ATITUDINE IN ARGES
A fost înființată creșa de la Bradu
Miercuri, 30 Martie 2022 07:19
# Aceasta va fi deschisă din toamnă, odată cu începerea noului an școlar
Administrația locală din Bradu încearcă să creeze cele mai bune condiţii de confort şi siguranţă în unitățile de învățământ din comună. Începând cu anul școlar 2022-2023, în Bradu nu se va mai simți lipsa unei creșe. În luna martie a acestui an s-a aprobat, în Consiliul Local, înființarea creșei de la Geamăna. Urmează să fie obținute toate avizele și autorizațiile pentru deschiderea ei, iar apoi să fie dotată cu echipamente moderne, care să răspundă la solicitările beneficiarilor.
Ajutor pentru familiile greu încercate din Valea Mare Pravăț!
Luni, 28 Martie 2022 16:16

Deputații Simona Bucura-Oprescu - secretar executiv al PSD Argeș -, Nicolae Pavelescu și Remus Mihalcea, împreună cu subprefectul Ciprian Neculăescu, primarul Petre Ionel Boncoi și viceprimarul Ionuț Manea au fost, săptămâna trecută, cu ajutoare la cele 7 familii din Valea Mare Pravăț greu încercate după ce un incendiu violent le-a distrus casele pe 15 februarie.
Cei 22 de membri ai familiilor respective au primit pături, alimente, precum și produse de igienă, dar și lapte praf pentru copii.Deputatul PNL Theodor Nicolescu: ”PSD blochează în continuare intabularea gratuită a terenurilor agricole şi forestiere”
Luni, 07 Aprilie 2014 14:57
”Nerespectarea promisiunilor asumate în faţa cetăţenilor şi a angajamentelor din programul de guvernare asumate în faţa Parlamentului a devenit regula zilei pentru Partidul Social Democrat.
Ultimul exemplu este refuzul deputaţilor PSD din şedinţa de marţi, 1 aprilie, a.c. a Camerei Deputaţilor, de a accepta solicitarea PNL ca Proiectul de Lege privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere aflat pe punctul 21 pe ordinea de zi să fie trecut pe poziţia a 5-a, pentru a permite dezbaterea şi adoptarea lui în regim de urgenţă.
IPJ Argeș – anunț important pentru șoferi
Marţi, 29 Martie 2022 07:08
Din data de 26 martie 2022, polițiștii argeșeni oferă cetățenilor posibilitatea de a obține, inclusiv în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și zile libere, documentele reținute ca urmare a unor abateri rutiere, când perioada de aplicare a acestor măsuri complementare se termină în astfel de zile. Astfel, este deschis zilnic un ghișeu, între 09:00 și 11:00, la Serviciul Rutier Argeș, inclusiv de sărbători.
Începând cu prima zi după Ziua Poliției, programul de funcționare a ghișeului din cadrul Serviciului Rutier Argeș, destinat restituirii permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare, a fost suplimentat, fiind deschis între orele 09:00 și 11:00. Măsura va fi permanentă, iar în prima zi de activitate conform noului program, trei persoane au beneficiat de activitatea specifică ghișeului.
Studii realizate pe banii noștri! Unui angajat de la CJ Argeș i s-a plătit de instituție „masteratul”
Luni, 26 Februarie 2018 13:40
Camera de Conturi Argeș a descoperit mai multe nereguli privind modul de cheltuire a banului public de către Consiliul Județean Argeș. Deși Dan Manu, președintele CJ Argeș, i-a răsfățat în ultimul an pe angajații săi cu salarii foarte bune, mai ales după apariția legii salarizării unitare, se pare că înainte de aceste măriri se încercau tot felul de tertipuri pentru a fi recompensați angajații favoriți.
Mai multe articole..
- Unde se face autorecenzarea asistată în orașul Mioveni. Sunt 5 puncte de lucru!
- Trei primării din Argeș - prejudiciu total de circa 1,7 milioane lei
- Klaus Iohannis: „Este posibil să crească numărul de militari activi”
- Spitalul Județean Argeș și Direcția pentru Protecția Copilului Argeș - prejudicii uriașe depistate de Curtea de Conturi
Pagina 2410 din 2959
«ÎnceputAnterior2401240224032404240524062407240824092410UrmătorSfârşit»



















