – domnul Silvestru Voinescu, care a fost tatăl meu spiritual – și oameni de care am fost acceptat și de la care am avut de învățat. Au fost foarte multe personalități în bibliotecă, pentru că am încercat să aduc modele culturale. Întotdeauna am spus că o instituție de cultură trebuie să aibă un pic de grandoare, în sens cultural vorbesc. Ce nume să-ți dau? De la Alex Ștefănescu (Dumnezeu să-l ierte!) la Nicolae Manolescu, Dan C. Mihăilescu, Stelian Tănase, Ana Blandiana, Ion Caramitru. Sunt nume foarte mari care au dat credibilitate Bibliotecii Județene Argeș și, în același timp, cred că am făcut și niște servicii comunității în care am activat.
# Cum credeți că vor supraviețui bibliotecile fizice în era digitală și a inteligenței artificiale?
– Sunt foarte multe discuții. Eu nu cred, în niciun caz, în apusul bibliotecilor, pentru că este vorba de memorie culturală și, mai mult decât atât, o bibliotecă contemporană are niște funcții care s-au diluat, dar eu cred că se va reveni la bibliotecar – ca profesie foarte importantă, având în vedere că el trebuie să fie un moderator de informații. Deci într-o lume care este dominată de tehnologie, a selecta informația validă este un lucru foarte dificil pentru foarte mulți dintre noi. Și atunci trebuie să existe niște oameni care să te orienteze către informația cu adevărat valoroasă. O bibliotecă trebuie să aibă suflet și trebuie să fie mai mult decât o rețea de calculatoare.
# Cum credeți că s-a schimbat profilul cititorului argeșean în ultimii 30 de ani?
– După câte ai observat, sunt foarte multe lucruri pesimiste declarate – că nu mai avem cititori… Nu e chiar așa. N-am fost niciodată pesimist pentru că lectura a existat. Numai că este o mare diferență vis-a-vis de tipologia lecturii și a lectorului. Am scris foarte mult pe tema asta. Astăzi, avem un cititor care citește pragmatic, obiectiv. Ce înseamnă asta? Citesc să-mi pregătesc un examen, citesc să particip la un concurs pentru un loc de muncă. Cea care a apus, un pic, e lectura subiectivă, pentru sufletul tău. Și aici vorbim de literatură. Omul nu este numai raționalitate. Trebuie să investim puțin în calitatea umană și în ceea ce înseamnă, de fapt, umanitatea. Recomand cititorilor voștri! – luați Dialogurile lui Platon și o să vedeți că lucrurile sunt foarte actuale. Conceptul de cititor s-a transformat în ”utilizator”, ceea ce mie nu-mi place. Acest termen acoperă o gamă diversă de presupuse servicii pe care o bibliotecă contemporană le face, dar până la urmă, e diferența aia pe care o face Mircea Cărtărescu, între cititor și un nivel superior care este lector (care ar însemna diferența între o calfă și un arhitect). Este o diferență fundamentală.
# Credeți că, astăzi, mai are cartea puterea de a modela caracterul tinerilor?
– Haideți să spun un lucru pe care nu l-a spus eu, l-au spus personalități culturale absolute. Cititul și cartea trebuie învățate. O să ai viciul acesta al lecturii – vorba lui Eliade – toată viața. Știi care este avantajul literaturii? – ca să rezumăm un pic? Prin literatură putem trăi o mie de vieți! Poți ajunge unde nu o să ajungi niciodată, poți să dansezi tango la Buenos Aires, poți să te duci la Paris și să vizitezi Louvre, chiar dacă niciodată, în viața ta, nu o să ajungi acolo. Sunt experiențe umane pe care nu vei ajunge niciodată să le trăiești decât prin literatură, care înseamnă povești. Să știi că, dintotdeauna, omul a avut nevoie de povești.
# Ce titlu de literatură română contemporană credeți că ar trebui să existe astăzi în fiecare bibliotecă?
– Este greu de spus… Literatura română, cu toate neajunsurile, a dat foarte mulți scriitori în ultima perioadă. Putem vorbi de niște cărți de căpătâi pe care fiecare dintre noi ar trebui să le aibă. Până în 1989 și după – Marin Preda. Mie mi-a plăcut foarte mult Camil Petrescu și consider că ”Patul lui Procust” este unul dintre cele mai mari romane pe care le-a dat literatura română. Acum avem o pleiadă de scriitori, chiar și femei (ceea ce pe mine mă bucură). O avem pe Gabriela Adameșteanu și vă recomand cel mai recent volum de memorialistică – ”Meserii nerecomandabile femeilor” Ce exemple să vă mai dau? Ana Blandiana, Nora Iuga – care este de o feminitate tulburătoare și la 90 de ani.
# Credeți că astăzi cultura argeșeană merge pe un drum sigur sau nu?
– Habar n-am. Sincer să fiu… Dar ceea ce cred este că întotdeauna, indiferent de vicisitudinile unui regim sau al altuia, cultura și-a găsit drumul ei. Dar atâta vreme cât, cum să spun eu, nu încercăm să modelăm comunitatea în care activăm și să punem în valoare personalitățile pe care le avem așa cum ar trebui, nu ajungem mai departe. Și mi-aduc aminte acum, într-o discuție, doamna profesoară Georgeta Filiti, care este și academician, spunea următoarea chestiune formidabilă: ”Pentru o națiune mică, cum este România, singura șansă de a ajunge în lume (este vorba de lumea civilizată) trebuie să cuprindă trei elemente: educație, cultură și diplomație.
# Exact ce se dă la o parte azi. Exact ce se află la coadă, din păcate, și pe agenda guvernului.
– Da… Și ca să-ți mai dau un exemplu, să vezi cum stăm, în ultimii patru ani au dispărut vreo 500 de biblioteci din România.
# Asistăm, se vede, la declinul școlii românești. Avem copii geniali, dar în egală măsură avem și analfabeți, poate mai mulți decât au fost în alte perioade. De ce credeți că s-a ajuns în această situație?
– S-au acumulat niște greșeli care au fost făcute în sensul că este o criză de sistem. Constatăm că a scăzut foarte mult nivelul celor care ar trebui să ne învețe copiii. Acum niște ani se discuta de nivelul mediu educațional. Acest concept nu mai este definit în niciun fel. Ce înseamnă să fii educat și cultivat? Educația e una, cultura este altceva. Din punct de vedere instrucțional, învățământul românesc nu mai este un învățământ aplicativ. Nu există nicio legătură între cotidian și ceea ce se învață în școala românească.
Din punct de vedere cultural, haideți să fim serioși, că mare lucru nu se face și aici sunt câțiva piloni foarte importanți. De obicei, vina este dată pe școală, dar copilul ăla are familie, are tată și mamă și stă în casă alături de părinți, o mare perioadă de timp. Dacă nu i se oferă nimic, nu are cum să se cultive. Trebuie să ne educăm copiii de la vârste foarte fragede. Mi-aduc aminte, când mai eram încă în bibliotecă, am primit o delegație de profesori universitari din China. Am aflat că, la ei, cei mai bine plătiți erau educatorii și învățătorii.
# Deci cei care se ocupau de copiii cei mai mici…
– Exact. Pentru că de-acolo se formează copilul. Caracterul atunci se formează. Deci erau plătiți mai bine decât profesorii universitari.
# În încheiere, am dori să dați un sfat tinerei generații!
– Lăsați copiii să vină la bibliotecă! Asta pentru că tot suntem aproape de Paști!…
