ATITUDINE IN ARGES

Tun imobiliar de milioane de euro

Marţi, 13 Iulie 2010 22:17

# Sala Sporturilor din Piteşti a ajuns la cheremul unui sătean din Lunca Corbului! Doamnelor şi domnilor, în aceste vremuri crâncene pentru ţară, avem plăcerea de a vă informa (urât sună!) că mai există şi români care au ajuns, brusc, fericiţi! Pentru a exemplifica, vă prezentăm tulburătorul caz al unui

 

A învins sistemul cu ajutorul justiției! Ion Olteanu s-a reîntors la Primăria Coșești în funcția de viceprimar, spre nemulțumirea multor grupuri de interese din comună

Luni, 09 Mai 2016 13:15

Dacă majoritatea dintre noi credem că, în România, persoanele influente au tot timpul câștig de cauză, indiferent dacă au dreptate sau nu, iată că lucrurile nu stau întocmai așa cum par la prima vedere, sau, mai degrabă, cum ne-am obișnuit de la Revoluție și până acum. Totuși, iată că justiția a devenit independentă și uneori incoruptibilă, fiind foarte mulți oameni care-și  găsesc dreptatea doar aici.
Așa s-a întâmplat și cu Ion Olteanu, viceprimarul comunei Coșești și candidat PNL la funcția de primar, care a fost mazilit în nenumărate rânduri de o

Bogdan Olar, inspectorul șef al ISU Argeș, a trecut în rezervă

Miercuri, 16 Noiembrie 2022 14:21

Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Bogdan Olar, a trecut în rezervă, începând de miercuri, 16 noiembrie. Până la organizarea unui nou concurs, interimatul va fi asigurat de colonelul Alin Berevoescu, prim adjunct al ISU Argeș.

„Sunt mândru că am făcut parte din Inspectoratul pentru Situații de Urgență și salut cu respect și onoare viața de pompier. Fiecare sirenă, alarmă vor trezi în mine emoția unui militar adevărat.”, a precizat colonelul Bogdan Olar.

În urmă cu 25 de ani, Bogdan Olar ieșea de pe băncile Liceului militar Constantin Brâncoveanu Ploiești și urma să aleagă arma „Pompieri” la Academiei de Poliție Al. I. Cuza. Și-a început cariera la Detașamentul de Pompieri Pitești. A fost absolvent și al Cursului de Expert al Mecanismul European de Protecție Civilă și membru al echipei naționale de căutare-salvare urbană RO – USAR, certificată INSARAG pentru participarea la misiuni internaționale, sub egida ONU, în cazul producerii unor dezastre majore.

 

Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea, locul unde zilnic pot fi descoperite adevărate „minuni”

Marţi, 13 Iulie 2010 22:14

# În 2008, cheltuieli cu prime şi al 13-lea salariu în valoare de 27 miliarde lei vechi!!! La fosta Direcţie a Apelor Argeş Vedea (actuala Administraţie Bazinală de Apă Argeş Vedea) lucrurile par a ieşi către liman. În sensul că directorul Adrian Moisescu a găsit soluţii atât pentru atragerea unor fluxuri

Moment festiv la Stolnici

Luni, 10 Iunie 2019 13:56

# A fost recepționată lucrarea de asfaltare și amenajare a unui drum, investiția ridicându-se la un million de euro

Moment de bucurie și de bilanț, lunea trecută, la Stolnici. Proiect de asfaltare și amenajări conexe finalizat, investiție în valoare de un million de euro inaugurată.  Totul a început cu o slujbă oficiată de preoții din localitate. Apoi, primarul, avându-i alături pe vicepreședintele CJArgeș, Ion Mânzână, dar și pe reprezentantul constructorului, au tăiat panglica festivă. Nu a fost nimic formal, între timp, circulația nefiind întreruptă. Așadar, pretenții mici, însă pentru o realizare serioasă.

 

Pagina 2247 din 2959

«ÎnceputAnterior2241224222432244224522462247224822492250UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea