ATITUDINE IN ARGES
Cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească se află la Curtea de Argeș
Luni, 25 Mai 2015 22:04
# Biserica Domnească - unul din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii românești medievale – pe lista Indicativă UNESCO. # Celebrul mormânt 10 și ipotezele avansate în timp
Începută de Basarab I Întemeietorul la jumătatea secolului al XIV-lea și continuată de urmașii săi Nicolae Alexandru și Vladislav I Vlaicu, Biserica Domnească de la Curtea de Argeș reprezintă unul din monumentele cele mai de preț ale arhitecturii românești, realizată fiind după modelul clasic
De Ziua Națională a României, deputatul Adrian Miuțescu - cu ochii la camera foto și cu mâna la corazon
Luni, 05 Decembrie 2022 13:26
Nici 1 Decembrie nu mai e ce-a fost odată! Mai nou se consumă pe social media, iar politicienii și-au învățat lecția. Deputatul Adrian Miuțescu de exemplu, urmărește camera foto de parcă ar fi artist. Și și-a demonstrat abilitățile chiar de Ziua Națională, când a participat la evenimentele organizate la Pitești. Într-una din imaginile publicate pe Facebook, Adiță se ține cu mâna de corazon și privește camera foto cu mare interes. Mare patriot, Adrian Miuțescu!
Apoi, tot pe Facebook, Miuțescu a postat un mesaj în care a vorbit despre valori și eroi. Dar imaginea la care facem referire vorbește de la sine despre nevoia stringentă de publicitate a deputatului partidului Forța Dreptei.
Noaptea generalilor, cu escală şi la Piteşti
Marţi, 21 Decembrie 2010 01:40
# În dosarul celor doi generali din cadrul MAPN cercetaţi pentru luare de mită apar şi colonelul Belciug – fostul şef al Garnizoanei Piteşti, Lt. Col. Dan Crăciuneanu şi Maior Ionuţ Onel Crinu # La „Mihai Viteazul” din Piteşti cercetările efectuate nu sunt ceva nou. Probleme au fost şi sunt şi la licitaţiile pentru efectuarea serviciului de hrănire.
Ion Georgescu câștigă Primăria Mioveni cu un scor zdrobitor
Luni, 06 Iunie 2016 11:09
Ion Georgescu a luat, cum era de așteptat, un scor zdrobitor în opțiunile electoratului din Mioveni. Cei din orașul constructorilor de mașini au avut o opțiune bine definită, mergând, în continuare, pe echipa de până acum.
PNL Argeș l-a scos la înaintare pe fostul primar Dorin Bărbuceanu!
Marţi, 06 Decembrie 2022 13:35
Observăm că PNL Argeș a scos artileria grea! Fostul primar al Ștefăneștiului, profesorul Dorin Bărbuceanu, a fost activat pe linie politică. L-am zărit de 1 Decembrie la manifestările organizate la Pitești, dar și la conferința de presă a PNL Argeș de săptămâna trecută. Probabil că amintirile îi chinuiesc pe liberali, iar cele patru mandate ale lui Bărbuceanu în fruntea Ștefăneștiului, încă mai cântăresc greu.
Nu știm ce strategii născocește șefa Alina Gorghiu și ce așteaptă de la alegerile locale din 2024, dar afișarea lui Dorin Bărbuceanu aduce semne de întrebare pentru PNL. La un moment dat, dacă ne amintim bine chiar anul trecut, liberalii au prezentat un tânăr de la Ștefănești – ca potential candidat la primărie. Între timp, nu s-a mai auzit nimic de el, nici pe la conferințe nu l-am văzut, deci l-or fi scos din joc. Noroc cu Bărbuceanu care – profesor de matematică fiind – e destul de bun la calcule…
Mai multe articole..
Pagina 2225 din 2959
«ÎnceputAnterior2221222222232224222522262227222822292230UrmătorSfârşit»



















