ATITUDINE IN ARGES
61% din cadrele didactice şi personalul auxiliar s-au vaccinat anti-COVID!
Luni, 13 Septembrie 2021 21:11
La nivel naţional, 61% din profesori şi angajaţii din învăţământ s-au vaccinat anti-COVID. Statistica cuprinde atât sistemul de învățământ preuniversitar de stat, cât și din sistemul de învățământ superior de stat și privat. În ultimele trei luni, imunizările au stagnat.
„Ministerul Educației face publice rezultatele raportărilor privind vaccinarea personalului din sistemul de învățământ preuniversitar (de stat) și din sistemul de învățământ superior (de stat și privat).
Întâlnire între primarul Cristian Gentea și ambasadorului statului Palestina
Luni, 13 Septembrie 2021 11:34

Cu prilejul Zilelor Culturii Palestiniene, eveniment desfășurat în Pitești, pentru prima dată, în perioada 11 – 12 septembrie 2021, o delegație a Ambasadei Statului Palestina la București a vizitat orașul nostru și s-a întâlnit cu reprezentanții municipalității piteștene.
Găzduită de Primăria Pitești, întâlnirea dintre membrii delegației palestiniene - Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Palestina la București, E.S. domnul Issam Masalha, ministrul consilier al Ambasadei Statului Palestina la București, domnul Wael Al- Battrekhi, și reprezentanta Ambasadei Statului Palestina la București, doamna Lamis Ahmad – și executivul local a oferit prilejul consolidării relațiilor diplomatice dintre comunitatea română și cea palestiniană, bazate pe o intensă colaborare în domeniul cultural, în ultimii ani fiind realizate numeroase înfrățiri între municipii din România și Palestina.
Mimi Niţă pierde, pierde şi iar pierde
Luni, 02 Iulie 2012 13:14
# Damian Haralambie, membru PSD, este noul viceprimar al oraşului Costeşti, iar Mimi Niţă a votat împotriva intereselor propriului partid # Dan Vasile viceprimar, iar Mimi Niţă director la Şcoala Specială Costeşti, sau invers ... sau invers. Săptămâna trecută, la Costeşti, a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Local. Cum la Costeşti apele sunt mereu tulburi, şi acum, la numirea viceprimarului, au fost două tabere. Primarul Ion Baicea, PDL, l-a propus pe
Mesajul primarului Ion Georgescu, la început de an şcolar
Luni, 13 Septembrie 2021 11:06
Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu a transmis un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar.
“Stimaţi profesori, dragi elevi,
Începutul anului școlar 2021 - 2022 îmi oferă prilejul de a adresa cele mai sincere gânduri, urări de bine, sănătate și putere de muncă tuturor copiilor care, la primele ore ale dimineții, vor trece pragul școlii, cu bucurie, speranță și emoție, în special celor mici, la început de drum, care vor descoperi alături de cadrele didactice tainele cărților și ale învățăturii.
O comunitate solidă este clădită pe respectul faţă de şcoală, motiv pentru care trebuie să ştiţi că trăim într-un oraş în care performanţa şcolară este respectată şi răsplătită.După ce a fost bătut crunt la alegerile locale, Mimi Niță visează să fie înscăunat director al Spitalului din Costești
Luni, 02 Iulie 2012 12:55
# Primarul Ion Baicea: ”Nu există secție pentru așa ceva…”. Nimeni nu poate spune că Marian Niță, fost viceprimar al orașului Costești, nu are și calități. Este președintele filialei locale a PSD, partid aflat în momentul de față la guvernare și, mai presus de toate, este o persoană uluitor de insistentă. Insistența sa a fost însă și unul din motivele pentru care alianța USL s-a
Mai multe articole..
Pagina 2527 din 2959
«ÎnceputAnterior2521252225232524252525262527252825292530UrmătorSfârşit»



















