ATITUDINE IN ARGES
Construcția noului stadion al lui FC Argeș intră în linie dreaptă: "Va fi o bijuterie"
Marţi, 27 Septembrie 2022 20:00
Primăria Pitești a prezentat proiectul viitorului stadion "Nicolae Dobrin".
Va fi un adevărat complex sportiv. Nu va fi dedicat exclusiv fotbalului, ci va cuprinde și secții sportive precum judo, lupte sau box. De asemenea, aici va funcționa și centrul pentru copii și juniori al FC Argeș, care va avea dedicate 10 vestiare.
În ședința Consiliului Local Pitești de joi, 29 septembrie, va fi aprobat studiul de fezabilitate al viitorului proiect. După aprobarea sa, vineri, 30 septembrie, city managerul Lucrețiu Tudor va depune proiectul la București la Compania Națională de Investiții.Votantul nu sună de două ori la PSD Argeș. Lista comunicatorilor pe care să NU îi deranjați la telefon
Luni, 08 Februarie 2016 15:06
După cum spune și o vorbă din folclorul pop: ”Nu răspunzi la sms, eu îți scriu atât de des…”, comunicatorii PSD Argeș nu răspund la telefon, oricât i-ar suna presa și cetățenii. Nu că reprezentanții media i-ar apela în speranța rezolvării unor probleme de interes public, dar purtătorul de cuvânt al partidului, Dan Manu, a dat publicității o listă cu numele psd-iștilor responsabili cu diverse domenii, în speranța unei apropieri, în pragul alegerilor, de votanți. Demers lăudabil, dar inutil. Mai mult, Manu și-a atras și oprobiul colegilor care i-au reproșat că le-a dat numele în ziar. ”M-au sunat câțiva colegi să mă injure, dar eu sunt obișnuit. Nu răspund la telefon, că spun că-i înjură lumea.
Oamenii de încredere ai lui Frătică dispar din Consiliul Local Bradu
Luni, 25 Februarie 2019 15:00
# Țîță se duce după Țîcă, din data de 28 februarie
Din ultima zi a lui ianuarie, Consiliul Local Bradu s-a… maturizat. Pentru că Țîcă a fost exclus…. Mai exact, Cristinel Soare, consilier PAM, partid condus, la Bradu, de Florin Frătică, a părăsit scena politică a localității. Găsit incompatibil de ANI încă din anul 2014 întrucât în perioada 2008 – 2013 a deținut funcția de consilier local dar și de angajat cu carte de muncă în cadrul primăriei, Soare a tot contestat decizia ANI, reușind să mai fie consilier local până la data de 31 ianuarie a.c.
Ministrul Educaţiei s-a răzgândit! Bani mai mulţi pentru alocaţia de transport a elevilor!
Marţi, 27 Septembrie 2022 07:50

După discuţii aprinse şi critici pe măsura subiectului, elevii care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu vor primi mai mulţi bani pentru decontarea cheltuielor de transport. Scriam în ediţia de săptămâna trecută că că elevii vor primi alocaţii de transport, precum şi sumele de bani aferente.
Zilele trecute însă, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a decis creşterea de patru ori a sumei acordate pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu. Practic, copiii vor primi mai mulţi bani decât sumele prevăzute iniţial.
Fostul şef al învăţământului argeşean, Florin Gardin, dus cu vorba de Klaus Iohannis
Luni, 08 Februarie 2016 15:05
Liberalul Florin Gardin, fostul Inspector General al Inspectoratului Judeţean Şcolar Argeş, a povestit ce discuţii a avut cu Klaus Iohhanis, pe vremea când acesta îşi făcea campanie electorală în Argeş. Gardin îşi aminteşte de cele două întâlniri avute cu Iohannis, când i s-a promis că va fi repus în funcţie, atât el, cât şi fostul prefect Cristian Soare: „Ne-am întâlnit cu domnul Klaus iohannis la Curtea de Argeş. Şi când am făcut cunoştinţă cu dumnealui i-am spus că eu sunt fostul Inspector General şi colegul meu, Cristian Soare, fostul prefect. Domnul Iohannis a promis: «Rezolvam acest lucru!» La a doua întâlnire, i-am amintit şi de noi: «Ştiţi, noi suntem... foştii» şi dumnealui a zis: «Am vorbit data trecută!»” Şi aşa a rămas. Tot foşti.
Mai multe articole..
- Producătorii agricoli și meșterii populari sunt așteptați la Mioveni!
- „ROD CU SPOR” - Târg de meșteșuguri și produse tradiționale la Muzeul Golești
- Trei spitale din Argeș ar putea oferi servicii cât unul regional
- ITM avertizează: Tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta muncă de noapte!
Pagina 2291 din 2959
«ÎnceputAnterior2291229222932294229522962297229822992300UrmătorSfârşit»



















