ATITUDINE IN ARGES

Gerea vrea autostradă pentru IT la Pitești. Înainte sau după Autostrada Pitești-Sibiu?

Luni, 16 Mai 2016 13:44

# În 2012, salvarea Arpechim. Azi... o dăm în calculatoare, că la Arpechim s-a cam închis...

În campania electorală se fac promisiuni care, aşa cum ne-am obişnuit deja,  nu se respectă aproape niciodată, candidaţii mizând pe faptul că electoratul român uită repede şi iartă uşor. Ca şi în campania electorală din anul 2012, atunci când Andrei Gerea vroia să obţină al treilea mandat de deputat în Parlamentul României, în cadrul lansării candidaturii sale pentru Primăria Piteşti pentru alegerile din iunie, Andrei Gerea promite câte-n lună şi stele:

 

Cristian Dolofan și Traian Pavel participă la o competiție sportivă în Croația

Vineri, 25 Noiembrie 2022 15:49

 

Deși Campionatul Național de Raliuri Betano 2022 a ajuns la final, echipa DTO Rally continuă competițiile. Echipajul format din Cristian Dolofan și Traian Pavel este prezent, în acest weekend, în Croația, la Rally Show Santa Domenica, una dintre cele mai vizitate competiții de raliu din Europa Centrală. După un sezon dedicat macadamului, echipajul DTO Rally Team s-a întors pe suprafața sa favorită.

„Participările internaționale nu se opresc aici pentru sportivii din România! Cristian Dolofan și Traian Pavel vor fi prezenți în acest weekend în Croația, la Rally Show Santa Domenica, după un sezon dedicat macadamului, echipajul DTO Rally Team întorcându-se pe suprafața sa favorită. Le urăm mult succes celor doi. Max gas!”, a transmis Federația Română de Automobilism Sportiv.

Gigi Văsâi începe să piardă în războiul cu Alprom

Joi, 05 August 2010 12:59

# Maria Marinescu, directorul ORC, reclamată la DNA pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Războiul pentru gigantul piteştean Alprom este deja cunoscut, însă un nou episod – unul destul de sângeros am spune noi – s-a consumat săptămâna trecută. Iar în acest episod a

 

Cornel Ionică vs Tudor Pendiuc, faza pe cultură

Luni, 16 Mai 2016 13:42

# Centrul Multifuncțional Pitești ia fața Casei Cărții

Centrul Multifuncțional s-a dat în folosință. Este vorba despre Cinematograful București care a fost renovat și extins și unde se va muta, de acum, Filarmonica Pitești. Într-o sală modernă, cu o capacitate de 400 de locuri, vor concerta artiștii Filarmonicii și nu numai. De altfel, se vor difuza și filme artistice, întrucât destinația inițială, aceea de cinematograf, trebuia menținută conform proiectului finanțat de Uniunea Europeană. Deschiderea centrului i-a revenit viceprimarului Cornel Ionică, care a invitat presa să vadă cât de frumos este.  Războiul rozelor, care sunt mai mult lalele, a început!

Aruncarea de gunoi pe spațiul public este aspru sancționată!

Joi, 24 Noiembrie 2022 17:30

# Primarul din Băbana a ajutat la depistarea unui astfel de caz

Rețelele sociale au început să joace un rol tot mai mare, nu numai în modă sau în publicitate, ci și în viața de zi cu zi. Iată, mai jos, cum o postare pe o astfel de rețea a dus la sesizarea unei instituții a statului și la repararea unei acțiuni urâte. Ce s-a întâmplat? Un cetățean a observat cum dintr-un camion se descarcă și aruncă gunoi pe domeniul public, mai exact pe marginea unui drum. Imagine pe care o regăsim în majoritatea localităților din țară. Doar că cetățeanul respectiv a filmat totul, apoi, cu ajutorul primarului din Băbana, Bebe Ivan, a fost sesizată Garda de Mediu. Un gest de normalitate care, dacă ar fi făcut mai des, ne-ar ajuta să mai scăpăm de munții de gunoaie care ne înconjoară. Felicitări tuturor celor implicați!

 

Pagina 2241 din 2959

«ÎnceputAnterior2241224222432244224522462247224822492250UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea