Averile senatorilor de Argeş

Marţi, 29 Martie 2011 23:46

# La sfârşitul anului trecut, aleşii Argeşului din Senatul României şi-au actualizat declaraţiile de avere # PDL-istul Mircea Cinteză – proprietăţi şi venituri fabuloase, PNL-istul Mircea Diaconu – trei case, trei terenuri, trei maşini. Ca la fiecare sfârşit de an, şi la Senat este o perioadă a bilanţurilor. În sensul că fiecare ales al neamului depune o declaraţie în care arată cât s-a mai

 

Crin Antonescu vede USL câştigător sigur în alegerile parlamentare

Marţi, 29 Martie 2011 23:43

# Acesta i-a cerut explicaţii lui Popa privind prietenia cu Mircea Andrei. Joia trecută, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a vizitat Argeşul. A participat la întrunirea Ligii Aleşilor Locali ai partidului, apoi a fost la Mioveni, unde a avut loc o întâlnire a liderilor locali ai USL cu locuitorii din acest oraş. Cu această ocazie, liderul PNL a vrut să explice cât mai bine ce este uniunea pe care partidul său a întemeiat-o împreună cu PSD şi PC şi care sunt obiectivele acesteia

Rafinăria Arpechim a fost închisă!

Marţi, 29 Martie 2011 23:37

# 700 de oameni îşi vor pierde locurile de muncă. Compania OMV Petrom, acţionar majoritar al S.C. Arpechim S.A. şi cel mai mare producător de ţiţei şi gaze în sud-estul Europei, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că a decis închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim, care a fost în funcţiune numai

 

Un nou şantier de împădurire şi pe raza comunei Ungheni

Marţi, 29 Martie 2011 23:32

# Liderii PDL, în frunte cu senatorul Mircea Andrei, au participat activ la acţiune. Săptămâna trecută, pe un hectar de teren arabil, pus la dispoziţie de primăria Ungheni, Ocolul Silvic Costeşti a trecut la împădurirea terenului, cu puieţi din producţie proprie şi forţă de muncă necesară executării lucrărilor. Conducerea PDL Argeş nu s-a sustras de la muncă. Senatorul Mircea Andrei, primarul comunei Bradu, Florin

Mimi Niţă a fost demis din nou, săptămâna trecută, din funcţia de viceprimar al oraşului Costeşti

Marţi, 29 Martie 2011 23:25

# Ca de obicei, acesta a făcut spectacol la şedinţa de Consiliu Local. Aşa cum am prevăzut, Marian Niţă a fost demis, săptămâna trecută, pentru a doua oară, din funcţia de viceprimar al oraşului Costeşti. Acesta a reuşit să obţină o hotărâre judecătorească prin care suspendase decizia de demitere. Iată însă că voinţa politică a fost aceeaşi în oraşul din sudul judeţului. Mimi Niţă primise un birou la parterul instituţiei

 

Ştefan Lăzăroiu pledează pentru păstrarea spitalului TBC Valea Iaşului

Marţi, 29 Martie 2011 23:16

Situaţia spitalelor din judeţul Argeş a atras sprijinul unora dintre politicieni pentru o rezolvare cât mai corectă şi potrivită. Una dintre instituţiile sanitare care a fost în discuţie pentru a deveni secţie este spitalul TBC de la Valea Iaşului. Preşedintele PDL Curtea de Argeş, Ştefan Lăzăroiu, ne-a declarat că va lupta pe cât posibil pentru ca acest spital important să rămână de sine stătător, aşa cum merită.

