ATITUDINE IN ARGES

Dacia vrea să investească milioane de euro în fotbalul italian

Luni, 31 August 2015 22:37

# Niciun leu în campionatul intern, din motive de corupție! # Conducerea Grupului Renault  fereşte Dacia de fotbalul românesc # Dacia ocupă locul 16 în Top 500 companii din Europa Centrală și de Est

Stadionul lui Udinese ar putea purta, de anul viitor, numele ”Dacia Arena”. Producătorul românesc de automobile este sponsorul principal al ”zebrelor” încă din 2008.

 

Uluitor! Primărița din Ștefănești anunță viitorul candidat al PSD la alegerile din „douăzecidouăzeci”

Luni, 28 Ianuarie 2019 23:58

# Ioana Jenica Dumitru despre deputatul Velcea:  „În 2016 când a vrut să candideze la primărie, avea notorietate 4%, adică nici toți vecinii și rudele nu și-l aminteau!”

PSD Argeș și-a luat mâna, anul trecut, atât de pe primărița din Ștefănești, cât și de pe viceprimar. Însă primărița nu își încalcă promisiunea și publică, zilnic, pe pagina de socializare, fapte și întâmplări din localitate. Săptămâna trecută a venit rândul deputatului Velcea, președintele PSD Ștefănești, să intre în colimator, așa că publicăm și noi, integral, spusele și scrisele doamnei primar:

Apă Canal 2000 SA Pitești: „Folosirea rațională a apei și prevenirea risipei reprezintă o responsabilltate comună, a operatorului de apă și a tuturor consumatorilor”

Luni, 27 Aprilie 2020 22:32

În contextul pandemiei de coronavirus, care a determinat urmarea unor reguli legate de igiena mâinilor și a feței, precum și de spălarea alimentelor și hainelor, consumul de apă înregistrat în rândul consumatorilor casnici a fost în creștere în ultimele săptămâni. În mod particular, această creștere a consumului s-a observat îndeosebi în zona rurală, acolo unde condițiile meteo au permis derularea unor activități agricole specifice primăverii.

 

SESIUNE ȘTIINȚIFICĂ „PRODUCTICA” LA MIOVENI

Marţi, 16 Mai 2023 19:44

Centrul Cultural Mioveni a găzduit cea de-a XV-a ediție a sesiunii științifice „PRODUCTICA”, manifestare organizată de Academia Oamenilor de Știință din România, Universitatea Politehnică din București, Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), Institutul de Cercetare-Incertrans S.A., în parteneriat cu primăria orașului Mioveni.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc, vinerea trecută, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni, lucrările fiind prezentate de-a lungul întregii zile. Sâmbătă 13 mai, de la orele dimineții, tot la Centrul Cultural, lucrările au fost prezentate pe secțiuni. Subiectele abordate în cadrul acestei sesiuni s-au referit la tehnici inovatoare pentru structura reţelelor de transport, mediu, cercetări inovatoare în domeniul materialelor de sinteză eco-eficiente utilizate pentru infrastructuri rutiere, produse folosite în construcţii conform reglementărilor actuale.

Războiul continuă pentru pârtia de schi ”Metropol”

Luni, 10 Februarie 2014 15:02

# Bebe Ivan, Primăria Băbana şi Toma Constantin, în continuare, la judecată pentru pârtia din Băbana și terenurile din jur # Toma Constantin (Metropol) a vândut, se pare,  pârtia unui bucureștean. Așa să fie, sau numai în acte?!... Abia redeschisă, pârtia de schi de la Băbana naşte, din nou, discuţii. În primul rând pentru că

 

Pagina 2057 din 2960

«ÎnceputAnterior2051205220532054205520562057205820592060UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea