ATITUDINE IN ARGES
Contre între ALDE și PNL sau cum să te lauzi cu locul al doilea
Luni, 30 Aprilie 2018 21:52
# „Adrian Miuțescu, zmeul nuclear” vs. „ALDE, nişte infantili din punct de vedere politic!”
Zilele trecute, Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE și deputat de Argeș, cu numele, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că partidul pe care îl reprezintă a depășit în sondaje PNL în județul Argeș. Cert este că la nivel central, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a prezentat rezultatele unor sondaje, comandate de partidul său, dar la care lipsește orice referire la scorurile pe care le-ar obține alți competitori, în special PSD, partenerul de guvernare al liberal-democraților. Așa s-a întâmplat și în Argeș unde sondajul face referire doar la procentele obținute de ALDE și PNL.
Primari în fața unui nou mandat. Sevastian Pupăză Roșu, primar Stolnici: ”Anul acesta, administrația locală va extinde rețeaua de alimentare cu apă”
Luni, 17 Februarie 2020 14:07
# Câteva date personale, număr de mandate, alte informații
La Stolnici, administrația locală nu are nevoie de prezentare. Se lucrează și acum,în iarnă, la dispensarul uman care, probabil, va fi gata la sfârșitul anului, la grupurile sanitare de la Școala Gimnazială Stolnici, care de asemenea vor fi terminate până la finalul anului, dar și la afluirea pentru podul peste râul Cotmeana.
Camera de Conturi Argeș: S-au constatat prejudicii de 4,5 milioane de lei
Luni, 03 Aprilie 2023 12:12
În anul 2022, Camera de Conturi Argeș a cuprins în programul de control/audit un număr de 38 entități de subordonare/coordonare locală.
Recepția hotelului Muntenia, valorând peste un milion de euro, a fost vândută la preț de apartament
Luni, 28 Ianuarie 2013 23:58
# Emil Enescu, managerul hotelului Victoria: ”La Registrul Comerțului se fac o serie întreagă de ilegalități, la Tribunalul Comercial la fel... sunt judecători acolo, în vârstă, care așteaptă pensia și nu îi mai interesează... este cumva ca la tarabă...”. Cuibul de șerpi veninoși care a devenit S.C.T. Muntenia S.A. riscă să infecteze o mare parte a mediului de afaceri din Argeș. Mai grav, riscă să umple cu venin cauzator de moarte profesională și o bună parte a membrilor unor instanțe de judecată și a unor reprezentanți de vârf ai instituțiilor statului. După cum scriam și în una din
Primari în fața unui nou mandat. Laurențiu Micu, primar Săpata: ”Investițiile în drumuri și utilități sunt prioritatea următorului mandat”
Luni, 17 Februarie 2020 14:02
# Câteva date personale, număr de mandate, alte informații
În urmă cu aproape opt ani, Laurențiu Micu, în vârstă, atunci, de numai 25 de ani, a reuşit să câştige fotoliul de primar la Săpata. Cel mai tânăr primar din Argeș, la vremea respectivă, este, acum, la vârsta maturității.
Mai multe articole..
- ISU Argeș - luat cu asalt de sute de copii
- Asociaţia Revoluţionară Club 22, ameninţată cu (re)executarea silită
- Cătălin Rădulescu: „Îi sfidez pe cei care mă critică în Argeș”
- Primari în fața unui nou mandat. Mihai Ion, primar Popești: ”La 1 martie încep lucrările la terenul sintetic și căminul cultural”
Pagina 2116 din 2960
«ÎnceputAnterior2111211221132114211521162117211821192120UrmătorSfârşit»



