Variantă şoc pentru (încă) prefectul Davidescu

Marţi, 22 Martie 2011 01:00

# Acesta, după demitere, nu va mai fi primit nici măcar în partid #  Davidescu este  aşteptat, se pare, la… UNPR. Săptămâna aceasta a fost una neagră pentru prefectul Gheorghe Davidescu. Pentru că a primit, în plic, de la Ministerul de Interne, înştiinţarea cum că va fi demis. Am publicat deja ştirea, nu vom

 

La Costeşti, Mimi Niţă, un viceprimar pe cale de a fi demis de două ori

Marţi, 22 Martie 2011 00:57

# „Recordul” îl deţine însă fostul vice din Bradu, demis de trei ori de actualul primar, Florin Frătică. Luptă politică seacă şi oarecum paradoxală la Costeşti. Mimi Niţă a fost demis prin vot de către Consiliul local al oraşului. În locul său a fost numit un reprezentant al PNL, deci un  membru al coaliţiei din opoziţie. Mimi Niţă a atacat în instanţă decizia şi a obţinut o suspendare a acesteia. Instanţa nu a invalidat

Exclusivitate! PDL Argeş este foarte aproape de finalizarea negocierilor de preluare a televiziunii Argeş TV şi a cotidianului Top

Marţi, 22 Martie 2011 00:56

# Omul de afaceri Cornel Penescu, gata să îşi pună semnătura pe actul de „închiriere” al celor două suporturi media. # Edi Vasile, la Argeş TV!? Organizaţia PDL Argeş îşi face din ce în ce mai bine temele politice, pe măsura apropierii alegerilor de anul viitor. Astfel, surse din interiorul partidului ne-au

 

Alegeri la PDL Argeş

Marţi, 22 Martie 2011 00:54

# Sâmbătă, organizaţia judeţeană îşi va stabili structura de conducere # Deja se cunosc preşedintele, prim-vicepreşedinţii şi secretarul general. În data de 26 martie, sâmbătă, au loc alegerile pentru partea superioară a clasamentului judeţean al PDL. Deja se cunosc o parte din cei care vor ocupa funcţiile de conducere ale partidului, astfel:

Peste 100 de miliarde au venit în Argeş pe Ordonanţa 7/2011

Marţi, 22 Martie 2011 00:48

# 80% dintre primăriile beneficiare sunt conduse de primari PSD. Ordonanţa de urgenţă 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul a adus în judeţul Argeş peste 100 miliarde lei. Este pentru prima dată când Argeşul este aşezat pe o poziţie egală cu celelate judeţe, chiar mai mult am putea spune, deoarece este pe primul loc, ca şi bani alocaţi.

 

Spitalul Călineşti, la răscruce de vânturi

Marţi, 22 Martie 2011 00:42

# Nimeni nu înţelege cum poate fi desfiinţată o unitate model # Senatorul Mircea Andrei: „E foarte greu să se mai facă ceva pentru spitalul din Călineşti!” Şi totuşi… Hotărârea de Guvern nr. 21/09.03.2011, hotărâre ce trimite Spitalul de la Călineşti, o unitate model a sferei spitaliceşti judeţene, către subsolul oricăror clasamente de bun simţ prin transformarea în azil de bătrâni, a picat

La o cafea cu “şeful cel mare” de la Finanţe, Dorin Falcă

Marţi, 22 Martie 2011 00:38

Necunoscătorii ar putea crede că este o adevărată aventură să ajungi, fie şi pentru un interviu, la “şeful cel mare” de la Finanţe, Dorin Falcă. Total greşit. Deşi este mare, atât la stat cât şi – mai ales – la funcţie, Dorin Falcă demonstrează că cea din urmă nu i s-a suit la cap, lucru demn de toată admiraţia. Aşa încât am îndrăznit să îi “furăm” câteva răspunsuri neimpozabile la întrebări de strictă actualitate.

 

Primarul Pendiuc îi bate la avere pe viceprimarii Gagiu şi Ionică

Marţi, 22 Martie 2011 00:21

Un principiu sănătos dealtfel, numai că declaraţiile de avere sunt ceva de groază, o adevărată corvoadă pentru aleşii noştri. Şi o adevărată artă… În cele ce urmează vom vedea că atât primarul cât şi cei doi viceprimari sunt (aproape) săraci nevoie-mare, dacă judecăm după automocilele deţinute în proprietate:

Schimbarea prefectului Davidescu, aproape o certitudine!

