ATITUDINE IN ARGES
Preotul-afacerist Florin Păcioianu, apariție surpriză la noua biserică de la Slănic
Marţi, 21 Iunie 2022 07:43
Praznic închinat Sfintei Treimi, la începutul săptămânii trecute, la mănăstirea argeșeană Slănic. După ani de așteptare și eforturi susținute, a fost sfințită noua biserică cu hramurile: Sfânta Treime, Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Cuvios Teofil Mărturisitorul, ridicată în perioada anilor 1991 – 2022.
Slujba de târnosire a fost săvârșită de un sobor de ierarhi din care au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscop al Râmnicului și Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului. După săvârșirea slujbei de sfințire, înalții ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară, fiind înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
Doctorul Marian Drăgușin - nemulțumit de falsa știre a prăbușirii Poștei
Miercuri, 22 Iunie 2022 08:38
# Marian Drăgușin: ”Se prăbușește mintea unor oameni care aruncă informații false!”
”Se prăbușește Poșta veche din Pitești! Pompierii din Argeş s-au deplasat de urgenţă în centrul Piteștiului, pe bulevardul Republicii, la clădirea Poştei Române. O bucată din acoperişul de la intrare s-a prăbuşit!” – așa a sunat, săptămâna trecută, o știre preluată de multe instituții de presă. Era vorba, de fapt, de o bucată din tencuiala tavanului de deasupra intrării în clădirea sus amintită, o intrare nefolosită de câțiva ani. Răspândirea titlului, ”Se prăbușește Poșta Română”, a creat îngrijorare și confuzie. Undele seismice ale (ne)știrii l-au afectat, în mod direct, pe omul de afaceri Marian Drăgușin, care deține clădirile vecine. Telefonul acestuia s-a înroșit de apeluri, atât de la prieteni cât și de la oficiali. Contactat telefonic, doctorul Marian Drăgușin ne-a precizat:
“Cineva trebuie să plătească şi cu funcţia, şi financiar!”
Luni, 09 Februarie 2015 23:02
# Dan Manu, liderul consilierilor judeţeni ai PSD, despre incompetenţa prin care Argeşul pierde finanţări europene # Acesta mai afirmă: “Dacă se va întâmpla la fel şi cu proiectul de la Molivişu, se va numi că am făcut contraperformanţă!”
Liderul consilierilor judeţeni ai PSD, Dan Manu, vorbeşte despre eşecul proiectului european de modernizare a DJ 703I: Muşăteşti - Brăduleţ - Brădetu - Poienile Vâlsanului şi riscurile ce planează asupra proiectului Asociaţiei de Dezvoltare Molivişu privind viitoarea staţiune de schi ce urmează a fi
Primarul Ion Georgescu: „Centrul medicinei tradiționale chinezești în România va fi la Mioveni”
Luni, 13 August 2018 23:20
# Mioveniul a semnat un Memorandum de Cooperare cu orașul Jinhua din China
Anul trecut, orașul Mioveni a semnat un acord de înfrățire cu municipiul Jinhua – Provincia Zhejiang, precum și un acord de cooperare internațional, totul în sprijinul promovării și cooperării bilaterale dintre România și Republica Populară China. Săptămâna trecută, la sediul Primăriei Mioveni a fost semnat un Memorandum de Cooperare între cele două părți. Acesta vizează colaborarea în domeniul medical prin înființarea unei secții de medicină tradițională chinezească la noul spital care va fi dat în folosintă anul viitor.
Fostul senator de Argeș, Mircea Diaconu, s-a mutat în casa părintească din comuna Vlădești!
Miercuri, 22 Iunie 2022 14:00

Actorul Mircea Diaconu, fost senator de Argeș și fost europarlamentar, s-a mutat împreună cu soția sa în casa părintească din Vlădești, Argeș. Bun actor, politician... politician, Mircea Diaconu s-a dovedit sensibil la evocarea copilăriei pe care și-a petrecut-o în comuna Vlădești.
Într-un interviu pentru Antena Stars, Mircea Diaconu a povestit că provine dintr-o familie de preoți, generații întregi slujind lui Dumnezeu chiar în biserica din sat.
Mai multe articole..
- Orașul Topoloveni va fi iluminat cu sistem stradal de tip LED
- În cabinetul medical al unui liceu din Piteşti au fost descoperite medicamente expirate
- „Să pui semnul egalităţii între elevi doar pentru a nu-i leza emoţional pe cei care se străduiesc mai puţin - o inechitate, o lipsă de verticalitate!”
- “Nu cred în această poezie a Ministerului Sănătăţii, că în regiuni trebuie să construim spitale. Nu de construcţii avem noi nevoie, ci de diversificarea serviciilor medicale!”
Pagina 2351 din 2959
«ÎnceputAnterior2351235223532354235523562357235823592360UrmătorSfârşit»



















