ATITUDINE IN ARGES
Unde se face testare gratuită pentru cancerul colorectal în Argeș
Marţi, 26 Iulie 2022 16:19

Încă de la sfârșitul anului trecut în Argeș este în derulare un program de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al leziunilor precanceroase colorectale. 12 500 de argeșeni cu vârste de la 50 de ani până la 74 de ani pot beneficia de testare în acest program. Testarea este gratuită!
„Se schimbă medicii din programul de testare gratuită pentru cancerul colorectal. 17 doctori din Argeș vor începe să facă această analiză. Ei îi vor înlocui pe cei cu care a început proiectul anul trecut. Pentru că vrem ca de acest program să poată beneficia cât mai mulți argeșeni, es-te nevoie și de o acoperire mai mare a județului. Astfel, după 6 luni schimbăm lista medicilor.
”Parcul acela la un milion şi ceva de euro, făcut lângă Casa de Cultură, sigur ridică semne de întrebare”
Luni, 15 Iunie 2015 00:00
# Declară Gheorghe Alecsei despre investiţiile din Curtea de Argeş
Opoziţia din Curtea de Argeş devine din ce în ce mai activă. Cu un preşedinte al organizaţiei locale al PNL Curtea de Argeş, autentic liberal, Jr. Sandu Nichita, cu Gheorghe Alecsei, consilier local PNL şi prosper om de afaceri şi cu Adrian Miuţescu, un opozant ferm al PSD, situaţia politică zonală şi judeţeană pare să intre într-un echilibru. Atacurile la adresa puterii, atacuri venite din partea opoziţiei se înmulţesc, din păcate doar de la Curtea de Argeş, dar este bine şi aşa.
Poşta Română a lansat primele cutii poştale digitale
Marţi, 26 Iulie 2022 14:17
Poşta Română a lansat, primele cutii poştale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere, care urmează a fi instalate în perioada următoare pe întreg teritoriul țării, informează reprezentanţii companiei. Cutiile de acest gen reprezintă o soluţie de procesare pentru operaţiuni de distribuire de colete, cu sau fără ramburs, ele fiind accesibile clienţilor în regim self-service, non-stop. Mai exact, acestea oferă posibilitatea destinatarilor trimiterilor poştale să-şi ridice coletul oricând doresc, eliminând, astfel, constrângerile legate de intervalul orar de distribuire de către salariaţii poştali sau de timpul de aşteptare pentru ridicarea trimiterilor de la ghişeul poştal. Avizarea clienţilor care au de ridicat un colet, se va face prin sms sau e-mail. În plus, destinatarii pot face plata direct la POS-ul integrat pe care-l posedă cutia digitală, aceasta fiind dotată şi cu un ecran tactil ce oferă o interacţiune intuitivă cu utlizatorul.
În Argeș, USL trăiește! PSD-iștii împart, în continuare, frățește, funcțiile cu liberalii
Luni, 15 Iunie 2015 00:00
Filiala Argeș a PSD nu prea mai vrea liberali la conducerea deconcentratelor, cel puțin așa lasă să se înțeleagă viceprimarul Cornel Ionică. Și, totuși, cumva, PNL-iștii nu doar că au rămas pe funcții la deconcentratele din județ, dar continuă să câștige redute noi, spre deruta unora dintre social-democrații argeșeni, care încă nu s-au dezmeticit după numirea liberalului Cristian Soare la șefia ITM Argeș. Ionică sugerează că jocurile s-ar fi făcut la centru, deși lanțul de iubire dintre social democrați și liberali e rupt de ceva timp la nivel național …Realitatea e că PSD Argeș nu-și poate impune oamenii care stau la rând pentru o funcție de director.
Toamna începe cu Analogue Festival
Joi, 28 Iulie 2022 13:50
Unii dintre cei mai importanți artiști ai momentului, atât la nivel național, cât și in-ternațional, se vor afla la Mioveni, în această toamnă. Bucură-te de muzică între 2-4 septembrie, pe Platoul Făget din Mioveni la Analogue Festival.
La prima ediție a festivalului vor participa: Asaf Avidan, B.U.G. Mafia, Dubioza kolektiv, Jessie Ware, JP Cooper, Morcheeba Band, Rudimental, Subcarpați, Deliric x Silent Strike, GOLAN, Irina Rimes, Moonlight Breakfast, NANE, The Motans, Zdob și Zdub, BRUJA, Catalina Cara, El Nino, Maria Hojda Official și TM Groove.
Mai multe articole..
- Directorul general al Agenției Nucleare Europene – în vizită la Universitatea din Pitești
- Gafă a Consiliului Județean Argeș! Douăsprezece persoane la prezidiu pentru treisprezece oameni în sală
- Percheziții la o secție de poliție din Argeș. Un polițist ar fi suflat în etilotest în locul șoferului
- Vicelel Cornel Ionică ezită să spună dacă va candida sau nu la fotoliul de primar
Pagina 2331 din 2959
«ÎnceputAnterior2331233223332334233523362337233823392340UrmătorSfârşit»



















