ATITUDINE IN ARGES
Deși are de recuperat peste un miliard de lei vechi – restanțe salariale, Aura Berechet s-a întors în funcția de director general al Muntenia
Miercuri, 02 Iulie 2014 20:03
# Se pare că Ivănescu (foto) este decis să vândă Hotelul Muntenia. Acționarilor minoritari li se pregătește ceva… Numai în ”curtea” Hotelului Muntenia se putea întâmpla una ca asta, pentru că numai acolo se întâmplă tot ceea ce alții consideră imposibil de întâmplat. Iată că – am aflat și noi cu uimire, de vreo două luni, aproape defuncta S.C.T. Muntenia S.A. este condusă, din nou, de fostul director general, Aura Berechet. Aceasta plecase din cuibul de viespi în urmă
,,Rapsodia Păstorească”, 46 de ani de tradiție și folclor păstrate cu sfințenie în comuna Corbi
Luni, 30 Mai 2016 00:00
# Semn că tradiţiile şi obiceiurile au rămas vi în sufletele noastre! # Duminică, 29 mai, în mirifica localitate argeşeană, Corbi, s-a desfăşurat cea de-a 46 -a ediţie a tradiţionalei manifestări cultural – artistice, ,,Rapsodia Păstorească”
Renumitul poet, Lucian Blaga, spunea că ,,Veșnicia s-a născut la sat”, iar dacă vreți să vă convingeți de acest lucru, chiar și în zilele noastre, când totul este în contratimp, mergeți în comuna Corbi și o să vedeți o altfel de lume. Sunt printre puținele locuri argeșene unde mai există umanitate. Acolo, timpul trece greu, încet,
Judoka de la CS Mioveni - locul 1 la Turneul Internațional de la București
Luni, 12 Iunie 2023 09:22
Alin Sorici, sportiv legitimat la CS Mioveni a obținut locul 1 la Turneul Internațional de Judo pentru Cadeți și Juniori, organizat la București de Federația Română de Judo.
Concursul a avut loc în perioada 3-4 iunie, iar sportivul antrenat de Lavinia Iordache a obținut cea mai importantă medalie la categoria 55 kg. Competiția a fost una puternică la acest nivel, fiind cotată ca o Cupă Europeană.
Așa cum am anunțat în urmă cu doi ani, Clinica Andreea Motoc se înalță cu încă un etaj, spre disperarea vecinilor
Miercuri, 02 Iulie 2014 19:50
# Prefectura a atacat în instanță hotărârile Consiliului Local, însă a pierdut procesele. În vara anului 2012 am semnalat graba neobișnuită care a cuprins Consiliul Local Pitești în vederea satisfacerii cererilor de extindere a Centrului Medical Moțoc. Grabă mare, atât de mare – așa cum am mai scris - cât să fie nevoie de două ședințe extraordinare la distanță de numai trei zile. Ședințe necesare pentru punerea la punct, întocmirea și eliberarea
Dragnea: “Vom include printre domeniile prioritare de sprijin și depozitele pentru produsele agro-alimentare”
Luni, 20 Mai 2019 22:27
# Liviu Dragnea, a dat, la Corbi, mesaje de parcă era în opoziție
Liviu Dragnea, președintele PSD, a fost vineri în Argeș: în orașul Topoloveni și în comuna Corbi. În nordul județului, Dragnea a vizitat o exploatație agricolă înființată cu fonduri europene în anul 2010. Mihai Ungurenuș, un fermier local, a înființat, pe lângă plantația de muri, meri și afin și un depozit frigorific. Alături de Liviu Dragnea s-au aflat europarlamentarul Gabriela Zoană, președintele PSD Argeș, Șerban Valeca, președintele CJ Argeș, Dan Manu, primarul PSD din Curtea de Argeș, Constantin Panțurescu, și ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Mai multe articole..
- Nu tremur la cutremur! ISU prezintă măsurile necesare în cazul producerii unui astfel de eveniment
- Scandalul șanțurilor săpate de rromii din Costești se întoarce asupra acestora
- Primarul și viceprimarul din Vlădești au călcat în picioare monumentul eroilor
- Sute de voluntari au participat la acțiunea de ecologizare „Argeșul curat”
Pagina 2027 din 2960
«ÎnceputAnterior2021202220232024202520262027202820292030UrmătorSfârşit»



















