ATITUDINE IN ARGES
Până la sfârșitul anului se va organiza un nou concurs pentru postul de manager la Spitalul Județean Argeș
Luni, 17 Septembrie 2018 18:04
# Peste trei ani de interimate la conducerea primului spital din județ # Vedeți ce spun foștii manageri despre o posibilă candidatură la concurs și cum motivează dezinteresul doctorilor pentru șefia spitalului
Până la sfârșitul acestui an este anunțat un nou concurs de ocupare a postului de manager al Spitalului Județean Argeș. Ultimul concurs de acest gen a fost organizat în octombrie 2017, dar nu a existat nici un candidat înscris, mai ales că examenul a fost desfășurat în perioada în care procurorii DIICOT începuse cercetările în cazul delapidării celor aproape 4 milioane de lei de la spital.
Mariajul politic, bănuit de mulţi, dintre Iani Popa şi Tăriceanu se adevereşte de la o zi la alta
Luni, 06 Aprilie 2015 00:00
# La braţ cu Tăriceanu, liderul senatorilor PNL a fost într-o delegaţie la Bruxelles
Despre relaţia apropiată dintre liberalul Ion Popa şi Tăriceanu s-a tot vorbit, ba, mai mult, unii spun că, dacă nu ieşea preşedinte Klaus Iohannis, senatorul liberal Ion Popa trecea în barca lui Tăriceanu, unde, încă din campania electorală, era deja cu un picior, având în vedere (ne)implicarea sa în acea luptă electorală, unde, de fapt, nu prea s-a văzut.
Un nou director medical la Spitalul Județean
Luni, 17 Septembrie 2018 18:02
Săptămâna trecută a expirat interimatul conducerii Spitalului Județean Argeș. O singură schimbare a avut loc în managementul spitalului. Funcția de director medical este ocupată acum de dr. Ștefan Costin, care a fost numit interimar în locul doctorului Adrian Stoiculescu (foto). Mandatul este valabil pentru trei luni, urmând ca în acest interval să se organizeze concurs pentru postul de manager al Spitalului Judeţean, după care viitorul conducător va decide cu cine va face echipă. Dr. Ștefan Costin este de profesie medic specialist diabet zaharat, nutriție si boli metabolice. Înainte de a fi numit director medical el era medic șef la Secția Medicină Internă II.
Continuă întâlnirile de lucru cu reprezentanții comunității piteștene
Luni, 11 Iulie 2022 10:01
Joi, 7 iulie, a avut loc o consultare publică între executivul Primăriei Pitești și reprezentați ai asociațiilor de proprietari din zonele: Centru, Calea București și Popa Șapcă. Peste 100 persoane au venit la întâlnirea cu primarul Cristian Gentea, viceprimarul Gelu Tofan, administratorul public Lucrețiu Tudor și directorii societăților și serviciilor primăriei. Scopul întâlnirii de lucru a fost cunoașterea în detaliu a problemelor existente în zonă, identificarea nevoilor cetățenilor și prioritizarea lor, precum și găsirea de comun acord a soluțiilor concrete. Au fost prezentate proiectele municipale de investiții pe termen scurt și mediu, proiecte în derulare sau a căror execuție va începe în curând.
O persoană a fost mușcată de viperă în Munții Făgăraș. Intervin salvatorii montani
Vineri, 08 Iulie 2022 17:44
O persoană a fost mușcată, vineri, de viperă în Munții Făgăraș, în zona Cascadei Capra, informează Salvamont Argeș.
La fața locului intervine o echipă de salvatori montani aflată în serviciu la Baza de salvare montană Cota 2000 împreună cu echipajul SMURD.
Foto: descriptiv.
Mai multe articole..
- Liberalul Marius Postelnicescu ia în calcul candidatura sa la fotoliul de primar al Piteștiului
- 80.000 de euro – prețul unui apartament într-un bloc de locuințe sociale, la Câmpulung
- Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii - solicitat la Spitalul Județean Argeș
- Daniel Constantin şi Andrei Gerea, nicio audienţă din februarie încoace
Pagina 2339 din 2959
«ÎnceputAnterior2331233223332334233523362337233823392340UrmătorSfârşit»



















