ATITUDINE IN ARGES
Au devenit funcționale Centrele de evaluare a pacienților diagnosticați cu COVID 19
Luni, 31 Ianuarie 2022 18:04
# De la deschidere, numeroase persoane au fost evaluate clinic în cadrul acestor locații
Centrele de evaluare a pacienților diagnosticați cu COVID 19 au intrat în funcțiune, iar persoanele cu forme ușoare și medii ale bolii au primit tratament. Este vorba despre antivirale care li se dau pacienților din farmaciile spitalelor după ce sunt evaluați de cadre medicale.
Constantin Bărbulescu, decanul Facultății de Litere, Istorie și Arte de la UPIT: „România a simțit din plin apăsarea bocancului sovietic”
Marţi, 01 Februarie 2022 10:21
Tema unui posibil război, cu Rusia la butoane, îngrozește Europa! Marii lideri ai lumii încearcă negocieri, în speranța că vor salva Ucraina de furia lui Vladimir Putin. România stă pe un butoi de pulbere, iar ai noștri – oameni de rând sau intelectuali – se întreabă dacă ar fi mai bine de partea americanilor sau a rușilor. Istoria recentă ne-a arătat că România a avut de suferit sub ruși, dar și că americanii si marile puteri ale Europei au părăsit România, în mâinile comuniștilor, după al Doilea Război Mondial. Închisorile au fost pline de tineri, intelectuali și preoți care au așteptat, până la moarte, să vină americanii să izbăvească poporul de comunism.
Sorin Moldovan, președintele TDL: “Domnul Mircea Andrei și-a arătat limitele în ceea ce îl privește, mai ales asupra TDL Argeș, de unde a fost urmat de o singură persoană”
Luni, 19 August 2013 14:46
Săptămâna trecută, preşedintele Tineretului Social Democrat, Sorin Moldovan, a venit la Piteşti împreună cu vicepreşedintele TDL, Tănase Stamule, şi secretarul general, Hazem Kansou, pentru a analiza situaţia organizaţiei de tineret a PDL Argeş, după plecarea fostului preşedinte al organizaţiei de seniori, Mircea Andrei, şi a Laurei Dicu – ex-preşedinte TDL Argeş. Preşedintele Tineretului Democrat Liberal a concluzionat că TDL Argeş n-a fost afectat de demisiile şi demiterile seniorilor PDL Argeş şi nici de plecarea liderului organizaţiei de tineret.
”Orice eveniment cultural organizat implică muncă și dăruire, dar și sprijin din partea Consiliului Local și al primarului orașului”
Luni, 04 Martie 2013 00:00
# Interviu Argentina Culcuş – managerul cultural al anului în Argeș. Argentina Culcuş, un reper al managementului cultural, a reuşit, din anul 2008, de când conduce Centrul Cultural Mioveni, să confere o nouă imagine oraşului. Pe lângă titulatura existentă – oraş al constructorilor de maşini - Argentina Culcuş, prin cele peste 80 de activităţi cultural – artistice întreprinse pe an, a creat un nou reper, şi anume acela de oraş cultural. Se poate spune că ambiţia sa de a aduce plus valoare oraşului Mioveni prin promovarea culturii a fost ardentă și a presupus, aşa cum ne vorbeşte şi în interviu, multe ore de muncă, desigur, beneficiind de sprijin din partea primarului şi a Consiliului Local.
OFICIAL! Încep lucrările de modernizare a barierei din Lânăriei!
Luni, 31 Ianuarie 2022 14:19
Bariera de pe strada Lânăriei (zona Prundu), din Pitești reprezintă un subiect sensibil în trecutul vechilor administrații ale municipiului. Într-adevăr, bariera nu este în proprietatea municipalității, deci foștii primari Pendiuc și Ionică s-au spălat pe mâini, politicos, spre disperarea piteștenilor.
Mai multe articole..
- Ștefan Lăzăroiu nu se simte în faliment. Mai mult, promite furnizorilor restanți că, în curând, le va achita datoriile
- Concurs în școlile din Argeș despre ,,prevenirea violenței - bullying”
- Firma care se ocupa cu realizarea sălii de sport la Școala „Ion Pillat”, dată în judecată de Primăria Pitești
- Petru-Emil Muntean, de la Spitalul Județean, un medic recunoscut internațional
Pagina 2450 din 2959
«ÎnceputAnterior2441244224432444244524462447244824492450UrmătorSfârşit»



















