ATITUDINE IN ARGES

C.F.R. Călători, pe urmele lui Daniel Otobâcu, pentru încă o creanţă

Luni, 11 August 2014 22:19

Pe lângă cele peste 106 mii lei pe care Daniel Otobâcu le datorează S.N.T.F.C. CFR Călători, proprietara spaţiului în care a funcţionat restaurantul Casa Argeșeană, instanţa a mai admis o cerere de creanţă formulată de feroviari pentru încă 11,2 mii lei, reprezentând alte restanţe şi penalităţi la plata chiriilor.

 

Doi deputați argeșeni, printre semnatarii proiectului „Legii recunoștinței între generații”

Luni, 08 Iulie 2019 13:05

Un număr de 73 de deputați și senatori, marea majoritate de la PSD, vor să promulge „Legea recunoștinței între generații”, care îi obligă pe români să-și susțină financiar părinții aflați în nevoie. Proiectul a fost depus la Camera Deputaților în data de 27 iunie, iar pe 1 iulie a fost prezentat în Biroul Permanent și înaintat la Senat.  Printre semnatari se află și deputații argeșeni Nicolae Georgescu și Nicolae Velcea, cunoscuți pentru faptul că își depun semnătura pe proiectele colegilor PSD, fără a iniția și ei, la rândul lor, propuneri legislative.

S-a deschis Transalpina!

Luni, 19 Iunie 2023 11:37

Vinerea trecută, s-a deschis circulaţiei rutiere DN 67C – Transalpina, considerat cel mai frumos drum din România. Şoseaua traversează Munţii Parâng de la Nord la Sud, fiind paralelă cu Valea Oltului şi Valea Jiului.

Este permis traficul numai pentru autoturismele cu MTMA de maximum 3,5 tone.

„Având în vedere specificul acestui drum montan aflat la mare altitudine este importantă respectarea condițiilor impuse pentru a nu exista evenimente nedorite”, a anunţat DRDP Craiova.

 

Harababura din PNL Argeș atinge cote alarmante după excluderea a șapte membri

Luni, 08 Iulie 2019 13:37

# Dumitru Moise, fost consilier județean, despre Miuțescu și apropiații săi: „Sper să nu se ajungă niciodată ca decizii importante pentru județul acesta să stea în pixul lor” # Tiberiu Avrămescu, fost consilier local: „PNL Argeș a fost confiscat de o gașcă ce urmărește să-și satisfacă interesele proprii după modelul, deja consacrat, Iani Popa” # Adrian Miuțescu: „Nu poți să colaborezi cu niște oameni care lucrează din interior împotriva propriului partid” # Și PSD-ul e cu un ochi în ograda liberalilor! Sorin Apostoliceanu: „Mi-am luat popcorn și stau să văd cum se termină telenovela....și nu mă bucur! Văd că aveți și voi comuniști în partid”.

Patronul SC Vlăsia, Aurel Săvulescu, şi comitetul creditorilor firmei sale, la cuţite din cauza unor transferuri patrimoniale

Luni, 04 August 2014 00:00

Din postura de creditor al propriei sale firme, Aurel Săvulescu contestă în instanţă procesul verbal al  Comitetului  Creditorilor  SC Vlăsia SRL care, în iunie 2014, a decis introducerea acţiunilor  pentru anularea transferurilor cu caracter patrimonial încheiate de către debitor în dauna creditorilor. Mai mult, Săvulescu şi alţi doi creditori contestă şi  creanţele cu care OTP Bank şi Eximbank  vor să se înscrie în tabelul preliminar al creditorilor.
Contestaţia depusă la Tribunalul Specializat Argeş, luna trecută,  a fost formulată  de Aurel Săvulescu împreună cu alţi doi creditori, SC Sicor SRL şi  SC

 

Pagina 2016 din 2960

«ÎnceputAnterior2011201220132014201520162017201820192020UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea