Ce mai face argeșeanul Daniel Constantin?
Miercuri, 09 Aprilie 2025 10:07
În ultimele luni, fostul deputat de Argeș, Daniel Constantin, a intrat într-un con de umbră. Deși a fost propus pentru funcția de secretar general al Guvernului, Constantin nu a preluat încă funcția din motive pe care nu le cunoaștem. Drept dovadă, a dispărut de pe social media și abia în urmă cu câteva zile a redevenit activ.
Președinte al PNL Teleorman, Daniel Constantin, a obținut alături de echipa sa cel mai prost rezultat din istoria organizației – niciun post de parlamentar în legislatura 2024-2028. Și totuși, săptămâna trecută, s-a pozat la București alături de ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Elena Lasconi a mutat campania electorală în restaurant!
Miercuri, 09 Aprilie 2025 10:07
Rețelele sociale fac toți banii în campania electorală! Elena Lasconi, candidat USR la prezidențiale, s-a filmat în timp ce mânca o supă într-un restaurant din Bacău. Imaginile au ajuns pe Tik-Tok și s-au viralizat în scurt timp.
Și pentru că nu s-a putut abține, Lasconi a aruncat – printre îmbucături – săgeți otrăvite contracandidaților: „Nu prea pot să înghit crinii și trandafirii, dar cu panseluțele în supa-cremă de legume mă descurc”, a spus Lasconi.
Ulterior, a revenit cu explicații pentru presă: „Arăta foarte bine (supa, nred.), iar colegul meu care mă filmează mi-a spus să facem un TikTok. Până mi-am pus eu chilli, că mie îmi place foarte iute, și un pic de ulei de măsline, am acoperit toată farfuria. Nu se mai vedea exact cum a fost ea prezentată”, a explicat Lasconi, potrivit News.ro.
Ciolacu: ”Asta este adevărata imagine a economiei noastre”
Miercuri, 09 Aprilie 2025 10:07
La începutul ședinței de Guvern de săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu a comentat pe seama cârcotașilor care spun că economia României e la pământ. Șeful Executivului a spus că investitori importanți din străinătate sunt interesați de țara noastră.
”Am un mesaj și pentru cei care acuză zilnic cât de prost merg lucrurile în economie. Sunt date din ultimele zile ce arată încrederea investitorilor români și străini în potențialul nostru economic. Cea mai mare companie industrială antreprenorială, Chimcomplex investește 100 de milioane de euro într-o fabrică nouă, la Onești.
Angajările în Educație sunt restricționate în 2025
Miercuri, 09 Aprilie 2025 10:07
Guvernul României admite că în acest an, angajărie în sistemul de învățământ sunt restricționate. Ministerul Educației condus de Daniel David va putea organiza concurs doar pentru posturile din noile creșe construite cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență. Este vorba de 110 creșe finalizate cu bani din PNRR care trebuie să fie funcționale până pe 31 decembrie 2025.
„Conform reglementărilor PNRR, investițiile realizate în cadrul componentei 15 – Educație, Investiția 1. Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe se consideră finalizate și indicatorii de program atinși numai după finalizarea și operaționalizarea creșelor, ceea ce implică autorizarea și ocuparea locurilor de către copii.
Operaționalizarea trebuie realizată în termenul jalonului, respectiv 31.12.2025 și este imposibil de realizat în condițiile în care există restricții în ocuparea posturilor de către personalul didactic și auxiliar”, scrie în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență, potrivit Edupedu.ro.
Din 2 aprilie 2025, actele de căsătorie se înregistrează în format digital!
Miercuri, 09 Aprilie 2025 10:07
# Primăria Municipiului Pitești continuă astfel demersurile de modernizare și digitalizare a serviciilor publice
Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Evidență a Persoanelor, informează cetățenii că din data de 2 aprilie 2025, actele de căsătorie se vor înregistra în format digital, utilizând „Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – S.I.I.E.A.S.C.”.
Conform Hotărârii Guvernului (HG) 255/2024, începând cu data de 31 martie 2025, respectiv 24 septembrie 2025 pentru misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate, toate serviciile de stare civilă din România sunt obligate să implementeze sistemul electronic pentru gestionarea actelor de stare civilă – S.I.I.E.A.S.C.
Autostrada Sibiu-Pitești: Tunelul Daniela de pe secțiunea Tigveni-Curtea de Argeș va fi deschis pentru vizitare
Miercuri, 09 Aprilie 2025 10:07
Noutăți de pe șantierul Autostrăzii Sibiu – Pitești! Pe 27 aprilie, între orele 10.00 și 16.00, toți cei care vor să vadă cu ochii lor care sunt etapele de construire ale unui tunel rutier, o pot face pe secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș. Tunelul Daniela va fi deschis publicului.
Recent, au fost străpunși Carpații pentru Tunelul Daniela, iar în curând va Tunelul care străpunge Munții Carpați este construit sub Dealul Momaia din județul Argeș și are o lungime de 1,35 km și două fire paralele de tunel (denumite Alina și Daniela), câte unul pentru fiecare sens de mers.
Scade vârsta la care tinerii își pot lua permisul de conducere
Miercuri, 09 Aprilie 2025 10:07
Comisia Europeană adoptă noi reguli privind acordarea permisului de conducere în întreaga Uniune Europeană. În acest sens, vor avea loc schimbări importante privind dreptul de a conduce de la 17 ani, în loc de 18 ani cum este în prezent, dar și o evaluare periodică pentru șoferii mai în vârstă.
Se menționează faptul că șoferii începători vor avea parte de o perioadă de probă de doi ani, timp în care se vor aplica reguli și sancțiuni mai stricte, tocmai pentru că tinerii șoferi sunt principalii protagoniști ai accindetelor grave de circulație. În plus, până la data de 19 ianuarie 2033 toate permisele din UE vor fi schimbate și se va trece la permisul auto digital, care va fi stocat în Portofelul Digital de Identitate al UE., potrivit presei centrale.
Aventura începe! Dino Park în Lunca Argeșului
Miercuri, 09 Aprilie 2025 09:50
Parcul Lunca Argeșului va fi atracția celor mici, dar și a celor mari până pe 25 mai. Dinozaurii și animalele marine preistorice vor prinde viață datorită noilor tehnologii, iar surprizele continuă!
„Pregătește-te pentru o aventură spectaculoasă printre dinozauri animați, ce prind viață cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație: mișcă ochii, își ridică gâtul, respiră, urlă, ba chiar scot sunete și interacționează cu vizitatorii! Copiii și adulții vor putea vedea zeci de specii de dinozauri – de la cei erbivori blânzi, până la fiorosul T-Rex – creați de specialiști din Asia și Europa, într-o expoziție cu caracter științifico-educațional.
Sondaj comandat de USR: George Simion și Victor Ponta intră în turul 2!
Miercuri, 09 Aprilie 2025 09:47
Potrivit unui sondaj de opinie realizat la comanda Partidului Uniunea Salvați România, candidatul AUR, George Simion, și candidatul independent Victor Ponta ar intra în turul doi al prezidențialelor. Aceștia ar oobține 40,8%, respectiv 20,4%.
Nicușor Dan ar fi votat de 16,9% dintre români, iar Crin Antonescu de 14,5%. Elena Lasconi ar obține doar 4,1% din voturi potrivit sondajului comandat de propriul partid, conform Adevărul.ro.
Dezastru la simularea pentru BAC la limba română
Miercuri, 09 Aprilie 2025 08:14
De ani buni, profesorii trag un semnal de alarmă pentru faptul că elevii nu mai sunt interesați să citească. Și acest fapt se constată la examenele naționale, unde elevii nu sunt capabili să lege două fraze.
Adina Papazi, profesoară de Limba română la Colegiul Național I. L. Caragiale din București, a declarat că n-a întâlnit niciodată atâtea lucrări la semularea de la Bacalaureat, în care elevii să nu fi scris nimic la subiectul 3.
”Asta se vede în felul lor sărăcăcios de a se exprima. Eu nu am întâlnit niciodată, la o simulare de bac, atâtea teze fără nimic scris la subiectul 3. Din 48 de teze de real, câte am corectat, doar 9 aveau subiectul 3. Practic, au primit punctajul zero.”, a spus profesoara, potrivit Edupedu.ro.
Azi, ședință de Guvern
Miercuri, 09 Aprilie 2025 07:58
Astăzi, 9 aprilie, va avea loc o nouă ședință de Guvern. Pe masa Executivului se află următoarele acte normative:
I. PROIECTE DE HOTĂRÂRI DE GUVERN
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025-2030
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 178/2024 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit şi Acvacultură prin Programul pentru Acvacultură şi Pescuit 2021-2027
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea Anexei nr. 2 „Lista autorităţilor competente” şi Anexei nr. 3 „Componența Grupului interministerial de lucru pentru acordarea licenţei industriale unice” la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 140/2022 privind licenţa industrială unică
Crin Antonescu își lansează programul electoral
Miercuri, 09 Aprilie 2025 07:51
Astăzi, de la ora 11.00, candidatul PNL-PSD-UDMR, Crin Antonescu, își lansează programul electoral. La eveniment, vor particia premierul Marcel Ciolacu, șeful MAI, Cătălin Predoiu, și liderul UDMR, Kelemen Hunor.
Sondajele de opinie îl creditează pe Crin Antonescu în poziția de a intra în turul doi al alegerilor pentru președinția României, alături de suveranistul George Simion.
Directorul interimar al INML a picat proba scrisă a concursului pentru ocuparea postului...
Miercuri, 09 Aprilie 2025 07:40
Medicul Cristian Adrian Stan, directorul interimar al INML și omul ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, a picat proba scrisă a concursului pentru ocuparea postului de director al Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” din București.
Stan a obținut 42,66 de puncte, sub cele 70 necesare. În schimb, Sorin Hostiuc, medic legist la INML și profesor de Medicină Legală la UMF „Carol Davila” din București, a luat 76 de puncte.
Stan are la dispoziție două zile lucrătoare pentru a contesta rezultatul., potrivit HotNews.ro.
Târgul de flori din Lunca Argeșului – un spectacol de culoare și parfum!
Miercuri, 09 Aprilie 2025 07:26
Vineri, la Pitești, debutează o nouă ediție a Simfoniei Lalelelor. Evenimentul are loc în Parcul Lunca Argeșului, unde vizitatorii sunt așteptați la un târg de flori plin de culoare și parfum. Peste 100 de comercianți își așteaptă cumpărătorii.
”Vino, de Simfonia Lalelelor, la Pitești, în Parcul Lunca Argeșului, și descoperă zona Târgului de flori, unde peste 100 de comercianți te așteaptă cu:
• flori spectaculoase și plante ornamentale;
• pomi fructiferi, arbuști și răsaduri;
• bulbi, semințe, unelte și mobilier de grădină;
• decorațiuni pentru casă și grădină.
Copiii sub 16 ani nu vor mai putea face live-uri pe Instagram. Măsuri similare și pe Facebook și Messenger
Miercuri, 09 Aprilie 2025 07:17
Rețelele de socializare își schimbă politica de utilizare. Copiii care nu au împlinit 16 ani nu vor putea folosi funcția Live a aplicației Instagram fără acordul părinților. Măsurile de siguranță vor fi extinse și pentru utilizatorii sub 18 ani de pe platformele Facebook și Messenger.
În plus, copiii sub 16 ani vor avea nevoie de acordul părinților dacă vor să dezactiveze funcția care estompează imaginile în care este detectată nuditate în mesajele directe., potrivit Edupedu.ro.
Deputatul Ionuț Moșteanu cere retragerea Elenei Lasconi din cursa pentru Cotroceni!
Miercuri, 09 Aprilie 2025 07:01
E scandal mare la USR! Aseară, greii partidului s-au reunit într-o ședință și au comentat ultimele sondaje de opinie. Șefa USR, Elena Lasconi, candidat la președinția României, e cotată cu numai 4 procente.
Conform Antena 3, deputatul argeșean, Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, i-au cerut lui Lasconi să se retragă în favoarea lui Nicușor Dan. Lasconi a refuzat categoric și a transmis un mesaj lung cât o zi de post, în care explică poziția sa.
„De mai bine de nouă luni sunt supusă presiunilor sistemului de a mă retrage din cursa pentru prezidențiale. Amintiți-vă declarațiile lui Ciucă și ale PNL de anul trecut: „retrageți-vă, doamnă Lasconi, noi avem primari, partid puternic, ajungem în turul doi!” Apoi, Nicușor Dan via Zuckermann să mă retrag în favoarea lui Ciucă. Apoi, renumărarea voturilor, care a culminat cu anularea alegerilor. Istoria ne va arăta: alegerile au fost anulate din cauza mea. Dacă ajungea Ciolacu, fiți siguri că nu s-ar fi întâmplat asta.
Apoi, candidatura Nicușor Dan care a declarat că nu va candida, care a mințit de multe ori, chiar și când a spus că a anunțat USR de intenția lui.
Apoi, invazia sondajelor prin care sistemul ne explică cine ar avea șanse (vot util).
Primarul de la Albota, ironii la adresa Elenei Lasconi
Marţi, 08 Aprilie 2025 13:57
Elena Lasconi nu scapă de ironiile primarului de la Albota, Ion Dumitru. Și cum șefa USR nu stă prea bine în sondajele de opinie, deși ea spune că va câștiga prezidențialele, comentariile acide sunt chiar foarte potrivite.
”Doamna Lasconi îl invită pe domnul Ponta la o dezbatere, mare curaj! Este singura șansă să ajungă la 5 la sută!”, a scris primarul de la Albota, pe Facebook.
Crin Antonescu - atac la Simion, Ponta și Georgescu
Marţi, 08 Aprilie 2025 10:52
Candidatul Alianței PNL-PSD, UDMR la prezidențiale, Crin Antonescu, a vorbit despre ce îl face pe un președinte să fie liber, cu trimitere la poziția lui George Simion, Victor Ponta și Călin Georgescu.
”O ţară liberă şi un popor cu adevărat liber au nevoie de un preşedinte liber. Şi când e un preşedinte liber? Atunci când nu e finanţat de un om apropiat de Moscova, atunci când nu e un ofiţer acoperit SIE, atunci când nu e interzis în Ucraina şi Moldova pentru legături cu GRU”, a declarat Crin Antonescu., potrivit Știripesurse.ro.
Lege. Pacienții pot mulțumi pentru actul medical doar prin donații legale către spital
Marţi, 08 Aprilie 2025 10:11
Astăzi, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a promulgat Legea pentru modificarea alineatului (2) al articolului 34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. Astfel, pacienții care doresc pot mulțumi pentru îngrijirile medicale primite doar făcând donații către spital. Deci nu vor mai acorda bani medicilor și nici medicii nu se mai pot scuza că primesc bani de la pacienți ca o formă de mulțumire a bolnavilor.
„Pacientul poate face donații unității sanitare unde a fost îngrijit, cu respectarea dispozițiilor legale în materie”, se prevede în forma adoptată a legii.
Textul elimină astfel orice echivoc cu privire la posibilitatea ca pacienții să ofere recompense materiale angajaților din sistemul medical., potrivit Știripesurse.ro.
Programul Casa Verde Fotovoltaice continuă!
Marţi, 08 Aprilie 2025 10:07
Mai mult de 10.400 de familii se adaugă celor peste 31.250 de beneficiari și vor putea folosi și stoca energie verde. Finanțarea este de 30.000 de lei pentru fiecare beneficiar, pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei. Condiția este ca persoanele declarate eligibile să contribuie cu suma de 3000 de lei.
Mircea Fechet, Ministrul Mediului, a declarat că până în prezent au fost validați aproximativ 65% din beneficiarii declarați eligibili de către instalatori în sesiunea din 2024. De asemenea, în 2025 se dorește un buget record pentru finanțarea acestui program, astfel încât să ajungă pentru toți românii care își doresc să producă propria energie.
Două instituții se comasează! 400 de posturi de bugetari se desființează
Marţi, 08 Aprilie 2025 10:07
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului și toate unităţile aflate în subordine se comasează cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate. În acest context, noua instituţie se va numi Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate. Comsarea va duce la eliberarea a aproape 400 de locuri de muncă ocupate de bugetari, spre bucuria Guvernului care vrea mai puțini angajați la stat.
”Două instituţii devin una, începând de azi (4 aprilie, n.red.), pentru a respecta mandatul primit de la români: scăderea birocraţiei! O singură instituţie, mai suplă şi mai eficientă, va gestiona procedurile de emitere a actelor de reglementare în domeniul mediului, dar şi ariile naturale protejate.
Mai multe articole..
Pagina 54 din 664
«ÎnceputAnterior51525354555657585960UrmătorSfârşit»



