Miercuri, 16 Martie 2011 02:01

# Surse din interiorul partiduluisusţin că ordinul de demitere al acestuia este deja redactat la Ministerul de Interne # Gheorghe Davidescu: Îmi voi ducemandatul până la capăt! Prefectul Gheorghe Davidescu, deşi – probabil – cea mai competentă persoană din PDL pentru funcţia pe care o deţine în prezent, are zilele numărate în această funcţie. Surse de încredere ne-au declarat că ordinul de

 

Zvon din cutia cu zvonuri: deputatul Drăghici nu va mai candida în Argeş

Miercuri, 16 Martie 2011 01:58

# Deputatul se pare că şi-a găsit un colegiu mai „uşor” la Buzău. Repetăm, este numai un zvon, însă cum fără foc nu iese niciodată fum… iată că s-a auzit prin târg că deputatul Drăghici, deşi om tânăr şi cu putere de muncă, va ieşi la pensie din judeţ. De ce? Pentru că la alţii este mai bine, ora de muncă este

Primarul Ion Dumitru de la Albota, înnodat în declaraţiile de avere

Miercuri, 16 Martie 2011 01:52

Cunoscut sub numele de „Ducele de Albota”, primarul Ion Dumitru este o persoană cu mare popularitate (păi cine a pomenit de un duce necunoscut?!). Primar din anul 1996, putred de bogat (ca după 15 ani de mandat, nu?), Ducele Dumitru a reuşit însă să se înnoade bine în… declaraţiile de avere.

 

Primarul de la Miceşti, Dumitru Voicu, râde de lege

Miercuri, 16 Martie 2011 01:46

# „Dacă nu am depus declaraţia de avere, să-mi dea amendă, care-i problema?” # O „mică” omisiune din ultima declaraţie, de numai…7,5 miliarde de lei vechi. Dumitru Voicu este un primar atipic. Personaj băgăcios, implicat în mai multe tranzacţii imobiliare decât o agenţie de profil, cu drumuri

Spitalul „Regele Carol I” din Costeşti, o unitate renăscută

Miercuri, 16 Martie 2011 01:43

# Managerul Eduard Ciobanu a „găsit” cheia economică a supravieţuirii instituţiei # Ştefan Ciocănel, preşedinte-director general C.A.S.: „Sunt foarte mulţumit de colaborarea cu întreaga conducere a instituţiei şi în special de cea cu Eduard Ciobanu, un bun medic şi un bun manager.“ Înfiinţat în anul 1918,  Spitalul Orăşenesc "Regele Carol I" este situat în partea de sud

 

Condiţii draconice impuse de municipalitate pentru execuţia Parcului „Lunca Argeşului“

Miercuri, 16 Martie 2011 01:41

# Garanţiile cerute firmelor participante depăşesc 35 miliarde lei vechi # Cifra medie de afaceri a ultimilor 3 ani trebuie să depăşească 500 miliarde lei vechi! # Constructorii din Argeş vor fi concuraţi de “greii” Bucureştiului. Bătălie pe viaţă şi moarte se anunţă în vederea atribuirii proiectului Parc «Lunca Argeşului», proiect valorând aproape 10 milioane de euro. Surse din

Atenţie şoferi! Poliţia Ştefăneşti vânează… rovignete

Miercuri, 16 Martie 2011 01:37

Toată săptămâna trecută un echipaj al Poliţiei Rutiere Ştefăneşti a operat pe DN 7 ( Piteşti-Bucureşti). Autoturismul de poliţie, dotat cu radar, şi-a făcut …birou în parcarea de la Staţiunea de Vinificaţie

 

Pagina 487 din 495

«ÎnceputAnterior481482483484485486487488489490UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea