ATITUDINE IN ARGES
Aproape 150.000 dosare de pensii au fost supuse evaluării în Argeș
Marţi, 30 August 2022 19:48
La nivelul Casei Județene de Pensii Argeș este în desfășurare, până miercuri, 31 august, operațiunea de evaluare a dosarelor de pensii în vederea recalculării, respectiv de introducere date din dosare și verificarea acestora. La nivelul județului, numărul dosarelor supuse evaluării este de 149.672.
„Practic pregătim aceste dosare, a căror evidență să se afle într-o singură bază de date, cu toate elementele necesare recalculării, astfel încât, la momentul intrării în vigoare a noii legi și a stabilirii noului algoritm de calcul, această recalculare să se realizeze în sistem informatic, centralizat, fără a mai fi necesară intervenția asupra acestor dosare. Această activitate se realizează cu 31 de persoane angajate pe perioadă determinată, dar și cu sprijinul persoanelor deja existente. La nivelul județului Argeș numărul dosarelor supuse evaluării este de 149.672, până la acest moment au fost deja evaluate 95.544 dosare, respectiv un procent de 65%. Facem toate eforturile care țin de noi pentru a ne încadra în termenul stabilit (31.08.2023) pentru finalizarea procesului de recalculare”, a transmis, săptămâna trecută directorul executiv Aida Ionela Enache, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Argeș.
A.V.
Drone, roboți și realitate virtuală pentru 60 de copii defavorizați din două școli argeșene
Marţi, 30 August 2022 19:23
În perioada 1-12 august 2022, 60 de elevi ai Școlilor Gimnaziale "Mihai Eminescu", din comuna Bradu și „Mircea Eliade”, Pitești, alături de 10 voluntari ai Fundației Leul Albastru și cadrele didactice coordonatoare, au participat la proiectul de inovație educațională și socială „Copii SMART pentru Meseriile Viitorului”. Proiectul este implementat de Fundația Leul Albastru și finanțat de Fundația Orange, prin intermediul „Susține un ONG!”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiecte sociale.
Proiectul reprezintă continuarea programului de educație digitală în vederea pregătirii copiilor pentru meseriile viitorului, pe care Fundația Leul Albastru îl are ca pilon principal în cadrul organizației, cu scopul de a forma adulți de succes din rândul copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.
Primăria Băbana, victorie de palmares împotriva Prefecturii Argeș
Luni, 19 Noiembrie 2018 15:49
Totul a început de la un control al Curții de Conturi din anul 2015. Instituția a găsit, la Primăria Băbana, cheltuieli de cca. 10.000 lei, făcute pentru acordarea de cadouri copiilor din localitate. Și a decis că nu sunt legale. Așa încât a recomandat recuperarea acestora. Instanța a considerat că hotărârea de Consiliu Local este legală, hotărâre care prevedea acordarea de astfel de cadouri. Pentru că proveneau dintr-un excedent bugetar. Primarul, ca să respecte legea, a dat în judecată Consiliul Local, pentru recuperarea sumei.
Primă de instalare pentru profesorii care se titularizează la şcoli din mediul rural
Miercuri, 31 August 2022 10:18
Dascălii care se vor titulariza la şcoli din mediul rural vor primi o primă de instalare, după cum a anunţat ministrul Sorin Cîmpeanu. Profesorii vor primi trei salarii medii brute pe economie dacă vor accepta posturi de titulari la ţară. Practic, măsura are scopul de a încuraja cadrele didactice să se îndrepte spre zone mai puţin favorizate, fiind ştiut faptul că e bătaie pe posturile de la şcolile din oraşe şi municipii.
„Am agreat ca pentru aceste cadre didactice care se vor titulariza în şcoli din mediul rural, din mediu izolat, va exista şi o primă de instalare. În momentul de faţă luăm în considerare trei salarii medii brute pe economie – primă de instalare pentru cadrele didactice care vor decide să se titularizeze în şcoli din mediul rural. Sigur va exista şi o perioadă de timp minimă în care acei profesori care au decis să se titularizeze în mediul rural vor exercita actul educaţional în interesul acelor copii din mediul rural”, a declarat ministrul Educaţiei.
Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel va fi resfințită
Miercuri, 31 August 2022 11:21
ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, va sfinți, în data de 8 septembrie, lucrările de reabilitare realizate cu fonduri europene la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel.
„Pe 8 septembrie, bucuriei duhovnicești cu care prăznuim Nașterea Maicii Domnului, Ocrotitoarea Mănăstirii Negru Vodă, i se adaugă și bucuria imensă cu care Vă invităm la resfințirea străvechiului așezământ monahal!”, a transmis starețul Ieronim Gheorghiţă, pe pagina de Facebook a mănăstirii.
Mai multe articole..
Pagina 2315 din 2959
«ÎnceputAnterior2311231223132314231523162317231823192320UrmătorSfârşit»



















