ATITUDINE IN ARGES

Interviu ADRIAN BUGHIU, subprefectul județului Argeș „Voi fi alături de sportul argeşean, voi căuta să sprijin tinerii din Argeş”

Luni, 30 Aprilie 2018 22:05

Până săptămâna trecută, director executiv adjunct al Direcției Județene pentru Tineret și Sport Argeș, cu o numire, în 2015, de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, cu atribuţii pe partea de tineret. Guvernul a adoptat, marţea trecută,  o hotărâre prin care Adrian Bughiu a fost numit în funcţia de subprefect al Argeşului. Actualul director adjunct al DJST Argeş îl va înlocui în funcţie pe Gabriel Stoian.  Fără să renunțe însă, prin această plecare, la fotoliul pe care îl părăsește. Cu ce gânduri își ia, în primire, noua funcție, dar și cu ce planuri de viitor, am aflat, tocmai de la noul subprefect:

 

Teama de urși! Apelurile de urgență au crescut cu peste 300%

Marţi, 03 Mai 2022 16:14

În ultimul an, la nivelul Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș au crescut cu 340% apelurile de urgență pentru intervențiile cauzate de urși.

„Evoluția situațiilor de urgență generate de carnivorele mari, în special urs, atunci când jandarmeria a fost solicitată pentru salvarea vieţii unor persoane, căutarea sau evacuarea lor: 2016 – 16 apeluri; 2017 – 23 de apeluri; 2018 – 31 de apeluri; 2019 – 167 de apeluri; 2020 – 184 de apeluri; 2021 – 626 de apeluri (creștere de 340% față de 2020), informează IJJ Argeș.

A.V.

Aniversarea celor 46 de ani de la inaugurarea turnului Muntenia găsește hotelul închis de circa trei ani!

Luni, 02 Mai 2022 19:08

Hotelul Muntenia, din zona ultracentrală a orașului, a fost construit pe locul unde se aflau, odată, Hotelul Splendid și Tipografia Ștefan Voiculescu. Anterior, pentru sistematizare, în imediata vecinătate a actualei structuri de primire a turiștilor, a fost demolată Biserica Sf. Nicoae (cu ceas).

Primul corp de clădire, cel cu patru etaje, a fost finalizat la 20 noiembrie 1970. La 30 aprilie 1976 era inaugurat  Hotelului Muntenia II/Turnul, din Piteşti, arhitect, Nicolae Ernst, proiect de rezistenţă, Eugeniu Dumitrache (inginer), executant, Trustul de Construcţii Argeş, director, Constantin Olteanu, şeful şantierului, Ion Vasiliu, beneficiar, Oficiul Judeţean de Turism Argeş, director, Ion Coman, primar, Valeriu Nicolescu.

 

 

Atenție! Se oprește furnizarea apei potabile în Ştefăneşti şi Căteasca

Luni, 02 Mai 2022 12:43

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în oraşul Ştefăneşti şi în comuna Căteasca, în data de 3 mai 2022, pentru execuţia de lucrări, după cum urmează:

 

- oraşul Ştefăneşti, între orele 9 - 22: lucrări de igienizare a rezervorului de înmagazinare a apei din Staţia de pompare Valea Mare; sunt afectaţi utilizatorii din străzile Enculeşti, Valea Popii, Liviu Rebreanu, Valea Mare, Coasta Câmpului, Morii şi cartierul Compit;

- comuna Căteasca, între orele 9 - 23: lucrări de igienizare a rezervorului de înmagazinare a apei din Staţia de pompare Căteasca; sunt afectaţi utilizatorii din satul Căteasca.

Junioarele secției de volei de la CS Dacia Mioveni 2012 s-au calificat la Turneul Final

Luni, 02 Mai 2022 12:39

În perioada 27-29 aprilie, echipa de volei junioare 1 a CS Dacia Mioveni, antrenată de prof. Valeriu Fianu, a participat la Turneul Semifinal de la Bacău. La această competiție, obiectivul declarat al echipei din Mioveni a fost calificarea la Turneul Final. Iar acest lucru a fost realizat. Pe parcursul a trei zile, echipa argeșeană a câștigat toate cele trei meciuri disputate.

Echipa de junioare a CS Dacia Mioveni a câștigat cu 3-0 (25-12, 25-22, 25-15) primul meci al Turneului Semifinal cu CSȘ Tulcea. Junioarele secției de volei au câștigat și al doilea meci cu același scor: CSȘ 2 București - CS Dacia Mioveni 0-3 (24-26,15-25,15-25). În al treilea meci, voleibalistele din Mioveni au întâlnit echipa gazdă: CSȘ Bacău – CS Dacia Mioveni 1-3 (19-25, 17-25, 25-23, 26-28). Au câștigat din nou, iar acest lucru le-a adus calificarea la Turneul Final, unde clubul și-a stability deja obiectivul: clasarea pe primele 3 locuri.

 

Pagina 2390 din 2959

«ÎnceputAnterior2381238223832384238523862387238823892390UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea