Parlamentarii USR și-au dat demisiile ca să nu primească pensii speciale

Publicat pe : 30 noiembrie 2020

Distribuie știrea

# Ionuț Mosteanu: ”Pensiile speciale sunt furt”

Toți senatorii și deputații Uniunii Salvați România și-au înaintat demisiile, înainte de finalul mandatului, pentru a nu beneficia de pensii speciale. De asemenea, Alianța USR PLUS solicită celorlalte partide parlamentare adoptarea proiectului de lege privind desființarea pensiilor parlamentarilor, proiect de lege depus de USR încă din septembrie 2017.

“E un gest firesc, care vine ca o continuare a luptei din ultimii 4 ani împotriva pensiilor speciale. Pana la intrarea USR în Parlament, nimeni nu vorbea de pensiile speciale. Din contra. Am văzut cum an de an și-au dat noi privilegii.
Printre primele proiecte depuse de parlamentarii USR a fost acesta: eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Proiectul este și astăzi ținut în sertarele parlamentului de vechii politicieni care țin cu dinții de privilegiile lor.
Am continuat și USR a depus mai multe proiecte de eliminare a pensiilor speciale, însă mereu s-a lovit de același refuz al vechii clase politice. Mai mult, în loc să le elimine, au introdus o nouă categorie de privilegiați: pentru aleșii locali. Astfel, de la 1 Ianuarie, toți foștii primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de CJ urmează sa încaseze pensie specială. Pentru a opri noile pensii speciale, soluțiile sunt simple: Parlamentul adoptă proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale pentru aleșii locali ori Guvernul emite un OUG pentru abrogarea articolului din Codul Administrativ.
Să fie clar, pensiile speciale sunt furt și USR PLUS nu va continua lupta pentru eliminarea privilegiilor imorale”, Ionuț Moșteanu, deputat USR Arges.
Decizia senatorilor și deputaților USR de a-și da demisia în ultima zi de mandat se bazează pe alin. 4 art. 49 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, care spune că: „Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar”.
Angajamentul USR PLUS este clar: fără pensii speciale. Fără sinecuri și fără penali.

Vezi și știrea  Mihai Coteț, președinte interimar al PNL Argeș

Realizat de SC Atitudine Media Grup SRL la comanda partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale ”Alianța USR-PLUS”), Cod mandatar financiar: 11200021


Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE